Crăciunul din sufletul românilor

de Eseu

Vine Crăciunul la fereastra sufletului nostru. Deşi suntem în vremuri tulburi, pruncul Iisus se va naşte, minunile lumii arătându-se cu atât mai mult în vremuri de desnădejde. Învierea a fost anul acesta cu atât mai profundă pentru creştini, cu cât Lumina ei ne-a adus raza de speranţă. La fel se va întâmpla şi de Crăciun, şi chiar dacă nu vom avea bucuria de a merge în cete de colindători pe la casele gazdelor, să ne unim în zumzet de flori dalbe de măr, cu convingerea că vor veni şi timpurile în care vom fi, din nou, împreună. Indiferent prin câte greutăţi a trecut omenirea niciodată nu şi-a pierdut nădejudea. În ceas de Crăciun, noi nu trebuie decât să ne lăsăm călăuziţi de Steaua care ne conduce în Cetatea Sfântă unde se arată cea mai frumoasă minune:  „Ce vedere minunată / Lângă Betleem se-arată/Cerul strălucea,/ Îngerul venea/ Pe-o rază curată/ Păstorilor din câmpie/ Le vesteşte-o bucurie / Că-ntr-un mic sălaş / Din acel oraş / S-a născut Mesia”.

Anul 2020 a fost unul aparte, din orice unghi am privi. Dacă în ianuarie agenda noastră propunea planuri răsunătoare, gândindu-ne că virusul nu va avea puterea să treacă peste mări şi ţări din China, punând stăpânire peste lume, acum, când facem bilanţul situaţia stă un pic diferit. Este paradoxal să constaţi că a fost anul în care, pe de o parte, biserica a fost „Cenuşăreasa” căreia i s-a luat  aproape tot, însă uşile ferecate nu au putut pune lăcata şi pe suflete, pe legătura care s-a dovedit a fi şi mai puternică între creştini, preoţi şi sfinţii din calendar. Cu atât mai mult, se demonstrează că în aceste vremuri avem nevoie de biserică, pentru că este singura în care ne putem găsi refugiul, rugându-ne şi având speranţa că personajul CoVid-19, musafirul care a venit nepoftit în viaţa noastră şi nu mai vrea să plece, va trimis în pustie de Dumnezeu cel Preamărit. S-a constatat că, în perioada de izolare, creştinii au prins dor de biserică şi şi-au făcut un loc al lor de rugăciune, unde s-au rugat mai mult ca altă dată, iar platformele online de transmitere a slujbelor au avut audienţe mai mari faţă de alţi ani.

E adevărat, sărbătorile sunt altfel, de la comuniunea de altădată, în care cu toţii ne bucuram de venirea Luminii de Sfintele Paşti în viaţa noastră, la privirea spre cer şi a descoperirii celei mai mari minuni a lumii acasă, fiecare în familia lui. Se apropie sărbătoarea Crăciunului, românii, de sute de ani, vestind la fereastra gazdei Naşterea micului Prunc Iisus. Anul acesta vom colinda cu toţii simbolic, colinda având voie să răsune doar în casele noastre. Sperăm să nu ajungem vremurile în care viaţa noastră să fie doar una în mediul virtual pentru că, atunci când cărările dintre oameni vor dispărea, nu mai avem nicio şansă în această lume.

Dacă nouă, celor de acasă, ne este dor obiceiurile din vatra satului, sunt convins că românilor plecaţi departe inima le tresaltă la auzul colindelor. Să nu uităm de ele, sunt cea mai frumoasă cântare prin care se vesteşte sărbătoarea Bucuriei. În sat colindele  erau în grup, niciodată nu colindai singur, aşa cum este moda zilelor noastre, când vezi câte un artist că colindă printre brazi ( o fi colindând lupilor). Azi nu se mai pune accent pe păstrarea pronunţiei locale, a colindelor specifice zonei, pentru că în ultimul timp există tendinţa uniformizării şi a cântării aceloraşi colinde, astfel încât lumea nu mai ştie, odată şi cu uniformizarea portului, din ce zonă provii. Conform specialiştilor, în judeţul Bistriţa-Năsăud există şapte tipuri de colindat, de la colindul cetelor de tineri la colindul copiilor, cel cu măşti, Steaua, Sorcova, Irozii, Pluguşorul.


Să le spunem şi copiilor noştri că decoraţiunile şi arhitectura erau mult prea nesemnificative în copilăria noastră. Importantă era intensitatea cu care trăiam în preajma sărbătorilor de iarnă. Am prezentat zeci de spectacole de tradiţii, însă nici unul nu a avut puterea să transpună în scenă emoţia trăită acolo acasă, în sat. Sărbătoarea Crăciunului are rădăcinile adânc ancorate în ritualul arhaic solstiţial. Să spunem copiilor că nu doar Moş Crăciun cel care vine zbunând pe sanie peste sate şi oraşe şi aduce cadouri pentru copiii cuminţi este în poveştile noastre, ci şi Crăciun ( cel care a refuzat să o primească pe Maica Sfântă să nască în ieslea lui, iar soţia lui Crăciuniţa a ajutat-o pe ascuns, iar după vederea Sletei magice, devine creştin). El este fratele mai mare al lui Moş Ajun, ambii întruchipând îmbătrânirea şi degradarea timpului, care se cere renovat, prin Naşterea Pruncului. În noaptea de Crăciun focul nu trebuia să se stingă din sobă, un buştean era pus pe vatră întreg, să ardă toată noaptea. Nici lampa nu trebuia să se stingă în nicio casă. Şi acum, chiar dacă poate sărbătoarea ne va găsi pe unii singuri, departe de casă, să lăsăm, metaforic, aprinsă lumina sufletului. Se spune că la 12 noaptea, dacă mergeai în şură la animale ca să le dai de mâncare, le puteai înţelege graiul: le strigai, iar dacă ele îţi răspundeau, puteai să le înţelegi graiul. Se bucura toată suflarea şi cei din casă şi animalele ce au fost cele ce l-au încălzit pe Micul Isus cu aburul lor în Ieslea Sfântă. Crăciunul are un farmec aparte, care vine din inimile noastre. Să ştiţi că şi anul acesta oamenii la sat îşi duc cursul normal al aşteptării Sărbătorii, igienizându-şi casa, iar curăţenia sufletului o fac prin post şi rugăciune, armonie şi înţelegere. Colindul îi va găsi şi acum în aburul cald al cozonacilor şi al pâinii de casă, al colăceilor oferiţi acum doar copiilor casei, cu gândul la toţi copiii din sat, pe care cu ajutorul Lui Dumnezeu îi vor primi din nou în prag, anul viitor, când în fiecare colţ de sat se vor auzi glasuri care anunţă Naşterea Domnului. Povestea pomului de Crăciun (care este mult mai veche decât a bradului la noi) şi a merelor din rai să vă însoţească mereu.

 „De ieşi gazdă până-n prag/ Că te colindăm cu drag”. Mai aproape sau mai departe de casa părintească să fim cu toţii cu inimile suis de bucurie, şi simbolic, cu masa plină de gânduri bune, să îi aşteptăm pe cei dragi, din Cer şi de pe pământ, să ne colinde.  Să nu fie an în care să nu lăsaţi Crăciunu în casă, pentru că în acel moment sufletul dumneavoastră va fi plin de supărare. 

Vă dorim, sănătate, pentru că am constat cu toţii că este mai importantă decât toate, iar 2021 să ne aducă veşti bune, să redevenim ceea ce am fost altădată şi mai mult decât atât. Să ne aşezăm gândurile sub sigla lui Lucian Blaga care spunea că „veşnicia s-a născut la sat” şi a discursului de primire în Academia Română a lui Liviu Rebreanu ce aducea „Laudă ţăranului român”. Să readucem în actualitate frumuseţea satului de altădată, spunând tinerilor că avem cea mai frumaosă ladă de zestre din lume. Să fim oameni frumoşi şi demni de numele de român, care ar trebui să-şi arate întregii lumi aceste frumuseţi unice. Să ne amintim de semnificaţia adevărată a acestei sărbători – Naşterea Mântuitorului – şi modul în care oamenii din vatra vechiului sat ştiau să-şi trăiască timpul lor ritualic din generaţie în generaţie. 

 Să facem şi noi cununi din flori, să le împletim cu voie bună, precum păstorii,  şi să le ducem celui mai iubit prunc din lume  “Să ne fie de folos / Nouă şi la neamu nost/  De naşterea lui Hristos”.

Ler din cer

Viaţa mea e un colind

Cu ler din Cer

Pădure de brazi

Respirând 

Până la ziurel de zi. 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Episcopul Nicolae Ivan și Testamentul său | Mircea Gelu Buta

Episcopul Nicolae Ivan și Testamentul său | Mircea Gelu Buta

În data de 7 februarie 1936, în cadrul ședinței plenare a Consiliului Eparhial Ortodox Român din Cluj, a fost desfăcut codicilul testamentului răposatului Episcop Nicolae Ivan, care a fost predat spre executare executorilor testamentari P.S. Episcop Ioan al Armatei şi...

Lecțiile Mitropolitului Bartolomeu al Clujului | Pr. Ştefan Iloaie

Lecțiile Mitropolitului Bartolomeu al Clujului | Pr. Ştefan Iloaie

„Este vorba de sufletul meu...” Mulţi dintre contemporani se raportează la mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania ca la o personalitate culturală şi eclesială care a fost și rămâne un reper de autoritate, el constituind – încă din viaţă – o referinţă a valorilor...