Două mii de credincioși din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și din alte zone ale țării au străbătut și-n acest an pe jos, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, drumul de șapte kilometri, din Gherla până la Mănăstirea Nicula. Pelerinajul, intitulat „La Nicula colo–n deal”, a fost organizat miercuri, 14 august 2019, de Arhiepiscopia Clujului, Mănăstirea Nicula și Protopopiatul Ortodox Gherla, pentru al optulea  an consecutiv.

Drumul a durat aproximativ trei ore, iar pe parcurs tineri și vârsnici au cântat pricesne și s-au rugat Maicii Domului. La fel ca în anii anteriori, procesiunea a început la biserica „Sfântul Nicolae” din orașul Gherla. Anul acesta, alături de pelerini și de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a fost prezent Înaltpreasfințitul Inochentie de Burundi și Rwanda, care, în timpul pelerinajului, i-a cântat Maicii Domnului în limba în care slujește în țările africane. Le-au fost alături zeci de preoți din mai multe protopopiate ale Arhiepiscopiei Clujului, autorități locale și județene din Cluj și Bistrița-Năsăud.

Ierarhii au fost întâmpinați în jurul orei 12:00, cu pâine și sare de tineri îmbrăcați în costume populare, la biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, unde a fost rostită o rugăciune de binecuvântare a călătoriei. Apoi, ierarhii, preoții și credincioșii, în sunet de toacă și cântând pricesne, au pornit spre mănăstirea Nicula. Pelerinii s-au oprit la Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, unde s-au rugat pentru odihna veșnică a celor care au pătimit în închisori. Pe traseu s-au făcut și alte opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde au fost rostite ectenii, iar în satul Nicula, pelerinii au fost întâmpinați de localnici cu apă și felii de cozonac. În momentul în care pelerinii s-au apropiat de mănăstirre, clopotele au început să bată și încă de la poarta așezământului monahal au fost întâmpinați de starețul mănăstirii, arhimandritul Nicolae Moldovan, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, zeci de preoți și de zecile de mii de credincioși sosiți deja, care așteptau binecuvântările ierarhilor. Pelerinajul „La Nicula colo-n deal” s-a încheiat cu înconjurarea bisericuței de lemn a mănăstirii de către soborul de preoți și ierarhi, iar la final Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a mulțumit tuturor pentru efortul lor de a parcurge și-n acest an, pe jos, drumul din Gherla până la Maica Domnului.