Credincioşia şi gingăşia femeii creştine

de Spiritualitate

„Şi, după ce a trecut ziua Sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi Salomea, au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă” (Marcu 16, 1)

Astăzi, este Duminica femeilor mironosiţe, adică a femeilor purtătoare de mir. Subiectul la care vom medita, l-am intitulat: Credincioşia şi gingăşia femeii creştine. Aşa cum aţi auzit din Evanghelia ce s-a citit, singurele care au fost credincioase până la capăt Domnului Hristos au fost femeile mironosiţe.

Atunci când Domnul Hristos a fost pironit pe Cruce, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, ucenicii s-au risipit, mulţimile L-au părăsit, doar femeile mironosiţe I-au rămas aproape şi I-au fost credincioase până la capăt.

Dacă e vorba şi de excepţii bărbăteşti, acolo, sub Cruce, îl găsim şi pe Sfântul Ioan Teologul, care este pomenit pe data de 8 mai, precum şi pe cei doi bătrâni cuvioşi, Iosif şi Nicodim. Toţi ceilalţi s-au împrăştiat şi au rămas doar femeile mironosiţe. Pe acestea le pomeneşte Biserica astăzi şi, de aceea, ne gândim cu drag la ele.

Duminică de dimineaţă, în zori, au venit să facă ceea ce trebuia făcut la înmormântarea Domnului şi nu s-a putut face, fiind grabă mare, fiind vineri, în ajun de Paşti.

Am zis că vom medita astăzi la credincioşia şi gingăşia femeii creştine. Ca şi atunci, ataşate de Domnul, de Biserica Lui, de Tradiţiile Sfinte, rămân femeile creştine. Ele perpetuează, peste veacuri, învăţătura primită de la Domnul Iisus Hristos şi tradiţia moşilor şi strămoşilor noştri. În vremuri grele, când nu se putea face catehizaţie aşa cum trebuia, cine transmitea credinţa? Răspunsul vine de la sine: bunica şi mama.

De aceea, meditând la gingăşia şi credincioşia femeii creştine, o observăm în cele trei ipostaze: de soţie, de mamă şi de bunică.

Soţia credincioasă, imprimă casei sale o preocupare duhovnicească aleasă. De aceea, de pildă, Ernest Bernea şi mulţi alţi oameni, care au reuşit să se exprime referitor la rolul esenţial pe care îl are în viaţa religioasă femeia, soţia, a scris următoarele cuvinte: „Femeia este mult mai înţelegătoare decât bărbatul, faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă. Ea iubeşte florile, iubeşte păsările şi animalele, iubeşte oamenii. Femeia are simţul mult mai fin, ea are simţul situaţilor morale, ea trăieşte mult mai adânc decât bărbatul încercările interioare ale fiinţei umane. Ea se transpune în întregime în locul altuia, mergând până la depersonalizare. Cugetul ei şi făptura ei surprind mai repede şi mai adânc durerile şi bucuriile celor apropiaţi”[i]. Aceasta este femeia creştină, soţia creştină, care imprimă casei sale o preocupare duhovnicească. Duminică dimineaţa, în ziua cea mare a învierii, doar femeile mironosiţe au rămas credincioase până-n capăt şi s-au dus să ungă cu miresme trupul Domnului nostru Iisus Hristos.

Trebuie spus că credinţa şi gingăşia femeii creştine, nu numai că imprimă casei sale o preocupare duhovnicească, ci ea îi fascinează şi îi contaminează şi pe ceilalţi, mai ales, pe copii şi pe nepoţi. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, când îi scria lui Timotei, şi-şi aducea aminte cu nostalgie, că, Timotei, din adolescenţa sa, a fost un băiat credincios şi ataşat lui Hristos şi Bisericii, în a 2-a Epistolă către acesta, în capitolul 1, versetul 5, spunea lucrul următor: „Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care, precum s-a sălăşluit întâi în bunica ta Loida, apoi în mama ta Eunichi, tot aşa sunt încredinţat că s-a sălăşluit şi întru tine”. Vedeţi, întâi credinţa s-a sălăşluit în bunica lui, Loida, apoi în mama lui Eunichi şi apoi în el, în Timotei. Deducem că sursele preocupărilor duhovniceşti ale lui Timotei sunt bunica şi mama, care l-au contaminat cu desăvârşire.

Bunica şi mama au frumuseţea spirituală lăuntrică pe care nici nu o putem exprima noi prin cuvinte. De aceea, celălalt corifeu al apostolilor, Sfântul Petru, ca şi Sfântul Pavel, constata lucrul acesta. În prima sa Epistolă, Sfântul Petru, în capitolul 3, începând cu versetul 3, ne spune că „podoaba lor nu e cea de dinafară, împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcămintea hainelor scumpe, ci e omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu”. Aceasta este podoaba femeii creştine credincioase şi gingaşe. Repet: bogăţia lor nu e cea de dinafară, cea care se vede, „ci omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu”.

Pe această femeie, în calitatea ei de soţie, de mamă şi de bunică, o aniversează Biserica astăzi, a treia Duminică după Paşti. S-au scris pagini extraordinare referitoare la soţie şi la mamă. Iată, de pildă, Ioan Alexandru, care a avut un har poetic aparte şi care a fost legat de credinţa părinţilor săi, a bunicilor săi, spunea într-una din poeziile sale pe care i-o închină mamei lui din Topa Mică:

„Măicuţă scumpă-aş vrea în jurul tău,
Să fac un ţarc de milă şi lumină,
Să bat în aur palid chipul tău,
Ca-n Ardeal, de-a pururi să rămână”[ii].

Dorinţa lui era, ca acest mod frumos de a fi, de a trăi, acest mod duhovnicesc, profund al mamei sale, să rămână în Ardeal de-a pururi, să rămână în România şi, de ce nu, în toată lumea. Se gândea, cu nostalgie la mama lui, la casa sa. Am redat doar o strofă, nefiind suficient timp pentru a reda întreaga poezie, care este foarte frumoasă şi emoţionantă.

Femeia, în calitate de soţie, de mamă, dar şi de bunică, are un rol covârşitor în formarea noastră duhovnicească. Oare cine nu-şi aduce aminte, chiar din manualele de şcoală, cum o elogia Ştefan Octavian Iosif pe bunica sa, pe care, se pare că a iubit-o nespus, pentru că şi asupra lui şi-a pus amprenta dragostea celei care, poate, i-a fost îndrumătoare sinceră în viaţă

„Cu părul nins, cu ochii mici,
Şi calzi de duioşie,
Aievea, parc-o văd aici,
Icoana firavei bunici,
Din frageda-mi pruncie.
Privea la noi atât de blând,
Senină şi tăcută,
Doar suspina din când în când,
La amintirea vreunui gând,
Din viaţa ei trecută”[iii].

Aceasta este soţia, mama şi bunica al căror rol duhovnicesc, în spiritualitatea neamului, este esenţial. Şi, pentru a ne întipări bine în minte, vă citesc încă o dată constatarea Sfântului Pavel, care atunci când avea în faţa sa un om care, din punct de vedere duhovnicesc, era format pe deplin, atunci când îl vedea pe Timotei, tânărul episcop, credinciosul episcop, jertfelnicul episcop şi bunul misionar al lui Hristos, îşi aducea aminte de unde îşi are el toate calităţile acestea: „Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care, precum s-a sălăşluit întâi în bunica ta Loida, apoi în mama ta Eunichi, tot aşa sunt încredinţat că s-a sălăşluit şi întru tine”.

Care dintre noi, dacă ar fi să ne exprimăm gândul tare, n-am putea mărturisi acelaşi lucru, anume că, credinţa măicuţei noastre, credinţa bunicii noastre, a fost covârşitoare în formarea duhovnicească a fiecăruia dintre noi. Pentru aceasta le vom rămâne veşnic recunoscători.

Iată de ce, Sfânta Biserică, astăzi, a doua duminică după Paşti, Duminica Mironosiţelor, îşi aduce aminte de evlavia acestora, de credincioşia acestora, de jertfelnicia acestora, de dragostea lor faţă de Domnul Hristos, le aniversează şi le pune în faţa omenirii ca pildă de credincioşie şi de gingăşie pentru femeia creştină. Amin


[i] Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 110.

[ii] Ioan Alexandru, Pământ transfigurat, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p. 169.

[iii] Şt. O. Iosif, Poezii, Editura Facla, Timişoara, 1988, p. 33.


*Predică rostită în data de 8 mai 2011, duminica a 3-a după Paşti, a Femeilor Mironosiţe, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Folosul Psaltirii

Folosul Psaltirii

În zilele noastre, adesea se promovează o atitudine magică asupra Psaltirii. De multe ori ea este interzisă de a fi citită. Sau, alte ori, citirea Psaltirii sub forma unei rețete anume rânduite (toată într-o singură zi sau trei Psaltiri etc.) induce în conștiința...