Credincioșii dejeni, în pelerinaj, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

de | sept. 11, 2017

Ca în fiecare an, în data de 10 septembrie 2017, credincioșii dejeni, împreună cu preoții din Cercul preoțesc Dej, au organizat un pelerinaj în Poiana Parohiei „Adormirea Maicii Domnului ” Dej II, pentru a o cinsti pe Maica Domnului și Sfânta Cruce. Aici a fost săvârșită o slujbă religioasă de un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Ioan Buftea, iar ca invitat special a fost preacuviosul părinte Nicodim, Starețul Mănăstirii „Stefan Vodă” din Vad. Părintele stareț a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre purtarea Crucii, subliniind faptul că „Dumnezeu nu ne dă niciodată o cruce pe care să nu o putem duce”, informează site-ul Protopopiatului Ortodox Român Dej.

La final s-au înălțat rugăciuni pentru elevii și studenții care încep un nou an școlar.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preot nou în parohia clujeană Borșa

Preot nou în parohia clujeană Borșa

În duminica a 7-a după Rusalii, credincioșii parohiei clujene Borșa și-au primit noul preot care le va fi de acum păstor de suflete. Tot în această zi, în prezența părintelui protopop Dan Hognogi, ei și-au luat rămas bun de la părintele Ștefan Moldovan care i-a...

Copiii din parohia Mociu I, în pelerinaj la Mănăstirea Florești

Copiii din parohia Mociu I, în pelerinaj la Mănăstirea Florești

Copiii care fac parte din corul parohiei clujene Mociu  I,  însoțiți de profesoara Lucia Budușan și de părintele paroh Iustin Câmpean au participat marți, 14 iulie 2015, la un pelerinaj la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești. Aici au fost primiți...

Credincioșii din Ilva Mică, în pelerinaj la Mănăstirea Prislop

Credincioșii din Ilva Mică, în pelerinaj la Mănăstirea Prislop

Peste 160 de credincioși ai celor două parohii din Ilva Mică, Protopopiatul Năsăud, au participat luni, 13 iulie 2015, la un pelerinaj la Mănăstirea Prislop, din Țara Hațegului. Credincioșii, însoțiți de preoții parohi Iuliu Brici și Ștefăniță Potra, dar și de...

Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit la Runcu Salvei

Cercul pastoral-misionar Mocod, întrunit la Runcu Salvei

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de părintele Dan Vasile, s-au întâlnit duminică, 12 iulie 2015, în Parohia Runcu Salvei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17.00, în biserica ocrotită de „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel”, în prezenţa a...