Credincioşii din Berchieşu în pelerinaj duhovnicesc

de | mai 19, 2018

Sâmbătă 19 mai, credincioşii Parohiei Ortodoxe ,,Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”  din localitatea Berchieşu, protopopiatul Turda, judeţul Cluj au participat la un pelerinaj de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite.

Primul popas duhovnicesc a fost la Sf. Mănăstire ,,Adormirea Maicii Domnului” de la Izbuc din judeţul Bihor, unde s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului o copie a unei icoane de la Muntele Athos, apoi au avut bucuria de-a se închina la o parte din lemnul Sfintei Cruci a Domnului nostru  Iisus Hristos şi la sfintele moaşte ale Sfântului Nectarie Taumaturgul.

De asemeni au putut observa o icoană pictată de însuşi părintele Arsenie Boca, după care au coborât la izvorul tămăduitor din incinta mănăstirii, unde se spune că mulţi bolnavi s-au vindecat şi împreună cu monahul Isidor au săvârşit Acatistul Sfântului Acoperământ.

Apoi credincisoşii s-au îndreptat spre  Mănăstirea ,,Sf. Ioan Iacob Hozevitul” de la Piatra Craiului,  judeţul Cluj unde s-au închinat la o copie a icoanei   Maicii Domnului Pantanasa de la Mănăstirea Vatopedu, precum şi la moaştele Sf. Efrem cel nou şi la icoana sfântului, apoi s-a vizitat muzeul mănăstirii care adăposteşte obiecte tradiţionale: costume populare, covoare cusute la război.

Al treilea popas duhovnicesc a fost la Mănăstirea ,,Naşterea Maicii Domnului” de la Ciucea, unde  s-au închinat în bisericuţa de lemn, monument istoric,  apoi  s-a vizitat mausoleul unde îşi doarme somnul de veci ctitorul mănăstirii poetul transilvănean Octavian Goga şi soţia sa Veturia Goga.

 

Pr. Florin Negru

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...