Credincioșii din parohia clujeană Berchieșu, în pelerinaj la mănăstirile din Munții Apuseni

de | aug. 19, 2019 | Activități parohiale

Sâmbătă, 17 august 2019,  un grup de 50 de credincioşi din Parohia Berchieşu, Protopopiatul Turda, împreună cu preotul paroh Vasile-Florin Negru, au efectuat un pelerinaj la mănăstirile din zona Munților Apuseni.

 „Pelerinajul l-am gândit ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite, dar și o jertfă de pocăință pentru păcate”, a precizat preotul paroh Vasile-Florin Negru.

Pelerinii  clujeni au vizitat mănăstirile  ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, ,,Buna-Vestire” de la Pătrângeni, ,,Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa, ,,Sfântul Ioan Botezătorul” de la Rimetea  si „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”.

          „A fost cu adevărat o zi binecuvântată de Dumnezeu pentru noi, o zi în care  ne-am concentrat asupra rugăciunii ți ne-am bucurat de căldura cu care am fost primiți la aceste mănăstiri și nădăjduim că Dumnezeu v-a primi osteneala și jertfa noastră”, a adăugat preotul paroh.

,,Din suflet pentru satul românesc”, în Parohia Nadășu

,,Din suflet pentru satul românesc”, în Parohia Nadășu

Vineri, 3 mai 2019, în Parohia Nadășu din Protopopiatul Huedin, s-a desfășurat un eveniment deosebit, dedicat ,,Anului omagial al satului românesc". Responsabilitatea desfășurării activităților și-a asumat-o părintele Ioan Căienar, parohul comunității din Nadășu,...

Cerc pastoral al preoților din preajma Cetății Ciceului

Cerc pastoral al preoților din preajma Cetății Ciceului

Acesta a avut loc vineri, 3 aprilie, în Parohia Ortodoxă Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean. Cu această ocazie s-a oficiat Taina Sfântului Maslu, la care au participat numeroși credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Daniel Olari din...