Credincioșii din Parohia Gârbou Dejului și-au primit noul păstor

de | dec. 19, 2017

Duminică, 17.12.2017, în Duminica a 28-a după Rusalii, părintele protopop Ioan Buftea, înconjurat de un sobor de preoți a oficiat o slujbă de Tedeum în Parohia Gârbou Dejului.

La finalul slujbei părintele Mihai Cosma a fost prezentat în fața credincioșilor și instalat oficial în postul de preot paroh conform hotărârii Permanenței Consiliului Eparhial. Conform tradiției, părintele protopop i-a înmânat noului preot simbolurile și totodată fundamentele misiunii preoțești: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce precum și cheia bisericii, pentru a sluji cu timp și fără timp în mijlocul credincioșilor ce i s-au încredințat spre păstorire.
La final părintele Mihai Cosma a mulțumit, părintelui protopop, părinților prezenți și în mod special credincioșilor pentru frumoasa primire.

La acest eveniment a participat și cunoscutul interpret Ovidiu Purdea Someș, fiu al satului, care a interpretat câteva colinde tradiționale.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.