Credincioșii parohiei Buduș, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

de | sept. 16, 2016

În ajunul prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, un grup de credincioși ai parohiei ortodoxe Buduș din  protopopiatul Bistrița, au făcut un pelerinaj la mănăstirile din Maramureșul istoric.

Primul popas duhovnicesc a fost la Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” de la Moisei, unde s-au închinat la Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. Apoi, părintele Filotei, ghidul mănăstirii le-a expus istoria așezământului și le-a dat sfaturi duhovnicești. Drumul a continuat apoi spre mănăstirile de la Bârsana, Săpânța-Peri și Rohia, locuri de o mare frumusețe și prospețime sufletească în care credincioșii s-au rugat și au primit informații despre vetrele monahale și îndemnuri folositoare de la părinții și măicuțele așezămintelor amintite. De asemenea, au vizitat Cimitirul Vesel de la Săpânța, unic în România și în lume, deoarece reflectă viața și personalitatea celui decedat într-o prezentare mai veselă.

Credinciosii au fost însoțiți de părintele paroh Teofil Moldovan și de primarul comunei Budacu de Jos, Florin-Sandu Simionca, care le-a asigurat transportul.

A consemnat pentru radio Renașterea Darius Echim.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

Iubirea creștină, tema Cercului preoțesc Ilva Mică

          Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 23-a după Rusalii în parohia Arșița din Protopopiatul Năsăud.           Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”,...