Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

de | iul. 31, 2018 | Activități parohiale

Duminică, 29 iulie 2018, a avut loc prezentarea și instalarea părintelui Vlad Cristian Todoran în parohia Sălișca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej.

În Duminica a IX-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului  și Mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului, a avut loc instalarea părintelui Vlad Cristian Todoran, ca preot paroh în parohia Sălișca, Protopopiatul Dej, de către Părintele Ioan Buftea, Protopopul Dejului.

Părintele Protopop, înconjurat de un sobor de preoți, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Sălișca, la care au participat autorităților locale și un număr însemnat de credincioși. Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Părintele Protopop și a fost intitulat ,,Iisus liniștea vieții noastre!”.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Vlad Cristian Todoran a fost prezentat credincioșilor și instalat ca paroh al parohiei Sălișca primind din partea Părintelui Protopop Ioan Buftea: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia bisericii, dar și  sfaturi cu privire la importanța deosebită a acestui act.

Noul preot a adus mulțumirile cuvenite Bunului Dumnezeu, pentru toate darurile revărsate asupra sa, Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru încrederea și susținerea acordată,  Părintelui Protopop, preoților slujitori, oficialităților locale, familiei și tuturor credincioșilor care i-au fost alături în acest moment important al vieții sale.

Despre părintele Vlad-Cristian Todoran:

Este născut în comuna Bața, jud. Bistrița-Năsăud, în anul 1993. Urmează liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, apoi studiile universitare la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie Ortodoxă, specializarea Teologie Pastorală. Aprofundează studiul teologiei prin programul de masterat „Consiliere pastorală și asistență psihosocială” din cadrul aceleiași facultăți.

Ultimele articole

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...