Credincioșii Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj, în pelerinaj la mănăstirile din Inima Ardealului

de | mai 23, 2016 | Activități parohiale

Zeci de credincioşi ai Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca au vizitat mănăstirile din Inima Ardealului în cadrul unui pelerinaj organizat de părintele paroh Cristian Baciu, care i-a însoţit pe toată durata călătoriei. Pelerinajul a avut loc sâmbătă, 21 mai 2016, şi a cuprins traseul pe la aşezămintele monahale de la Topliţa şi Izvorul Mureşului, unde credincioşii s-au închinat şi au vizitat biserica şi împrejurimile locurilor.

La mănăstirea Izvorul Mureşului ei au avut ocazia de a admira şi ateliere de lucru ale aşezământului monahal, unde maicile realizează icoane pe lemn şi veşminte preoţeşti. Alături de aceste locaşuri, pelerinii au mai trecut pe la mănăstirea Recea de lângă Târgu Mureş.
Pelerinajul se înscrie în lista activităţilor organizate de Parohia Ortodoxă “Sfânta Treime”, pentru a-i ajuta pe credincioşi în urcuşul duhovnicesc.

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

În Duminica a 7-a după Paști, credincioșii din parohia năsăudeană Nepos s-au întâlnit cu directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, părintele profesor Liviu Vidican - Manci. După Sfânta Liturghie, invitatul le-a vorbit despre Taina Sfântului Botez....

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Credincioșii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur s-au bucurat duminică, 24 mai 2015, de un microrecital de muzică clasică, desfășurat în aer liber. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea parohială s-a aflat la cea de-a...

O nouă seară culturală, pentru publicul din Beclean

O nouă seară culturală, pentru publicul din Beclean

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși și Centrul misionar, social și cultural „Sfântul Apostol Andrei” din Beclean invită locuitorii orașului, luni, 25 mai 2015, să participe la microconcertul de muzică clasică și la dezbaterea pe tema „Lumină și Cunoaștere”....

Săracii, ajutați de comunitatea parohială din Dej

Săracii, ajutați de comunitatea parohială din Dej

Comunitatea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Dej a organizat, cu ocazia sărbătorii „Înălțarea Domnului”, o nouă acțiune filantropică, pentru persoanele nevoiașe din colonia de romi Sărata de Jos. Credincioasele, ce fac parte din comitetul parohial, au...