„Credința fără faptă moartă este”, deviza credincioșilor bistrițeni în Postul Mare

de | apr. 29, 2016

În ajunul praznicului Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, Asociația „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud, prin Cantina socială „Sfânta Muceniță Filofteia”, le-a oferit celor nevoiași pachete cu alimente, dulciuri, haine și produse specifice de Paști, precum și jucării pentru cei mici.

„Cu ajutorul bunului Dumnezeu și sprijinul bunilor creștini din municipiul Bistrița și din împrejurimi, care și-au mărturisit credința lor prin fapte, potrivit îndemnului Sfântului Apostol Iacov: credința fără fapte moartă este, am organizat poate cea mai amplă acțiune social-filantropică de la înființarea Asociației noastre. Prin urmare, s-au oferit pachete unui număr de 96 de familii aflate în evidenţele noastre, pachetele cântărind între 25-35 de kilograme, în funcţie de numărul de membri din fiecare familie”, a transmis pentru radio Renașterea, Pr. dr. Ioan Marius Pintican, Președintele Asociația „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud.

De asemenea, celor 38 de persoane vârstnice de la Centrul rezidențial „Sfinții Ioachim și Ana” din localitatea Cușma, comuna Livezile, li s-a oferit toată asistența spirituală specifică acestei perioade și li s-a pregătit masa tradițională de Sfintele Paști într-o atmosferă creștină și familială, a mai spus părintele Marius Pintican.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Adunarea Anuală a Asociației „Oastea Domnului”, la Bistrița

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în Duminica a 25-a după Rusalii, 12 noiembrie 2023, la Biserica „Sfânta Ana” din Bistrița (zona Big), s-a...