„Cea mai mare comoară, cel mai mare dar pe care un părinte poate să-l lase ca moștenire copilului lui este darul credinței”, a spus arhimandritul Natanael Zanfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, vineri seara, 14 august, în cuvântul de învățătură rostit în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului. Părintele a vorbit despre credința transmisă din generație în generație, despre responsabilitatea părinților în formarea duhovnicească a copiilor și despre rolul mamelor și bunicilor în păstrarea credinței în familie.

Cuvântul a fost rostit în cadrul slujbelor oficiate în ajunul hramului istoric al Catedralei Mitropolitane. De la ora 18:00 au fost săvârșite Vecernia Mare cu Litie, Prohodul Maicii Domnului și Utrenia, iar apoi clericii și credincioșii au participat la procesiunea în jurul Catedralei, cu Icoana Maica Milelor și Epitaful Maicii Domnului.

Credința, cea mai de preț moștenire

Pornind de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Timotei, în care acesta amintește credința bunicii sale Loida și a mamei sale Eunichi, arhimandritul Natanael Zanfirache a vorbit despre moștenirea credinței în familie. Aceasta, a arătat părintele, nu este o simplă moștenire transmisă între generații, ci un dar care se păstrează și se cultivă prin lucrarea Duhului Sfânt.

„Credința, am putea spune, nu este o simplă moștenire, ci o lucrare a harului Sfântului Duh. De aceea, cea mai mare comoară, cel mai mare dar pe care un părinte poate să-l lase ca moștenire copilului lui este darul credinței. Darul credinței nu este un dar oarecare, ci o lucrare a Duhului Sfânt. Pentru că Duhul Sfânt este Cel care lucrează în viața noastră și, cu ajutorul Duhului Sfânt, păstrăm credința.”

Odată primit, darul credinței presupune și responsabilitatea de a fi cultivat. Părinții sunt chemați să îi introducă pe copii în viața Bisericii nu doar prin cuvinte, ci mai ales prin propriul exemplu.

„Părinții creștini sunt responsabili de viața spirituală a copiilor lor, de mântuirea sufletelor copiilor lor. […] Familia creștină transmite credința atunci când părinții își învață copiii să se roage, să meargă la biserică, să se spovedească și să se împărtășească și să citească din Sfânta Scriptură. Doar atunci credința devine lucrătoare când ea este arătată în fapte. Nu este de ajuns doar să vorbim teoretic copiilor noștri despre Dumnezeu, despre Biserică, ci este necesar să îi luăm de mână, așa cum o faceți dumneavoastră, părinți, dumneavoastră, bunici, și să-i ducem în biserică, să-i integrăm în viața Bisericii.”

„Cel mai de preț lucru cu care au plecat în suflet a fost darul credinței”

Vorbind despre românii care au plecat de-a lungul anilor în străinătate pentru a-și construi un viitor, părintele a arătat că mulți au descoperit, departe de casă, valoarea credinței primite în familie. Lucruri care în copilărie puteau părea o obligație – mersul la biserică sau postul – au căpătat o altă semnificație odată cu îndepărtarea de casa părintească.

„Mulți dintre ei mărturisesc că cel mai de preț lucru cu care au plecat în suflet a fost darul credinței. Mulți dintre tinerii plecați în străinătate au spus și spun mereu acest lucru, că, deși în casa părintească li se părea o corvoadă a merge la biserică și a posti, aflându-se departe de casă, în mintea lor s-a aprins această dragoste de a cerceta biserica. Dar au făcut acest lucru pentru că cineva, oarecând, le-a vorbit despre Biserică, despre Dumnezeu.”

Părintele a amintit mărturiile unor tineri pentru care participarea la slujbe și primirea Sfintei Împărtășanii au devenit, departe de țară, unele dintre cele mai mari bucurii ale sărbătorilor.

„Spuneau tinerii cu care am stat de vorbă în decursul anilor că, la marile sărbători, cea mai mare bucurie era aceea de a merge la biserică, de a primi Sfânta Împărtășanie și de a trăi în unitate, unul cu celălalt. Așadar, iubiți credincioși, familia este primul cadru în care credința și caracterul copiilor se formează.”

Părinții, „mentori ai credinței și caracterului copiilor”

În continuare, arhimandritul Natanael Zanfirache a insistat asupra puterii exemplului personal. Copilului nu îi este suficient să i se vorbească despre rugăciune, post sau Biserică, dacă nu vede toate acestea trăite mai întâi în propria familie.

„De bună dreptate putem spune că părinții sunt mentori ai credinței și caracterului copiilor lor. Și ei au această responsabilitate morală de a-i ghida pe copiii lor în credință și moralitate. […] Știm că nu este de ajuns doar să vorbim, ci trebuie să și făptuim. Copilul, dacă nu-l vede pe părinte că postește, dacă nu-l vede că se roagă, lui îi vine foarte greu să facă acest lucru.”

Există însă și situații în care drumul se face în sens invers, a remarcat părintele: copiii descoperă credința în alte împrejurări ale vieții și, prin propriul exemplu, îi apropie pe părinți de Biserică.

„Sunt și cazuri în care copiii, prin viața lor creștină, deși n-au primit de la părinți darul credinței, ci l-au primit de la altcineva, în alte împrejurări ale vieții, au reușit să-i încreștineze pe părinți. Copiii au reușit, prin viața lor, prin mersul la biserică, să trezească în sufletul părinților acea curiozitate de a cerceta Biserica. Așadar, nu doar predarea regulilor, ci trăirea unei vieți de credință autentică are valoare.”

Rolul mamei în educația creștină

Un loc aparte în cuvântul de învățătură l-a ocupat rolul mamei în formarea copiilor. Părintele a subliniat că educația creștină își găsește reperul în Hristos și se întemeiază pe cuvântul Sfintei Scripturi.

„Într-un fel sau altul, toate mamele creștine au fost și sunt bune educatoare, pentru că ele L-au avut ca model pe Domnul nostru Iisus Hristos, modelul desăvârșit. Mama care Îl urmează pe Mântuitorul niciodată nu greșește în povățuirea copiilor ei. Mama care nu-și ia ochii de la Hristos, aceea niciodată nu va greși în conduita, în purtarea ei. Și, în acest fel, copilul va avea de învățat foarte multe lucruri frumoase.”

În acest sens, a arătat părintele, educația creștină nu poate fi separată de credință:

„Întreaga pedagogie, iubiți credincioși, își are izvorul în credință, într-o credință ce se bazează pe învățătura Sfintei Scripturi. Baza credinței este și va rămâne în veac Cuvântul lui Dumnezeu cel viu, veșnic și nemuritor. Aceasta este temelia credinței noastre: cuvântul Sfintei Scripturi.”

Credința sădită de bunici

În ultima parte a cuvântului, arhimandritul Natanael Zanfirache a evocat câteva exemple de mame și bunici credincioase care au avut un rol important în formarea unor oameni de seamă și a unor sfinți, între care Doamna Oltea, mama Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, bunica poetului Mihai Eminescu, bunica Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul și bunica vrednicului de pomenire Părinte Teofil Părăian.

Referindu-se la acesta din urmă, părintele a amintit unul dintre gesturile simple prin care bunica sa i-a sădit, încă din copilărie, respectul pentru cele sfinte:

„Părintele Teofil Părăian mereu amintea în cuvântările sale că, de mic copil, bunica îl punea să atingă bobul de grâu cu degetul, sugerându-i că este chipul lui Hristos și că, de aceea, pâinea este păcat să o arunci. «Pune aici, pe bobul de grâu, și atinge-l, este chipul lui Hristos», spunea bunica Părintelui Teofil.”

Prin asemenea exemple, părintele Natanael Zanfirache a subliniat cât de adânc pot rămâne în sufletul unui copil credința, gesturile și învățăturile primite în familie și cum această moștenire duhovnicească poate deveni reper pentru întreaga viață.

Hramul Catedralei Mitropolitane

Sâmbătă, 15 august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, programul liturgic al hramului Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca începe la ora 8:30, cu Acatistul Adormirii Maicii Domnului și slujba Ceasurilor, urmate de Sfânta Liturghie.

Sfânta Liturghie va fi săvârșită de arhimandritul Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, alături de un sobor de preoți și diaconi slujitori ai lăcașului de cult. Părintele eclesiarh va rosti și cuvântul de învățătură.