„Credință și artă pentru toți” la Parohia Ortodoxă Dumbrăveni

de | sept. 17, 2017 | Activități parohiale

Urmând sfaturile Sfântului Apostol Pavel, de a ne face «tuturor toate», parohia ortodoxă Dumbrăveni, prin preotul ce o păstorește, alături de enoriași, au înțeles necesitatea responsabilizării generației tinere, fapt pentru care în această perioadă a avut loc un eveniment fericit, o adevărată frățietate ce străbate temporalitatea – trecutul și viitorul prezente prin beneficiari și formatori.

Sâmbătă, 16 septembrie 2017 a fost organizat, de către Pr. Paroh Leon Drăgan și doamna preoteasă Ioana Drăgan un atelier handmade, unde s-au creat semne de carte, atelierul se află la cea de a doua ediție la Parohia ortodoxă  cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Dumbrăveni. Atelierul a început la ora 14:00 și s-a adresat tinerilor și copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 26 de ani. Această activitate necesită răbdare, timp, multă grijă şi atenţie, iar cei prezenţi au învăţat toţi paşii necesari în realizarea unui produs handmade inedit. Rugăciunile de la  începutul lucrului și de mulțumire pentru succesul lucrărilor înălțate de către organizatori, copii și invitați deopotrivă au fost urmate de vernisajul expoziției lucrărilor realizate de copii în cadrul atelierului de creație. La atelier au partcipat 32 de copii inițiați de domnișoara profesoară Ecaterina Bercu din Cluj-Napoca, care a urmărit dezvoltarea personală în cadrul căreia participanții au posibilitatea să se cunoască mai bine și să învețe lucrul în echipă și împărțirea sarcinilor în cadrul grupului. Pentru copii, activitatea handmade a fost o experienţă educativă de a învăţa lucruri noi într-un mod distractiv şi o soluţie creativă de a realiza un obiect unic şi personalizat. Este o mare binecuvântare pentru Parohia ortodoxă Dumbrăveni să aibă în mijlocul ei foarte mulți copii și tineri. În felul său, fiecare aduce mai multă strălucire, cultivând darurile pe care Dumnezeu le-a revărsat. Foarte sârguitori și talentați, acești copii au ajuns să aibă rezultate excepționale la concursuri și olimpiade, spre bucuria părinților și a familiei lor, dar și spre întărirea unității în această comunitate.

În timpul întâlnirii toți copiii au fost serviţi cu bunătăţi, drept răsplată a efortului pe care l-au depus. Pe lângă lucrarea artistico-creativă s-au intonat cântări religioase și s-au purtat discuții pe diferite teme de actualitate, încercând să se găsească și răspunsuri concrete. „Ce pot face două măini dibace…” s-a concretizat prin minunatele semne de carte realizate de tinerii participanți ai respectivului atelier de creație. Dorința și bucuria de a-și manifesta dragostea față de Dumnezeu se vede în seriozitatea și conștiinciozitatea de care au dat  dovadă în deschiderea acestui program, dar și în emoțiile care s-au putut citi pe fețele lor când și-au așternut creativitatea, desenele, primele urme de puritate și curățenie sufletească, proprie vârstei lor. Părinţii au răspuns pozitiv, au fost mulţumiţi, majoritatea au solicitat ca diferite ateliere să fie cel puţin timp de o lună, astfel încât copiii să fie ocupaţi cu activităţi frumoase pe perioada anului.

„Obiectivele acestei întâlniri, dintre care amintim promovarea artei şi a creaţiei ca mijloc de cunoaştere, relaţionare şi apropiere între oameni, în cazul nostru, o mai bună comunicare şi cunoaştere între familii şi copii, dar mai ales întâlnirea într-un mediu spiritual, de pace şi înţelegere, şi petrecerea câtorva ore în cadrul de linişte şi duhovnicie pe care îl oferă Parohia Dumbrăveni, dar şi antrenarea celor mici într-o muncă de echipă care să îi motiveze, au fost atinse şi ne dorim ca astfel de întâlniri să aibă loc cât mai des. Acest eveniment își dorește să îi implice pe cei mici în acțiunile de întrajutorare a semenilor, învățându-I că și prin lucrul mâinilor lor pot să aducă un dram de fericire celor din jur. A fost un prilej de a împleti priceperea cu răbdarea şi bunul-gust. E minunat să vezi cum se ajută unul pe celălalt, cum dăruiesc şi cât de bine le stă prietenia! Aici e un mare secret, dar şi o provocare: să-I ajutăm să-şi facă cei mai buni prieteni în biserică. Astfel, totul va veni firesc, iar trecerea timpului nu va aşterne înstrăinarea peste sufletele lor, şi nici indiferenţa faţă de ceea ce cândva i-a însufleţit. Doar prin continuitate și perseverență, alături de implicarea părinților lor, putem avea convingerea că acești copii și tineri cresc în Biserică, așa cum noi ne dorim cu toții”.

Articol semnat de Ioana Drăgan

Ultimele articole

Cine ne vrea proști? (II)

Cine ne vrea proști? (II)

„Cei proști și neiscusiți iau în râs cuvintele și nu vor să le asculte dacă acestea mustră nepriceperea lor, ci vor ca toți să fie întru toate asemenea lor. La fel și cei desfrânați se silesc să arate pe ceilalți toți mai răi decât dânșii, socotind să vâneze pe seama...

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Duminică, 3 mai 2015, la Parohia Dej I, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a avut loc instalarea noului preot, în persoana părintelui Iuliu Teodor Leah, care până în data de 30 aprilie a fost preot în Parohia Țagu, Protopopiatul Beclean. A fost săvârșită...

O masă caldă pentru săracii din Maieru

O masă caldă pentru săracii din Maieru

    15 persoane sărace din Maieru sunt ajutate zilnic de mai mulți oameni din localitate, în frunte cu părintele paroh Dan Cismaș. Acestea primesc în cadrul proiectului  „Masa bucuriei”, lansat astăzi , 4 mai, 2015, o masă caldă la domiciliu.       Comunitatea...

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Duminică 26 Aprilie 2015, începând cu ora 16.00, în parohia ortodoxă Măluț din Protopopiatul Beclean, Jud. Bistrița-Năsăud, a avut loc primul cerc preoțesc din anul acesta al preoților din zona Becleanului, prilej cu care a fost săvârșită Sf. Taină Maslu, la care au...

Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

Duminică, 26 aprilie 2015, s-a împlinit un an de când la demisolul Bisericii Ortodoxe “Schimbarea la faţă” se derulează proiectul “Liturghia şi şcoala duminicală pentru copii” coordonat de părintele Vasile Gorcea. Cu acest prilej, în Duminica Mironosiţelor, elevii...

Sf. M. Mc. Gheorghe prăznuit la Dej

Sf. M. Mc. Gheorghe prăznuit la Dej

Cu ocazia prăznurii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, sute de credincioși din Dej au participat la Sf Litughie în Parohia Sf. Ier. Nectarie. Răspunsurile au fost date de Corala Armonia din Constanța dirijată de Arhid. Iulian Dumitru. Cuvântul de învățătură a fost...

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Parohia Geaca, Protopopiatul Gherla, a găzduit, în perioada 14-16 aprilie, tabăra de tineret „Legătura prieteniei în lumina învierii“ organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini-Ortodocşi, filiala Gherla, Protopopiatul Gherla şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului“...