Credința și faptele credinței (Joi, săptămâna a 2-a după Rusalii)

de | iul. 1, 2021

Evanghelia zilei: Matei 8, 23-27

În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au deșteptat, zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim! Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a ridicat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta, că și vânturile și marea ascultă de El?

Credinţa şi faptele credinţei

S-a întâmplat că, odată, pe când Iisus era cu ucenicii Săi pe mare, s-a pornit o furtună puternică, încât corabia era cuprinsă de valuri. Dom­nul dormea. Era îm­pre­ună cu ucenicii Săi, dar dormea. Aceştia s-au în­fri­co­şat şi L-au deşteptat zicând:

„Doamne, mântuieşte-ne că pierim.” (Mt 8, 25; Mc 4, 38; Lc 8, 24).

Iisus le-a zis:

„De ce vă este frică, puţin-credincioşilor?” (Mt 8, 26; Mc 4, 40; Lc 8, 25).

Şi sculându-Se a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte.

În cuvântarea de despărţire Domnul Hristos are un cuvânt dătător de pace şi de linişte sufletească. Spune Domnul Hristos:

„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (In 16, 33).

Acest cuvânt trebuie pus în legătură cu un altul, spus după învierea Sa din morţi, când, după ce i-a trimis să înveţe toate neamurile, bo­te­zându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, le spune Apos­tolilor:

„Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Mt 28, 20).

Cuvintele acestea au fost adresate Apostolilor, dar, prin voia lui Dum­nezeu, ele au străbătut timpurile şi au ajuns până în zilele noastre. Prin urmare ne sunt adresate şi nouă.

Dacă raportăm apoi această pericopă biblică la viaţa noastră, putem spune că Domnul Hristos este cu noi în tot timpul. Câteodată doarme, dar numai pentru a ne pune credinţa la încercare şi atunci stri­găm după ajutor şi ne arătăm fie necre­dinţa, fie neputinţa.

Credinţa în Dumnezeu este un dar de la Dumnezeu şi ni se dă în mă­sura în care noi facem faptele credinţei. Dacă vrem să ni se înmul­ţească credinţa trebuie să facem faptele credinţei, chiar dacă le facem la în­ceput cu greutate. Apostolii atunci când nu au putut vindeca un demonizat, l-au întrebat pe Mântuitorul: „Noi de ce nu putem?”[1] şi pri­mesc acest răspuns:

„Pentru puţina voastră credinţă; căci acest neam de diavoli nu iasă afară decât cu rugăciune şi cu post.” (Mt 17, 21).

Rugăciunea şi postul sunt, într-un fel, faptele credinţei. Dacă nu postim nu ne dovedim credincioşi Domnului, care ne-a poruncit să postim. La fel, dacă nu ne rugăm. La început nu înţelegem rostul pos­tu­lui şi a rugăciunii. Cei care însă desco­peră rugăciunea, ajung la o bucurie care vine din rugăciune, adică din vorbirea cu Dumnezeu.

La început nu îţi este tot una să posteşti sau să nu posteşti. Este mai uşor să nu posteşti decât să posteşti, dar dacă te sileşti să posteşti vei vedea că ai folos din post. Nu este tot una să te rogi sau să nu te rogi, dar dacă stai la rugăciune cu stăruinţă, cu vremea ajungi să simţi puterea lui Dumnezeu din rugăciune şi nu mai poţi să nu te rogi. Şi aşa în toate lucrurile credinţei, dacă omul le face, cu vremea ajunge la darul lui Dumnezeu să le facă şi uşor, şi cu folos, şi cu bucurie.[2]

Dacă cineva nu face faptele credinţei nu este credincios. Are im­presia că are credinţă. Este nesigur. Crede şi nu crede, dar mai mult nu crede, întocmai ca tatăl copilului demonizat, care i-a răspuns Dom­nului Hristos:

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.” (Mc 9, 24).

Dacă cineva face altfel decât crede, cu vremea ajunge să creadă cum face. Dacă cineva crede în Dumnezeu şi se numără la credincioşi, dar face fapte de ne­cre­dincioşi, acela scade în credniţă. Credinţa e cum e cultura: te ţii de ea, o ai, nu te ţii de ea, o pierzi şi cea pe care o ai.[3]

Oamenii confundă credinţa cu sentimentul religios. Credinţa pre­su­­pune o anumită nevoie de mărturisire, de atragere şi convertire a altora. Sentimentul re­ligios, dimpotrivă, este redus numai la individ; el îl „satis­face” pe om, fiindcă este pasiv.

În viaţa bisericească ortodoxă actuală domină sentimentul religios, iar nu cre­­dinţa în înţelesul pe care l-a avut acest cuvânt în creştinismul primar.[4] Oame­nii mărturisesc că sunt credincioşi, că au credinţă, însă puţini îşi mărturisesc cre­dinţa prin fapte.

Trebuie să ştim că atunci când nu facem faptele credinţei (rugă­ciu­ne, post, milostenie), scădem în credinţă şi cu timpul ne pierdem credin­ţa. Cunoaştem cu­vântul Domnului Hristos că celui ce are i se va mai da, adică celui ce are credinţă i se va da cunoştinţă, iar celui ce nu are şi ce crede că are i se va lua, adică i se va lua şi credinţa care crede el că o are, pentru că va ajunge la concluzia că nu o are.[5]

Dacă în aparenţă creştinii nu valorează mai mult decât ceilalţi, în pro­fun­zime, un creştin poate învia morţii, datorită sevei pe care o pri­meş­te din lumea cealaltă; dar, de îndată ce se hrăneşte cu hrană pămân­tească, creştinul nu mai este în stare decât să sape gropi.

Aşa este şi cu cei care au credinţă şi cu cei care zic că au credinţă, dar nu se vede că au. Cei care au credinţă sunt asaltaţi de oameni, sunt căutaţi, pentru că ei ne pot învia din moartea păcatelor ce ne înconjoară. Toţi ceilalţi sunt însă numai nişte gropari care slujesc morţii, îi îngroapă pe alţii şi se îngroapă şi pe ei înşişi.


[1] Mt 17, 19.

[2] Teofil Părăian, Lumini de gând, p. 271.

[3] Arhim. Teofil Părăian, Gânduri bune pentru gânduri bune, pp.123 – 124.

[4] Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împărăţiei, p. 148.

[5] Arhim. Teofil Părăian, Gânduri bune pentru gânduri bune, p. 124.

Meditație la Evanghelia zilei
Meditație la Evanghelia zilei
Credința și faptele credinței (Joi, săptămâna a 2-a după Rusalii)
Credința și faptele credinței (Joi, săptămâna a 2-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 98 (99)

Categoria Psalmilor de implorare (penitențiali): Psalmul 98 (99)

Poemul acesta ne introduce în atmosfera cântării liturgice preexilice, închinată regalității lui Dumnezeu, legată de întreg arealul tematic al Legământului. Prin intermediul alianței (ebr. berit) dintre Yahwe și Israel, poporul devine sfânt și transfigurat. Psalmul 98...

Lupta duhovnicească

Lupta duhovnicească

Prin lupta duhovnicească, creștinul participă la lupta continuă a Bisericii împotriva răului. Viața duhovnicească este chintesența vieții creștine, nu este ceva care îi privește doar pe clerici și pe monahi. Fiecare credincios este dator să trăiască o viață...

Harisma vorbirii în limbi. Ce ne spune textul biblic? P5

Harisma vorbirii în limbi. Ce ne spune textul biblic? P5

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.22

Credința, la Mitropolitul Antonie Bloom

Credința, la Mitropolitul Antonie Bloom

Despre mitropolitul Antonie de Suroj sau Antonie Bloom s-a discutat foarte mult în ultimii ani. Cărțile sale, majoritatea traduse în limba română, se găsesc în librăriile din țara noastră și sunt accesibile publicului larg. Cuvântările sale aduc multă bucurie mai ales...