Evanghelia zilei: Mt 13, 54 – 58
În vremea aceea, venind în oraşul Său, Iisus îi învăţa pe ei în sinagoga lor, aşa încât ei stăteau uimiţi şi ziceau: de unde are El înţelepciunea şi puterile acestea? Oare, nu este Acesta feciorul teslarului? Şi nu se numeşte, oare, mama Lui Maria şi fraţii Lui, Iacov, şi Iosif, şi Simon şi Iuda? Şi surorile Lui nu sunt, oare, toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea? Şi erau neîncrezători întru-Însul. Însă Iisus le-a zis: un prooroc nu este dispreţuit decât numai în patria şi în casa sa. Şi n-a făcut acolo multe minuni, din pricina necredinţei lor.
„Credinţă şi necredinţă”
După ce a sfârşit vorbirea în pilde, Domnul Hristos s-a dus în ţara Sa. Evanghelistul Matei nu numeşte acest loc. Sfântul Ioan Gură de Aur presupune că ar fi vorba de Nazaret,[1] căci aici Domnul Hristos n-a săvîrşit multe minuni precum în Capernaum, oraş care este mustrat de Domnul Hristos pentru necredinţa lui:
„Şi tu, Capernaume – spune Domnul Hristos – n-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi.” (Mt 11, 23; Lc 10, 15).
Venind deci în Nazaret îi învăţa în sinagoga lor (sinagoga fiind principalul loc unde credincioşii se întâlneau pentru rugăciune, citire şi explicare a Legii). Aşadar în Nazaret Domnul Hristos nu face minuni, ci doar învaţă prin cuvânt. Şi atât de puternică şi de mişcătoare era învăţătura Lui încât cei ce ascultau erau uimiţi şi ziceau:
„De unde are El înţelepciunea aceasta?” (Mt 13, 54; Mc 6, 2).
Dacă s-ar fi oprit doar la aceasta, nazarinenii n-ar fi păcătuit, dar ei judecă, încep să facă constatări:
„Nu este Acesta fiul teslarului? Nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii (adică verii) Lui: Iacov, şi Iosif, şi Simon şi Iuda? Şi surorile (adică verişoarele) Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?” (Mt 13, 55 – 56; Mc 6, 3).
La acestea Domnul Hristos răspunde:
„Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui.” (Mt 13, 57; Mc 6, 4).
Cuvântul Domnului Hristos este aspru. El spune că tocmai cei care trebuiau să creadă întâi erau mai depărtaţi de el, arătându-i aici pe cei din neamul său: „Nu este prooroc dispreţuit decât în patria lui şi în casa lui”; deci nu numai cei din Nazaret nu au crezut, ci şi cei din neamul Său. De fapt, citim în Sfânta Evanghelie după Ioan că la sărbătoarea Corturilor fraţii, adică rudele lui Iisus, au venit la El şi i-au zis:
„Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii. Pentru că – spune evanghelistul – nici fraţii Lui nu credeau în El.” (In 7, 4 – 5).
Dacă cei din neamul Lui nu au crezut în El cât timp Domnul Hristos a stat între ei, iată că elinii, adică grecii, au cerut apostolului Filip, zicându-i: „Doamne, – adică Domnule – voim să vedem pe Iisus”[2] – şi L-au văzut. La fel, Zaheu vameşul a voit să-L vadă pe Iisus şi L-a văzut.[3] Cu siguranţă că această vedere nu a rămas fără rod. De fapt, citim în legătură cu Zaheu vameşul că vederea lui Iisus şi apoi vorbirea cu El a avut ca urmare convertirea lui:
„Iată jumătate din averea mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Lc 19, 8) – spune Zaheu,
la care Domnul Hristos răspunde:
„Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam.” (Lc 19, 9).
Cu siguranţă că aceste „vederi” au dus la credinţa în Hristos. Un alt exemplu de credinţă, mult mai grăitor, a fost cel al sutaşului care a venit la Domnul Hristos cu rugămintea de a-i vindeca sluga.
Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la aceasta, spune:
„E mare lucru ca un om, care nu era din neamul lui Avraam să aibă despre Hristos o părere atât de mare. După socotinţa mea, sutaşul credea că bolile, moartea şi diavolii se supun lui Iisus, aşa cum i se supuneau lui ostaşii săi. De aceea spune sutaşul: că şi eu sunt om sub stăpânire. Cu alte cuvinte sutaşul spunea: Tu eşti Dumnezeu, eu sunt om; eu sunt sub stăpânire, Tu nu eşti sub stăpânire. Aşadar, dacă eu, om fiind sub stăpânire, am atâta putere, cu mult mai mult Tu, Care eşti Dumnezeu şi nu eşti sub stăpânire.”.[4] Este o mare deosebire între nazarineni, pe de o parte şi cei ce sunt străini de neamul lui Israel, pe de altă parte. Prin urmare nu locul sau apartenenţa la un popor mântuieşte, ci credinţa în Domnul Hristos, credinţa exprimată în fapte, arătată în faptele credinţei.
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 553.
[2] In 12, 21.
[3] Lc 19, 3 – 5.
[4] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 334.
