Credință și tradiție, în localitatea bistrițeană Țagu

de | iul. 12, 2016

Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului popular „Cu strămoșii la Gurețe” s-a desfășurat duminică, 10 iulie 2016, la Țagu, județul  Bistrița-Năsăud.

Evenimentele au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată în sobor de preoți. La finalul programului liturgic, părintele Ioan Daniel Dascălu, în calitate de paroh, a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare, iar apoi a mulțumit oficialităților locale și județene prezente pentru sprijinul acordat comunității din Țagu.

Momentele de bucurie au continuat cu binecuvântarea Școlii primare din localitate, care a fost recent modernizată de Consiliul local. Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol folcloric în cadrul căruia au cântat și au jucat artiști locali și din județele învecinate.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.