Credința vie a femeilor mărturisitoare – izvor de lumină şi bucurie

de | apr. 28, 2017

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un cuvânt de binecuvântare și recunoștință tuturor femeilor creștine cu prilejul Duminicii Femeilor Purtătoare de Mir (30 aprilie 2017).

Hristos a înviat!

În Duminica a treia după Paști, numită și Duminica Mironosițelor, Biserica Ortodoxă le pomenește pe femeile purtătoare de miruri sau aromate, care, în dimineața Învierii lui Iisus Hristos, au mers primele la mormântul Domnului și au fost întâmpinate de Iisus Hristos Cel înviat. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat această zi de sărbătoare tuturor femeilor creștine dreptmăritoare, urmașe ale mironosițelor, care mărturisesc credința lor în Învierea Domnului Iisus Hristos în familie și în societate.

În momentele Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos „erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care era Maria Magdalena și Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi, și mama fiilor lui Zevedeu (Matei 27, 55-56). Prin fidelitatea şi evlavia lor, aceste femei s-au dovedit mai curajoase și mai devotate Domnului Iisus Hristos, decât Ucenicii Săi.

În Duminica Învierii lui Iisus, pe când răsărea soarele, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, Salomeea și Ioana au venit cu miruri, pentru a unge trupul Domnului Iisus, așezat în grabă în mormânt în Vinerea Răstignirii Sale, înfruntând teama de cei care L-au răstignit. Curajul și evlavia femeilor mironosiţe au fost răsplătite de binevestirea îngerilor și de către Domnul Iisus Hristos Cel înviat, Care „le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat” (Matei 28, 9). Apoi, alergând „cu frică și cu bucurie mare (Matei 28, 8) să vestească Ucenicilor lui Iisus Învierea Sa, femeile mironosițe au devenit „apostoli către Apostoli”, după cum le-a numit Sfântul Ioan Gură de Aur.

Vestirea Învierii Domnului Hristos de către femeile mironosițe a deschis în istorie drumul mărturisirii credinței în Hristos Cel răstignit şi înviat de către mulțimi de femei mucenițe și cuvioase, mame și fiice, ostenitoare în gospodărie sau regine şi împărătese creștine.

În acest sens, Sfânta Împărăteasă Elena a arătat iubire smerită şi evlavie față de Hristos Cel răstignit şi înviat, căutând, cu multă osteneală şi cheltuială,  şi descoperind, cu bucurie, Sfânta Sa Cruce, cea dătătoare de viață, iar apoi a contribuit financiar la construirea bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, precum şi la zidirea altor biserici din Ţara Sfântă.

Astăzi, în contextul anului 2017, declarat în Patriarhia Română drept An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, amintim că, în Biserica Ortodoxă, cinstirea sfintelor icoane a fost restabilită de către două sfinte femei, şi anume: Sfânta Împărăteasă Irina, care a convocat, în anul 787, Sinodul al VII-lea Ecumenic de la Niceea și Sfânta Împărăteasă Teodora, care a convocat, în anul 843, Sinodul din Constantinopol.

Duminica a treia după Paști ne pune în față icoana Sfintelor Femei Mironosițe, chip al iubirii jertfelnice și curajoase, al compasiunii, al credinței puternice și al dărniciei. Asemenea lor, femeile creștine evlavioase şi harnice din România susțin construirea de lăcașuri sfinte şi educația religioasă a copiilor în școlile publice, cultivă iubirea milostivă față de cei aflați în spitale şi în instituții de asistență socială, ori excelează în alte domenii de activitate benefică pentru poporul român, dar mai ales, ca mame şi soţii, aduc pace şi bucurie sfântă în familiile lor și în societate.

În această Duminică adresăm tuturor femeilor creștine cuvânt de binecuvântare şi recunoştinţă pentru întreaga lor lucrare săvârșită cu multă dăruire de sine şi ne rugăm  Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, precum şi Sfintelor Femei Mironosițe să umple sufletele lor de pace şi bucurie, să le dăruiască sănătate şi mult ajutor!

Întru mulţi şi binecuvântați ani!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Libertatea, un dar care trebuie mereu câștigat

Libertatea, un dar care trebuie mereu câștigat

La Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca a avut loc o conferință cu tema „Prizonierii libertăților promise”, organizată de Liga Studenților din Cluj și care i-a avut ca invitați pe Teodor Baconschi și Radu Preda, informează ziarul Lumina, ediția de...

Avocatul Pavel Abraham a conferențiat la Zalău

Avocatul Pavel Abraham a conferențiat la Zalău

În seara zilei de joi, 25 mai 2017, la Zalău a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Astfel, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Avocatul și Generalul Pavel Abraham a susținut...

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece a fost astăzi în sărbătoare. Hramul așezământului monahal a reunit mulțime de credincioși care au venit să petreacă marea sărbătoare în rugăciune alături de Mitropolitul Andrei al Clujului și obștea mănăstirii. Sfânta...

Ziua Eroilor, marcată la Dej

Ziua Eroilor, marcată la Dej

În toate bisericile s-au oficiat slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, a transmis pentru radio Renașterea Costinel Șoată de la protopopiatul Dej. Ziua Eroilor a fost marcată joi,...

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, cu prilejul hramului acestui locaș de rugăciune. Alături...