Creștinii clujeni și bistrițeni îi aduc cinstire Maicii Domnului

de | aug. 14, 2015 | Actualitatea religioasă

Creștinii care au evlavie pentru Maica Domnului şi nu pot ajunge de praznicul Adormirii la mănăstirile din Mitropolia Clujului, ce o au ca ocrotitoare, sunt invitaţi să participe la hramul bisericii clujene, de pe strada Govora sau la procesiunea de la schitul „La Mănăstire” din parohia bistrițeană Monor.

 

Maica Domnului, întâmpinată cu dragoste de clujeni

Cei ce au luat parte la slujbele de joi seara la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca au DSC05883avut bucuria duhovnicească de a se putea închina la o copie după icoana făcătoare de minuni „Prodromița” din Sfântul Munte Athos, aflată spre păstrare la Mănăstirea „Sfânta Elisabeta”. Icoana a fost adusă aici de părinte duhovnic Natanael Zamfirache și a fost întâmpinată cu multă bucurie de preoții și credincioșii comunității parohiale. Icoana a fost purtată în procesiune în jurul bisericii și apoi așezată în fața altarului, unde mulțime de oameni au venit în fața Măicuței Sfinte pentru a-și aduce prinosul de recunoștință pentru darurile primite și purtarea de grijă.  Ea a rămas spre închinare, în biserica din cartierul clujean Mănăștur, până astăzi în ajunul sărbătorii, când s-a reîntors la Mănăstirea „Sfânta Elisabeta”.

Potrivit părintelui paroh Dan Hognogi, astăzi, în ajun, va avea loc la parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului”, slujba prohodului și o procesiune specială cu icoana Maicii Domnului, o copie după cea de la Mănăstirea Nicula, ce a fost primită în dar anul trecut:

„Este deja o tradiție în parohia noastră, ca în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, să ieșim și să mărturisim bucuria noastră și celorlalți credincioși din cartierul Mănăștur. De la ora 18 se va săvârşi Vecernia Mare, Paraclisul Maicii Domnului şi slujba prohodului şi se va înconjura biserica în procesiune cu icoana Maicii Domnului. Sâmbătă, în ziua praznicului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de părinte arhimandrit Samuel Cristea, duhovnicul Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, alături de un sobor de preoţi”.

„Îi aşteptăm pe credincioşi la sărbătoarea bisericii noastre, la acest mare praznic al bucuriei, ca această zi specială pentru noi şi pentru Măicuţa Domnului, să o trăim în comuniune şi iubire”, a mai spus părintele paroh Dan Hognogi.

 

Și bistrițenii, având o evlavie mare la Maica Domnului, i se roagă și-i aduc cinstire

schit1_0O procesiune deosebită va avea loc în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului și la schitul „La Mănăstire” din parohia bistrițeană Monor.  De mai bine de 15 ani, zeci de credincioși din Bistrița, Reghin și Târgu Mureș, care nu reușesc să meargă la Nicula, păstrează această frumoasă tradiție, ca în seara zilei de 14 august, să pornească în procesiune, împreună cu preotul Marius Avram, de la biserica ortodoxă din centrul localității Monor, spre locul numit „La Mănăstire”, unde potrivit tradiţiei, se afla în trecut o veche mănăstire ortodoxă. Acolo pelerinii înconjoară schitul, intonează cântări în cinstea Maicii Domnului, după care de la ora 18:00 se oficiază slujba Vecerniei, Paraclisul și slujba prohodului, ne-a spus părintele Marius Avram:

„Avem această tradiție frumoasă care s-a amplificat din an în an. Din 1998, mai ales copiii și tineretul pornesc de aici din parohie și până la locul numit «La Mănăstire», în procesiune cu icoana Maicii Domnului. Cântăm pe tot parcursul drumului pricesne închinate Preasfintei Fecioare Maria, pe care le-am învățat la paraclisele oficiate în acest post al Adormirii Maicii Domnului. Am fost anunțat că anul acesta vor veni și grupuri de credincioși din parohiile Mărișelu și Domnești, care ni se vor alătura procesiunii și se vor ruga împreună cu noi Măicuței Sfinte pentru sprijin și ajutor”.

Ultimele articole

Noi echipamente medicale în dotarea Spitalului din Dej

Noi echipamente medicale în dotarea Spitalului din Dej

Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Municipal Dej cu noi echipamente medicale. Astfel, în cadrul Secției Anestezie, Terapie Intensivă a unității sanitare au fost date în folosință un defibrilator cu Pacemaker și monitor pentru funcții vitale, un fibrobronhoscop,...

Programul spectacolelor de la Opera Română din Cluj

Programul spectacolelor de la Opera Română din Cluj

DUMINICĂ, 30 IANUARIE 2022, ORA 18:30, SALA MARE DON CARLO de GIUSEPPE VERDI Dirijor: David Crescenzi Regia artistică: Mihaela Sandu Adaptarea scenografică după arh. Cătălin I. Arbore: Valentin Codoiu Mișcarea scenică: Marius Toda Filip al II-lea: Alin Anca (debut;...

Zi de sărbătoare la Cehu Silvaniei

Zi de sărbătoare la Cehu Silvaniei

Duminică, 25 octombrie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Cehu Silvaniei. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacucernicul Părinte Ștefan Lucaciu, protopopul Zalăului și...

Ideea de voluntariat, promovată de Biserică printre tinerii bistrițeni

Ideea de voluntariat, promovată de Biserică printre tinerii bistrițeni

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni” organizează în perioada 5 - 8 noiembrie 2015, la Sângeorz-Băi, o tabără de pregătire a voluntarilor, intitulată „Cu voluntariatul în tabere nu-i de joacă! Fii pregătit!”. Pe perioada celor 4 zile de...

Rugăciune pentru victimele masacrului de la Moisei din 1944

Rugăciune pentru victimele masacrului de la Moisei din 1944

În localitatea maramureșeană Moisei au fost organizate miercuri, 21 octombrie 2015, mai multe evenimente religioase și comemorative, cu prilejul împlinirii a 71 de ani de la masacrul, în urma căruia 29 de români au fost uciși, în această localitate, de trupele...

Încreștinarea continentului digital

Încreștinarea continentului digital

Preoții din protopopiatul Cluj I s-au întâlnit joi, 22 octombrie  în parohia clujeană Sânicoară, pentru a afla mai multe despre catehizarea în mediul online. Întrunirea a debutat cu dumnezeiasca Liturghie, deoarece la inițiativa părintelui protopop Dan Hognogi, anual,...