Creştinii din Beclean, îndemnaţi la smerenie şi la slujirea aproapelui

de | apr. 26, 2016

„Cinstea şi onoarea se câştigă nu în urma poziţiei sociale şi a puterii financiare, ci prin slujirea celuilalt”. Mesajul a fost transmis de părintele protosinghel Benedict Vesa, credincioșilor parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Beclean prezenți miercuri, 20 aprilie 2016, la Liturghia Darurilor, oficiată în biserica parohială. Au slujit împreună cu părintele secretar părintele protopop de Beclean, Doru Vicenţiu Zinveliu, precum și un sobor de preoți din care a făcut parte și părintele slujitor Claudiu Doru Zinveliu. În cadrul cuvântului de învățătură părintele Benedict a dat creștinilor drept exemplu de smerenie pe Mântuitorul Hristos, care a venit nu atât să I se slujească, cât să  slujească. În Joia Mare S-a încins cu ştergarul şi a spălat picioarele ucenicilor Săi pentru a Se arăta exemplu de smerenie şi de slujire. La finalul slujbei, părintele protopop a mulţumit invitatului, cât şi credincioşilor prezenţi, evidenţiind bucuria împreună-slujirii şi, mai ales, a întâlnirii cu Mântuitorul, a transmis pentru radio Renașterea, corespondentul în protopopiatul Beclean, părintele Lucian Badale.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară

Duminica a 3-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, a fost prilej de sărbătoare în Parohia Ortodoxă Jucu Gară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj 1. În număr mare, credincioși ai comunității și nu numai au participat la hramul sfintei Biserici. Alături...

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Zi de poveste pentru copiii Parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Duminica a 3-a după Învierea Domnului (a Mironosițelor) a fost ,,o zi de poveste” pentru tinerii parohiei Sălișca, protopopiatul Dej. Aceștia s-au bucurat de activitățile organizate și coordonate de către voluntari ai Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși Români...

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Corala Armonia din Baia Mare, concert pascal în Parohia Aruncuta.

Bucuria Învierii  s-a coborât peste sufletele credincioșilor  și în inimile  lor ascultând și trăind împreună cu cei 35 de coriști pricesnele pe care atât de înalțător  le-au prezentat de pe soleea bisericii parohiale. S-au întâlnit la acest concert, emoția celor care...