Creștinii din Berchieșu, în pelerinaj la mănăstirile din zona Clujului şi a Năsăudului

de | sept. 7, 2016

Sâmbătă, 3 septembrie, un grup de credincioşi ai parohiei ,,Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din localitatea Berchieşu, judeţul Cluj, au efectuat prin Centrul de Pelerinaje ,,Renaşterea” al Arhiepiscopiei Clujului, un pelerinaj duhovnicesc la mănăstirile din zona Năsăudului.

Astfel, primul popas duhovnicesc a  fost la Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, unde au participat la Sfânta Liturghie și s-au închinat la Icoana Maicii Domnului.

„De la Nicula am pornit spre Mănăstirea ,,Înălţarea Sfintei Cruci” de la Căşiel, unde părintele duhovnic Serafim Bădilă ne-a pus la suflet câteva cuvinte duhovniceşti, iar maicile ne-au pregătit o agapă în incinta mănăstirii. Apoi am luat drumul Bistriţei, şi am ajuns la Mănăstirea ,,Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” de la Nuşeni, unde am fost întâmpinaţi cu bucurie şi am aflat lucruri interesante despre așezământul monahal. Următorul popas din urcuşul nostru duhovnicesc a fost la Mănăstirea ,,Izvorul Tămăduirii” de la Salva, unde maicile ne-au spus câteva cuvinte despre istoricul sfintei mănăstiri.  Cea din urmă oprire a fost la Mănăstirea ,,Sf. Ap. Petru şi Pavel” de la Rebra-Parva, unde ne-am putut bucura de frumseţile aşezământului monahal, de pictura sfintei biserici, precum şi de frumuseţile naturii care ne înconjoară”,  a transmis pentru Radio Renașterea părintele paroh  Vasile Negru.

Astfel de activități au loc cel puțin o dată pe an și constituie un adevărat prilej de bucurie pentru creștinii din Berchieșu, a adăugat părintele paroh.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

Săptămâna copiilor în Parohia Boju, Protopopiatul Cluj I

În Parohia „Sfintii Mihail şî Gavriil” din satul Boju, protopopiatul Cluj I, au avut loc zilele acestea câteva evenimente legate de proiectul „Săptămâna copiilor”. Această săptămână a avut scopul de a-i pune pe copii în centrul atenţiei Bisericii cu ocazia „Zilei...

Ziua Eroilor  în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Ziua Eroilor în Poienile Zagrei, Bistrița Năsăud

Joi, 6 iunie 2019, în localitatea Poienile Zagrei a avut loc dezvelirea şi sfinţirea monumentului ridicat în memoria colonelului Liviu Rusu, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. La această manifestare au participat protopopul...