Creștinii ortodocși din Berindu au primit de Crăciun darul unui nou păstor

de | dec. 23, 2016

Bucuria Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos a sosit mai repede pentru comunitatea ortodoxă din localitatea Berindu, Protopopiatul Huedin. Credincioșii din acest sat și-au primit, joi seara, pe noul părinte paroh, în persoana preotului Ioan Petru Pop. Instalarea preotului paroh a început cu săvârșirea slujbei Vecerniei, slujită în sobor de preoți.

Părintele Dan Lupuţan, protopopul de Huedin, i-a înmânat părintelui Pop Ioan, conform tradiţiei,  semnele slujirii preoţeşti: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericii, rugându-L pe Dumnezeu să-i dăruiască părintelui paroh pastoraţie rodnică, cu multe împliniri duhovniceşti. A luat cuvântul şi noul paroh, care a adus mulţumiri lui Dumnezeu, Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, familiei şi credincioşilor. Fostul părinte paroh, Racolța Mihai, a adus cuvânt de mulțumire credincioșilor pe care i-a păstorit timp de șase ani. În încheiere epitropul parohiei a adresat un cuvânt de bun venit noului părinte. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească de post, la care au participat toţi cei prezenţi.

Parohia Berindu a devenit vacantă în urma transferului prin concurs a părintelui  Mihai Racolța, la Parohia Sfinții Ioachim și Ana, din Municipiul Cluj-Napoca.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Cluj 1

Ședința administrativă a preoților din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj s-a desfășurat, marți, 18 octombrie, potrivit tradiției, în istorica biserică de pe strada „Bisericii Ortodoxe”. Și tot conform cutumei, ședința a debutat cu o slujbă Te-Deum, oficiată de...