Creștinul Înviat la Izvorul Tămăduirii din Constantinopol

Vorbe de înțelepciune

 

Un creștin din Salonic a plecat să se închine în Constantinopol, la Izvorul Tămăduirii. Își dorise enorm, auzise de minunile care se făceau acolo. Biserica și izvorul făcător de minuni încă există. Fiind înstărit, a luat vreo 200 de galbeni, să aibă de drum, dar să ducă și pentru biserică. A plecat cu o corabie, iar pe drum s-a îmbolnăvit foarte grav, încât nu mai avea mult de trăit. Atunci l-a rugat pe căpitan: ”Te rog ceva. Eu mi-am dori foarte mult să ajung la Izvorul Tămăduirii, dar văd că nu-mi permite sănătatea și o să mor pe drum. Te jur pe numele lui Dumnezeu și al Maicii Domnului să nu arunci trupul meu în mare (așa era obiceiul). Uite, ia o sută de galbeni pentru tine și toți ceilalți pe care îi mai am, vreau să-i dai bisericii, iar trupul meu să-l îngropi aproape de biserică”.

I-a făgăduit căpitanul, iar la scurt timp omul a murit. Căpitanul și-a ținut făgăduința și l-a învelit în niște pânză și l-a pus într-o parte a corabiei unde era mai rece, ca să se păstreze. Au mai mers trei zile și au ajuns. La biserică a chemat preotul, ca să-l îngroape pe creștin acolo. I-au făcut slujba de înmormântare și la urmă preotul a desfăcut un pic pânza și a aruncat pământ peste el, zicând rugăciunea care trebuie. Unii din corăbieri îl cunoscuseră, vorbiseră cu el și știau de dorința lui cea mare, de a ajunge să se închine acolo și să bea apă de la izvorul Maicii Domnului. Atunci au luat o cană de apă de acolo și au zis: „Omule, câtă dorință ai avut tu să bei din izvorul ăsta! Măcar acuma primește apa asta!” și au aruncat peste el apa aceea.

În momentul acela s-a trezit ca dintr-un semn mortul și au spus că mare este puterea Maicii Domnului! S-au minunat toți, mai ales corăbierii aceia care l-au văzut că a murit, au ținut atâta timp trupul și după aia l-au văzut acum înviat. Atunci a spus așa: „Dacă Maica Domnului m-a readus la viață, de azi înainte voi sluji Ei!” și a rămas acolo, la biserica Ei, s-a călugărit și toată viața lui a slujit acolo la Maica Domnului.

Sursă: https://www.chilieathonita.ro

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Creștinul Înviat la Izvorul Tămăduirii din Constantinopol
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Cerul pământul şi lumea

Cerul pământul şi lumea

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin: - Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat. - Foarte simplu - a răspuns celălalt, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul....

Sfântul Paisie Aghioritul despre educația copiilor

Sfântul Paisie Aghioritul despre educația copiilor

Sfântul Paisie Aghioritul: „Numele pe care îl scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scrijeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cei care vor urma."