Cristian Petru Bălan – mare scriitor român

Prozator, poet, dramaturg, publicist, editor, traducător și artist plastic român stabilit în Statele Unite ale Americii; profesor, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, al Academiei Româno-Americană de Științe și Arte și al Academiei Româno-Australiene. Astăzi vom vorbi despre Cristian Petru Bălan.

S-a născut la 27 iunie 1936 la Sibiu. Este fiul lui Tănase Bălan, profesor, și al Margaretei Bălan, învățătoare (născută Vasilescu) . A urmat Facultatea de Zootehnie din București din 1956. Și-a continuat studiile, absolvind Universitatea din București, Facultatea de română-istorie, 1964, precum și Colegiul Harry S. Truman din Chicago, 1989, cu bursa Pell Grant, pentru cursuri de artă.

Timp de 26 de ani, a fost profesor gradul I de limbă română, limbă latină și istorie, la diferite școli generale și licee din județul Prahova și a fost directorul celei mai vechi școli din Ploiești, Școala nr. 3.

A debutat cu versuri în ziarul Flamura Prahovei la 19 ani, apoi a continuat să publice versuri și proză ori articole de popularizare a științei în România literară, România liberă, Flacăra, Magazin, Magazin istoric și Telegraful român.

A purtat o bogată corespondență cu poeta Otilia Cazimir, cu Gheorghe Eminescu, nepotul poetului Mihai Eminescu, cu scriitoarea Monica Lovinescu și cu Principesa Ileana, (Ileana a României) , devenită Maica Alexandra.

În 1967, Studioul Cinematografic București i-a achiziționat scenariul de film „Geniu sublim”, conceput cu doi ani înainte, care descrie viața zbuciumată a lui Mihai Eminescu, de la naștere până la tragica lui moarte, proiectându-se realizarea unui film după el. În 1968 prezintă o documentată recenzie a cărții savantului fizician Basarab Nicolescu, „Ion Barbu – Cosmologia „Jocului secund“, „, în „Flamura Prahovei”, nr. 5096, 7 iulie 1968.

Ca pictor și sculptor amator, este autorul a numeroase icoane, al celui mai mare portret „Eminescu“ existent în țară, aflat pe frontispiciul Casei de cultură din Boldești-Scăieni din județul Prahova, al unei statui de aproape 2 m înălțime, intitulată „Îngerul judecății“, și postată sus, pe acoperișul unei capele din centrul orașului; al bustului lui Teodor Diamant, creatorul Falansterului de la Scăieni, al Lupoaicei Romane („Lupa Capitolina“), cu Romulus și Remus (îngerul și lupoaica, din păcate, au fost distruse de cutremurul din 1977, însă îngerul a fost reconstituit) ; al marii statui de oțel inox „Rupătorul de geam“ (6–7 m), înălțată la intrarea principală a Fabricii de Geamuri Scăieni, apoi mutată în centrul orașului, după dispariția fabricii; al picturilor religioase de pe fațada cimitirului din aceeași localitate; este autor a două mari portrete religioase, pe fațada vilei compozitorului austriac Gustav Mahler, reprezentându-i pe Iisus și pe Fecioare Maria cu Pruncul, lucrări dedicate soldaților austrieci căzuți în cel de al doilea război mondial – picturi care au primit elogiul specialiștilor din Viena.

Din noiembrie 2007, este director fondator al gazetei „Armonia”, organ independent al orașului Boldești-Scăieni, jud. Prahova, unde a fost declarat primul cetățean de onoare al localității. Este redactor șef-adjunct la gazeta „Datoria românească“ din Chicago, redactor asociat în colegiul redacțional al gazetelor „Meridianul Românesc“ din California, „Constelații diamantine“ din Craiova, „Armonii culturale“ (membru de onoare), din Adjud și „Regatul Cuvântului“, din Craiova (membru de onoare). Pentru activitățile depuse, „University of New Mexico – Gallup Branch”, în anul 2009, i-a conferit o Diplomă de Aprecieri, venită din partea savantului de origine română, Prof. Dr. Florentin Smarandache, propus pentru Premiul Nobel.

Cristian Petru Bălan a călătorit mult pe mapamond, descriind țările vizitate (Noua Zeelandă, Australia, Canada, Hong Kong, Macao, Israel, Hawaii ș.a) . Scriitorul este actualmente cunoscut mai ales pentru cele două lucrări, Enciclopedia Imnurilor de Stat ale țărilor lumii (Editura „Ploiești – Mileniul III” , 2008, cu prefața scrisă de Gheorghe Zamfir) și Ghid de conversație român-latin/ Latinum Romanicumque colloquii enchiridion, (primul ghid românesc de acest fel, Editura Premier, Ploiești, 2007) .

 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Petru_Bălan

https://www.artline.ro/Cristian-Petru-Balan-30598-1-n.html

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Cristian Petru Bălan – mare scriitor român
Loading
/
141 de ani de la naşterea protopopului martir Aurel Munteanu

141 de ani de la naşterea protopopului martir Aurel Munteanu

Se împlinesc în data de 2 mai, 141 de ani de la naşterea protopopului martir Aurel Munteanu. Pr. Aurel Munteanu s-a născut la data de 2 mai 1882, la Merghindeal, Sibiu. A studiat teologia la Sibiu și Blaj. În 1907 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Valea...

Mitropolitul Nicolae Colan (28 noiembrie 1893 – 15 aprilie 1967)

Mitropolitul Nicolae Colan (28 noiembrie 1893 – 15 aprilie 1967)

Nicolae Colan vede lumina zilei la data de 28 noiembrie 1893 într-o localitate din județul Covasna. Familia tânărului Nicolae Colan era una numeroasă și modestă, părinții săi fiind însă niște țărani evlavioși care le-au insuflat copiilor lor reale povețe despre cum să...

Deniile din săptămâna a cincea a Postului Mare

Deniile din săptămâna a cincea a Postului Mare

Biserica a rânduit ca în a cincea săptămână a Postului Mare în toate lăcașurile de cult să fie oficiate slujba Deniei Canonului Mare al Sfantului Andrei Criteanul (miercuri) şi a Deniei Acatistului Bunei Vestiri (vineri). Din punct de vedere al structurii, Canonul cel...

Octav Băncilă – Pictorul răscoalelor de la 1907

Octav Băncilă – Pictorul răscoalelor de la 1907

Înscris în istoria picturii româneşti printre deschizătorii de drumuri ai secolului al XX-lea, a îmbrăţişat tendinţele progresiste ale epocii sale aducând imagini noi, teme neabordate până la el. Acesta a fost pictorul Octav Băncilă. S-a născut la 4 februarie 1972 la...