Criteriile inconștiente de selecție a partenerului de viață

de | nov. 3, 2016

Rubrica noastră „Călătorie în adâncurile sinelui” ne invită să ne privim pe noi înșine cu ochii lui Dumnezeu (de obicei o facem privindu-ne cu propriii ochi sau cu cei ai semenului). Ea este inspirată din gândirea psihanalitică occidentală (al cărei exponent de vârf este psihiatrul italian Giacomo Dacquino, ale cărui cărți ne călăuzesc tematic și metodologic), dar reașează paradigmele psihoterapeutice în context ortodox, pentru publicul românesc.

Drept urmare, constată că oamenii suferă pentru că trăiesc în afara propriului sine, metabolizând greșit evenimentele exterioare; antidotul la suferință este raportarea corectă la provocările vieții, prin „construcția” unei personalități duhovnicești, care convertește negativul în pozitiv și răul în bine. Pentru aceasta este nevoie însă de o sensibilitate aparte față de Transcendență, pe care doar Biserica o face accesibilă.

Rubrica are drept obiectiv consolidarea armoniei în familie, dobândirea unui echilibru interior suveran (de către fiecare om) și reconcilierea cu propriul trecut, toate încununate de dorința de a ajunge la o experiență a lui Dumnezeu iluminatoare, terapeutică și sfințitoare. Toate acestea, realizate cu o convingere de nezdruncinat: la fericire ajungem numai prin dragoste!

Călătorie în adâncurile sinelui
Călătorie în adâncurile sinelui
Criteriile inconștiente de selecție a partenerului de viață
Criteriile inconștiente de selecție a partenerului de viață
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/tia/" target="_self">Arhim. Teofil Tia</a>

Arhim. Teofil Tia

Profesor universitar și decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

Mai multe

Călătorie în adâncurile sinelui
Călătorie în adâncurile sinelui
Îndrăgostirile tomnatice și bigamia camuflată
/
  • Îndrăgostirile tomnatice și bigamia camuflată

    Îndrăgostirile tomnatice și bigamia camuflată

    Nov 16, 2020 • 10:08

  • Masculinul în epoca tradițională

    Masculinul în epoca tradițională

    Oct 7, 2019 • 12:35

  • Conformismul juvenil

    Conformismul juvenil

    Sep 2, 2019 • 10:31

  • Paradigme tipologice corective și identitatea de gen

    Paradigme tipologice corective și identitatea de gen

    Oct 14, 2019 • 12:08

  • Importanța tatălui pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului

    Importanța tatălui pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului

    Oct 21, 2019 • 12:31

  • Influența figurii paterne asupra vieții religioase a copilului

    Influența figurii paterne asupra vieții religioase a copilului

    Oct 28, 2019 • 10:34

  • Nefericirea în societatea viitorului

    Nefericirea în societatea viitorului

    Dec 16, 2019 • 8:09

  • Oxigenarea vieții cu dragoste

    Oxigenarea vieții cu dragoste

    Dec 23, 2019 • 10:28

  • Criza sentimentelor

    Criza sentimentelor

    Dec 30, 2019 • 11:06

  • Fizionomia dragostei mature

    Fizionomia dragostei mature

    Jan 12, 2020 • 11:40

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Biserica noastră îi prăznuieşte în fiecare an, pe data de 21 octombrie, pe sfinţii mărturisitori ardeleni, care au pătimit pentru credinţa lor în secolul 18. Sunt cinstiţi în mod deosebit în Transilvania iar pătimirea lor a fost cauzată de rezistenţa lor în faţa...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...