Crucea – de la asumare la răsplată

de Eseu

Aspecte introductive

Pericopa evanghelică de astăzi vine să încheie un capitol dens în evenimente. Marcu vorbește aici despre o înmulțire a pâinilor realizată de Hristos, alta decât cea standard, despre care s-a vorbit într-una din duminicile trecute, descrie în detaliu o dojană adresată fariseilor și „aluatului” din care erau ei făcuți, minunea vindecării unui orb, dar și câteva pasaje cu relevanță autobiografică. De-altminteri, acestea sunt cele la care ne îndeamnă Biserica să medităm. După ce-și întreabă ucenicii ce se spune despre El în popor, le cere să gândească cu mintea lor. Precum ne cere și nouă adesea. Sarcina nu e una foarte ușoară. „Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?”, sună întrebarea care îi pune în încurcătură.

Locvacitatea guralivului cetei îi salverază și de această dată. „Tu eşti Hristosul”, rostește în grabă Petru. Dar o face fără a trece cele spuse prin filtrul inimii, precum se va vedea nițel mai târziu.

Pătimirea și vestirea ei

Mărturisirea petrină constituie în fapt pretextul care-I permite Învățătorului să facă tranziția de la o discuție amicală, la o cateheză cu valențe profetice. Faptul de a fi Hristosul implica anumite lucruri. Iar El voia ca cei care Îl urmează să fie conștienți de aceasta. Postura aceasta era una care dădea unicitate. Dar această unicitate era legată de aspecte precum defăimarea, răstignirea și Învierea. Or, nu asta era ceea ce voiau Apostolii să audă atunci. Același vorbăreț, dintr-o grijă altminteri firească, crede că Domnul exagerează nițel. Folosindu-se probabil, de avantajul pe care il conferă vârsta, Îl ia deoparte și-L mustră. Reacția mustratului: „Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. De-abia lăudat, el va fi acum „săpunit” bine. Iar cel care-L va certa va da pe față faptul că ceea ce spusese anterior era în fapt, rodul lucrării harului. Pentru cine avea ochi de văzut și urechi de auzit, desigur!

Crucea!?

Cuvintele următoare sunt frumoase și au constituit sursa de inspirație a multor texte, fie ele cu caracter apologetic, exegetic, sau de altă natură. Dinspre ucenicul care tocmai Îl enervase, Iisus se întoarce spre mulțime și lansează un percutant îndemn: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”. E totul, sau nimic! Cam asta ar vrea să spună Domnul.

Urmarea lui Hristos e legată de asumarea crucii. Ce vrea să însemne asta? S-a vorbit mult în teologie despre acest pasaj. În linii mari, toată lumea e de acord cu polisemia termenului. Crucea a devenit o metaforă ce poate să se refere când la parcursul vieții (probabil datorită dezideratului de a intersecta cadrul terestru cu cel celest în parcursul ei), când un instrument cu valoare istorică, soteriologică și teologică, sau un obiect cu relevanță identitară pentru anumite ramuri ale creștinismului. Dacă anterior, când vorbise despre Răstignire, Hristos o adusese în atenție din perspectiva obiectului cu rol mântuitor, aici vorbește despre ea ca despre asumare. Îndemnul Lui e unul peren, iar Crucea fiecăruia dintre noi o reprezintă propria viață. Una pe care suntem chemați să o asumăm. Nu oricum, ci în duh mărturisitor. Căci nu se sfârșește totul odată cu luarea ei. Dimpotrivă, abia aici începe acțiunea. Ea dă startul urmării lui Hristos. Iar aceasta are un țel cât se poate de nobil.

Crucea și sufletul

Dacă alte aspecte sunt legate de existența terestră și relevanța ei, urmarea lui Hristos e un fapt cu consecințe viguroase asupra sufletului. Ca de obicei, Învățătorul pune accentele clar și răspicat: „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” Primatul celor ce țin de veșnicie e enunțat. El va deveni ulterior postulatul vieții creștine. Cel puțin a celei a practicanților.

Iar urmarea presupune mărturisire. Hristos ne cheamă aici pe pământ să-L mărturisim în fața tuturor. Un aspect important al acestei antreprize e cel verbal. Dar cel mai important este să vorbim despre El celorlalți prin faptele noastre. Ca din inima noastră să se reverse în inimile celorlalți bucuria întâlnirii cu El. O spune și cu alte ocazii. Accentuează că fapta e cea prin care Îl putem mărturisi. Și promite celor ce vor face aceasta primirea în locașurile Tatălui.

În loc de concluzii

Într-o lume atât de marcată de schimbări și de tentative de substituire a valorilor genuine ale credinței cu tot felul de surogate, a devenit parcă destul de dificilă mărturisirea lui Hristos. Și totuși, nu e imposibilă. Curăția vieții a fost un element definitoriu al creștinilor de mai bine de două milenii. A rămas și astăzi la fel. Morala vine să ofere, ici și colo, repere. Faruri într-un dens întuneric, menite a-l păzi pe călător de căderea în prăpastie, sau de rătăcire. Tot din Scriptură sunt luate și ele. Trebuie doar să le urmăm. Îndrăzniți!

eseu
eseu
Crucea – de la asumare la răsplată
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Ce-ar fi fost dacă…? | Mircea Gelu Buta

Ce-ar fi fost dacă…? | Mircea Gelu Buta

În anul 1990, la puţină vreme după căderea regimului comunist, când Biserica naţională putea din nou să se manifeste liber şi să adune oamenii în comunitatea ei de iubire şi credinţă, au început să apară întrebări, inclusiv în presă, de genul „Ce s-ar fi întâmplat...

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

S-a născut în data de 10 aprilie 1912 la Sulița, județul Botoșani, fiind al cincilea copil din cei zece ai unei familii de ţărani harnici şi credincioşi. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, l-au botezat cu numele de Constantin. După ce a urmat cursurile şcolii...

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în anul 1912, în comuna Pantelimon din Bucureşti, într-o familie de evrei. Clasele primare le-a urmat o parte acasă, o parte la Școala Clemenţa. La Liceul „Spiru Haret” a fost singurul dintre cei patru elevi israeliţi care nu a...

Să păstrăm credinţa deschisă | Mircea Gelu Buta

Să păstrăm credinţa deschisă | Mircea Gelu Buta

Cuvintele lui Isus Fiul lui Sirah vin dintr-o lume în care sănătatea, boala, viața și moartea, pacientul și medicul, omul și natura sunt vă zuțe într-o strânsă legătură: „Doctorului, pentru slujba lui, dă-i cinstirea ce i se cuvine,/ căci, și pe el, Domnul L-a făcut./...