Crucea – de la asumare la răsplată

de | apr. 2, 2021 | Eseu

Aspecte introductive

Pericopa evanghelică de astăzi vine să încheie un capitol dens în evenimente. Marcu vorbește aici despre o înmulțire a pâinilor realizată de Hristos, alta decât cea standard, despre care s-a vorbit într-una din duminicile trecute, descrie în detaliu o dojană adresată fariseilor și „aluatului” din care erau ei făcuți, minunea vindecării unui orb, dar și câteva pasaje cu relevanță autobiografică. De-altminteri, acestea sunt cele la care ne îndeamnă Biserica să medităm. După ce-și întreabă ucenicii ce se spune despre El în popor, le cere să gândească cu mintea lor. Precum ne cere și nouă adesea. Sarcina nu e una foarte ușoară. „Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?”, sună întrebarea care îi pune în încurcătură.

Locvacitatea guralivului cetei îi salverază și de această dată. „Tu eşti Hristosul”, rostește în grabă Petru. Dar o face fără a trece cele spuse prin filtrul inimii, precum se va vedea nițel mai târziu.

Pătimirea și vestirea ei

Mărturisirea petrină constituie în fapt pretextul care-I permite Învățătorului să facă tranziția de la o discuție amicală, la o cateheză cu valențe profetice. Faptul de a fi Hristosul implica anumite lucruri. Iar El voia ca cei care Îl urmează să fie conștienți de aceasta. Postura aceasta era una care dădea unicitate. Dar această unicitate era legată de aspecte precum defăimarea, răstignirea și Învierea. Or, nu asta era ceea ce voiau Apostolii să audă atunci. Același vorbăreț, dintr-o grijă altminteri firească, crede că Domnul exagerează nițel. Folosindu-se probabil, de avantajul pe care il conferă vârsta, Îl ia deoparte și-L mustră. Reacția mustratului: „Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”. De-abia lăudat, el va fi acum „săpunit” bine. Iar cel care-L va certa va da pe față faptul că ceea ce spusese anterior era în fapt, rodul lucrării harului. Pentru cine avea ochi de văzut și urechi de auzit, desigur!

Crucea!?

Cuvintele următoare sunt frumoase și au constituit sursa de inspirație a multor texte, fie ele cu caracter apologetic, exegetic, sau de altă natură. Dinspre ucenicul care tocmai Îl enervase, Iisus se întoarce spre mulțime și lansează un percutant îndemn: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”. E totul, sau nimic! Cam asta ar vrea să spună Domnul.

Urmarea lui Hristos e legată de asumarea crucii. Ce vrea să însemne asta? S-a vorbit mult în teologie despre acest pasaj. În linii mari, toată lumea e de acord cu polisemia termenului. Crucea a devenit o metaforă ce poate să se refere când la parcursul vieții (probabil datorită dezideratului de a intersecta cadrul terestru cu cel celest în parcursul ei), când un instrument cu valoare istorică, soteriologică și teologică, sau un obiect cu relevanță identitară pentru anumite ramuri ale creștinismului. Dacă anterior, când vorbise despre Răstignire, Hristos o adusese în atenție din perspectiva obiectului cu rol mântuitor, aici vorbește despre ea ca despre asumare. Îndemnul Lui e unul peren, iar Crucea fiecăruia dintre noi o reprezintă propria viață. Una pe care suntem chemați să o asumăm. Nu oricum, ci în duh mărturisitor. Căci nu se sfârșește totul odată cu luarea ei. Dimpotrivă, abia aici începe acțiunea. Ea dă startul urmării lui Hristos. Iar aceasta are un țel cât se poate de nobil.

Crucea și sufletul

Dacă alte aspecte sunt legate de existența terestră și relevanța ei, urmarea lui Hristos e un fapt cu consecințe viguroase asupra sufletului. Ca de obicei, Învățătorul pune accentele clar și răspicat: „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” Primatul celor ce țin de veșnicie e enunțat. El va deveni ulterior postulatul vieții creștine. Cel puțin a celei a practicanților.

Iar urmarea presupune mărturisire. Hristos ne cheamă aici pe pământ să-L mărturisim în fața tuturor. Un aspect important al acestei antreprize e cel verbal. Dar cel mai important este să vorbim despre El celorlalți prin faptele noastre. Ca din inima noastră să se reverse în inimile celorlalți bucuria întâlnirii cu El. O spune și cu alte ocazii. Accentuează că fapta e cea prin care Îl putem mărturisi. Și promite celor ce vor face aceasta primirea în locașurile Tatălui.

În loc de concluzii

Într-o lume atât de marcată de schimbări și de tentative de substituire a valorilor genuine ale credinței cu tot felul de surogate, a devenit parcă destul de dificilă mărturisirea lui Hristos. Și totuși, nu e imposibilă. Curăția vieții a fost un element definitoriu al creștinilor de mai bine de două milenii. A rămas și astăzi la fel. Morala vine să ofere, ici și colo, repere. Faruri într-un dens întuneric, menite a-l păzi pe călător de căderea în prăpastie, sau de rătăcire. Tot din Scriptură sunt luate și ele. Trebuie doar să le urmăm. Îndrăzniți!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Crucea – de la asumare la răsplată
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laudae). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 26 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, membru al Institutului de Istorie Eclesiastică „Nicolae Bocșan” (Cluj-Napoca) și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița).

Ultimele articole

Feluritele încredințări ale Învierii

Feluritele încredințări ale Învierii

Aspecte introductive Capitolul din care a fost extrasă pericopa evenghelică a primei duminici post-Pascale, face parte dintr-o suită de relatări care-L prezintă pe Hristos cel înviat. Oameni a căror credință se zdruncinase, sau al căror zel misionar avea nevoie să fie...

Să ne veselim dumnezeiește!

Să ne veselim dumnezeiește!

Oricare dintre credincioșii ortodocși realizează că există o diferenţă izbitoare, un contrast puternic între zilele Postului Mare și cele ale Sfintelor Paști. Evidenţa acestui fapt se observă mai ales în ziua Sfintelor Paști și în Săptămâna Luminată, când totul este...

Mironosiţele la mormânt între cuvânt și reprezentarea iconografică

Mironosiţele la mormânt între cuvânt și reprezentarea iconografică

În iconografia răsăriteană evenimentul crucial din istoria mântuirii, cel al Învierii Mântuitorului Hristos sau al Pogorârii la iad este tâlcuit artistic în câteva variante. Prima dintre acestea cunoscută și sub numele de Anastasis ni-l înfățișează pe Iisus, călcând...

Mai multe din Eseu
Feluritele încredințări ale Învierii

Feluritele încredințări ale Învierii

Aspecte introductive Capitolul din care a fost extrasă pericopa evenghelică a primei duminici post-Pascale, face parte dintr-o suită de relatări care-L prezintă pe Hristos cel înviat. Oameni a căror credință se zdruncinase, sau al căror zel misionar avea nevoie să fie...

Să ne veselim dumnezeiește!

Să ne veselim dumnezeiește!

Oricare dintre credincioșii ortodocși realizează că există o diferenţă izbitoare, un contrast puternic între zilele Postului Mare și cele ale Sfintelor Paști. Evidenţa acestui fapt se observă mai ales în ziua Sfintelor Paști și în Săptămâna Luminată, când totul este...

Mironosiţele la mormânt între cuvânt și reprezentarea iconografică

Mironosiţele la mormânt între cuvânt și reprezentarea iconografică

În iconografia răsăriteană evenimentul crucial din istoria mântuirii, cel al Învierii Mântuitorului Hristos sau al Pogorârii la iad este tâlcuit artistic în câteva variante. Prima dintre acestea cunoscută și sub numele de Anastasis ni-l înfățișează pe Iisus, călcând...

Cuvântul și mărturia lui Ioan

Cuvântul și mărturia lui Ioan

Introducere În centrul lecturilor nou-testamentare cu caracter pascal, se găsește debutul relatării evanghelice a lui Ioan. De ce? Greu de zis. Probabil datorită densității ei teologice, ori din pricina frumoaselor referiri la lumină, care este un adevărat leitmotiv...

În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...

Iubesc iubirea*

Iubesc iubirea*

 Având în preajmă icoana Maicii Domnului, căreia i ne adresăm în priceasnă: „Am venit, Măicuță, să ne mai vedem, / Să-ți spunem necazul (dorul!) pe care-l avem” – adică tu să ne vezi și noi să te vedem –, în felul acesta mă adresez tuturor celor care sunteți icoana...