Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Cu cât sunt mai mari necazurile, cu atât este mai mare slava pe care o vom primi de la Dumnezeu

de | mart. 23, 2023

Mucenicii au suferit strâmtorare de la oameni. Ei se dădeau cu plăcere spre chinuire, arătând răbdare bărbătească până la moarte. Cu cât a fost mai felurită și mai grea nevoința lor, cu atât a fost mai mare slava pe care au dobândit-o, cu atât a fost mai mare îndrăznirea către Dumnezeu pe care au primit-o.

Monahii suferă strâmtorare de la duhurile rele. Cu cât sunt mai mari necazurile pe care le aduce asupra lor diavolul, cu atât este mai mare slava pe care o vor primi de la Dumnezeu în veacul care va să vie, cu atât este mai mare mângâierea de care se vor învrednici de la Sfântul Duh aici, în vremea pribegiei pământești, chiar în mijlocul pătimirilor lor.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2000, p. 32)

preluare: doxologia.ro

DISTRIBUIE

Emisiuni recente

Muțenie și surzenie demonică | Duminica a 10-a după Rusalii

Muțenie și surzenie demonică | Duminica a 10-a după Rusalii

Ev. Matei 17, 14-23 Vindecarea lunaticului „Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi...

Catehism. ABC-ul credinței | Sensul trupului în viața spirituală IX

Catehism. ABC-ul credinței | Sensul trupului în viața spirituală IX

Tema acestei emisiuni este sensul trupului în viața spirituală. Ca oameni suntem ființe duale având și suflet și trup. Prin ambele percepem realitatea, prin ambele ne raportăm la Dumnezeu și la ceilalți oameni. În aceste cadre (și am putea spune) în aceste limite s-a...

Cultul Mariei P1 (Pr. Prof. Stelian Tofană)

Cultul Mariei P1 (Pr. Prof. Stelian Tofană)

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.