Radio RENAȘTEREA

 LIVE

„Cu viitorul în spate” – campania prin care studenții ASCOR Cluj dăruiesc copiilor un început de școală mai luminos

de | aug. 27, 2025

Pentru un copil aflat în nevoie, începutul școlii nu înseamnă doar emoția primelor clopoțele, ci și grija părinților de a-i pune în spate un ghiozdan care să conțină tot ce are nevoie. Din păcate, nu toate familiile reușesc să facă față acestor nevoi. Aici intervin tinerii din ASCOR Cluj-Napoca, care au ales să îmbrace solidaritatea în fapte concrete și să organizeze o campanie menită să aducă lumină și speranță.

Între 25 august și 4 septembrie 2025, studenții ortodocși clujeni desfășoară campania umanitară „Cu viitorul în spate”, un proiect simplu, dar plin de dragoste: fiecare om de bunăvoință poate dărui un ghiozdan complet echipat unui copil.

Gestul are o dublă semnificație: bucuria imensă a copiilor de a primi un ghiozdan „ca toți ceilalți” și ușurarea părinților care știu că nu sunt singuri în greutățile lor. Beneficiarii sunt copii din comunitatea clujeană, copii pe care voluntarii ASCOR îi cunosc și pentru care fiecare ghiozdan înseamnă o poveste cu început mai senin.

„Cu un ghiozdan dăruit, nu oferi doar rechizite, ci încrederea că viitorul se poate construi pas cu pas, cu sprijinul oamenilor buni”, spun organizatorii.

Cum poți ajuta?

Oricine dorește să se alăture poate alege un copil de pe lista campaniei și îi poate pregăti un ghiozdan echipat. Acesta va fi predat voluntarilor ASCOR fie direct la Bisericuța Studenților din Hașdeu (str. B.P. Hașdeu, nr. 45), fie prin contactarea coordonatorilor campaniei.

Pentru cei care nu se pot implica direct, există și varianta de a susține financiar proiectul, prin donații în contul ASCOR Cluj, cu mențiunea „Cu viitorul în spate”.

Astfel, fiecare ghiozdan devine mai mult decât un simplu obiect: devine un simbol al comunității, al dragostei și al grijii pentru cei mici.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

„Crosul Inimilor Mari”, la a III-a ediție

„Crosul Inimilor Mari”, la a III-a ediție

Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români – Filiala Cluj-Napoca (ASCOR Cluj-Napoca) a organizat sâmbătă, 10 octombrie 2026, evenimentul sportiv-caritabil „Crosul Inimilor Mari”, cu scopul de a strânge fonduri pentru susținerea activității Centrului de Îngrijiri...