Parte a unui amplu proiect desfășurat sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, volumul 5 al seriei Cultura Tradițonală din județul pomenit, apărut în anul 2020 la editura Tradiții Clujene, aduce în fața cititorilor o frumoasă antologie, constând din 31 de studii și articole, în cadrul cărora aceștia sunt invitați să descopere dinamica spațiului cultural montan de aici.
În partea introductivă (p. 7-14), etnologul dr. Mircea Cîmpeanu vorbește despre distribuția etnografică a județului, aspectele care au definit proiectul din care face parte antrepriza editorială de față și colaboratorii care au slujit drept surse pentru cercetătorii plecați pe teren și oferă și frumoase instantanee din timpul activităților. De asemenea, definește într-un mod extrem de inspirat zona Apusenilor, arătând că:
„Perfecțiunea desăvârșită a naturii demonstrează cât de mult iubește Dumnezeu oamenii, cărora le-a dăruit să se bucure de această neasemuită și gingașă frumusețe. Contemplarea peisajeor ne amintește ce înseamnă unicul și ineditul spectacol al eternității pe care îl admirăm mereu, atunci când ne îndreptăm privirea și sufletele către inegalabila creație divină.
Cum oare am putea descrie incomparabilele locuri din Munții Apuseni care-și farmecă privitorii la fiecare pas? Cum să redăm măreția lor, altfel decât prezentându-i în adevărata lor splendoare, în superlativul fascinant și ademenitor al propriei înfățișări?” (p. 7).
Apoi, Titu Ionel Bara vine să treacă în revistă aspectele ce definesc cadrul natural, populația și așezările din zona investigată (p. 15-25), Ioan Vâtca vorbește despre folclorul și aspectele etnografice din Râșca (p. 25-48), Livia Gina Morar despre identitatea cultural-etnogafică a zonei Huedinului și relevanța ei (p. 49-68), iar profesorul Nicolae Șteiu despre practicile montane și obiceiurile din Lunca Vișagului (p. 69-90). Cercetarea este apoi continuată de către Consuela Bendea, care vorbește despre monumentele religioase din arealul prezentat (p. 91-120), Adriana Irimieș, care trece în revistă obiceiurile de odinioară (p. 141-182), Mirela Vidrean și Maria Drînda, care oferă pagini de monografie dedicată localității Măguri Răcătău (p. 183-206) și Krisztina Molnar, care face același lucru cu localitatea Sâncraiu-Zam (p. 207-226). Florina Melinda Trif vine să vorbească despre localitatea Săciueu (p. 227-234), Răzvan Roșu despre crângurile din Mărișel și Măguri (p. 235-254), Bianca Deac despre limbajul geamgiilor ambulanți din apropierea Huedinului (p. 279-288), iar Laura Pop despre țesăturile și broderiile din zona montană și submontană clujeană (p. 289-322). La rândul lui, domnul dr. Marc Dorel, prezintă aspectele pe care le-a consemnat în cadrul campaniei de cercetare etnografică din anul 2020 (p. 255-278).
Aspectele ce țin de vestimentația feminină sunt prezentate de către Laczi Eniko (p. 337-348), prin intermediul unui studiu de caz, respectiv Săvădisla și de Consuela Bendea, care analizează zona Huedin-Călata și Munții Apuseni (p. 323-336), în vreme ce, momentele importante ale vieții omului și practicile ce le însoțesc fac obiectul cercetării Ioanei Morar (p. 349-360). Grigore Sâmboan se ocupă de un aspect interesant, respectiv dragostea și însoțirea tinerilor (p. 361-372). El vorbește aici despre complexitatea fenomenului matrimonial, relevanța lui, dar și despre practicile menite a-l acompania și ține să sublinieze că:
„În lumea satului de altădată, dragostea și căsătoria erau strâns legate de adolescența tinerilor și de trecerea lor la statutul de fecior, respectiv, la cel de fată de măritat. Fiecare trebuia să dovedească faptul că e pregătit fizic și psihic pentru căsătorie. Astfel, era definitorie pentru fete intrarea în joc, care echivala cu dreptul de a lua parte la viața socială a satului, precum: jocul duminical, șezătoarea și claca. Aici, fata trebuia să arate că este pricepută la joc, dar și la muncă. Și feciorii trebuiau să parcurgă mai multe etape, însă acesta era apt de căsătorie doar după ce și-a efectuat stagiul militar. Pentru a se cunoaște, în vederea căsătoriei, fetele și feciorii se întâlneau în cadrul comunității, sub atenta supraveghere a adulților.” (p. 361).
Maria Marinela Istici (p. 373-386) vine să continue investigația anterioară, vorbind despre nunta tradițională, în vreme ce Ioan Mariș (p. 387-410), o prezintă prin intermediul unui studiu de caz. Apoi, dr. Mircea Cîmpeanu vorbește despre repertoriile muzicale instrumentale din zona Clujului, încercând o restituire a lor (p. 411-428), și despre „chemarea moților” (p. 429-456) și jocul tradițional din Râșca (p. 457-464). Laczi Eniko vine să aducă în atenție aspecte ce țin de evoluția culturii de masă din Săvădisla (p. 465-470), iar Both Jozef analizeaă două jocuri tradiționale din zona avută în vedere (p. 471-478). Florin Ciorte realizează o panoramă a formațiilor instrumentale din zona Huedinului (p. 479-492), Mircea Cîmpeanu aduce în atenție un tezaur uman viu, respectiv pe Nicolae Vădan, constructor de instrumente muzicale din lemn (p. 493-502), iar Florica Văsaru Marțian vorbește despre cântecul folcloric din Mănăstireni (p. 533-583). Foarte interesante sunt și cercetările Monicăi Tripon despre jocurile de priveghi de la Beliș (p. 515-532) și cel despre colindatul „Cetei junilor” din Mărișel, ce poartă semnătura lui Ioan Mariș și Mircea Cîmpeanu (p. 503-514).
Obiceiuri interesante, de o sorginte ce ar merita investigată, aduce în atenție mai-sus pomenita Monica Tripon, atunci când vorbește despre teatrul popular ce însoțea, la Beliș plecarea cuiva din lumea celor vii. Dânsa ține să sublinieze aici că:
„Pregnantă, la Beliș, pentru cei în vârstă, era teama de a nu greși cu ceva ritualul înmormântării, de a nu deveni cineva strigoi. Semnificative în acest sens erau procedeele magice menite să prevină întoarcerea acasă a mortului (răsturnarea scaunelor pe care a fost așezat sicriul, în momentul în care acesta este scos din casă; spartul vasului de pământ în care s-a făcut scăldarea mortului, prin lovirea lui de ușă; trântitul ușii de trei ori etc.) sau moartea vitelor considerate a fi fost „norocul acestuia” (măsuratul mortului cu ață și tăierea unei șuvițe de păr din capul lui).” (p. 516).
Amplă și bine documentată, beneficiind de condiții grafice aparte, monografia dedicată patrimoniului etnografic al zonei montane a județului Cluj vine parcă să-i teleporteze pe cititori într-o altă lume, nițel diferită de cea în care au trăit, de la care au multe de învățat. Faptul că e acompaniată de fotografii reprezentative, aflate în legătură cu subiectele aduse în atenție, vine să creeze o adevărată perspectivă sinestezică. E un demers ce merită salutat și apreciat, inițiativa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj de a tezauriza toate aceste aspecte importante și de a intra în legătură cu oamenii care au mai avut încă privilegiul de a trăi o parte dintre evenimentele de cultură tradițională evocate aici. Slujește atât la păstrarea informațiilor esențiale, cât și la o eventuală reconstituire ulterioară. Ar fi însă, și mai de bun augur redeșteptarea conștiinței de a face, măcar din unele dintre ele, acolo unde contextul permite, elemente încă prezente în viața satului românesc, dat fiind rolul lor identitar.
