Cum percepem existența lui Dumnezeu în viața noastră?

de | feb. 20, 2023

„Răspunsul nu e nici simpu, dar nici greu de oferit, orice credincios cunoscându-L pe Dumnezeu prin experiența vieții personale. Voi încerca să formulez un răspuns folosindu-mă de Sfânta Scriptură, de Teologia Dogmatică și de experiența Sfinților Părinți ai Bisericii.

În Cartea Facerii citim faptul că a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), fiind astfel creat primul om prin intenția și puterea Cuvântului lui Dumnezeu, chemându-l pe om la comuniunea cu Sine și cu semenii. Semnele cunoașterii lui Dumnezeu le avem aici, înomenite în chipul și asemănarea cu El.

Revelația divină este actul liber, supranatural, prin care Dumnezeu, din propria inițiativă și putere, Se descoperă oamenilor,arătându-le acestora voința și planurile Sale în legătură cu lumea și cu oamenii. Revelația divină exprimă taina relației vii și personale între Dumnezeu și om, descoperirea Persoanei și lucrării lui Hristos, Dumnezeu-Omul, prin care se manifestă iubirea Sfintei Treimi față de lume. Semnul Revelației este dorul după Dumnezeu trăit în relația chemare-răspuns dintre Dumnezeu și om, după cum mărturisește și Sfântul Siluan Athonitul: „Inima mea tânjește după Domnul… Cum aș putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi”. Revelația divină este necesară omului, deoarece fără ea omul nu ar putea cunoaște nimic despre Dumnezeu și despre voia Sa, și astfel nu ar putea dobândi fericirea veșnică: „Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul și adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17). Când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie… ca să dobândim înfierea“ (Gal. 4, 4-5), descoperindu-se astfel în mod deplin în Persoana lui Iisus Hristos, chip al Tatălui.

Revelația supranaturală sau directă este revelația prin persoane, prin vorbirea lui Dumnezeu, ca Persoană, cu persoane sfinte, cărora le-a făcut cunoscută existența Sa atotputernică, personală și iubitoare, și le-a încredințat răspunderea de a transmite mai departe adevărul, voia și intenția Lui pentru oameni.

Potrivit tradiției patristice, există o cunoaștere a lui Dumnezeu rațională sau catafatică și una apofatică sau negrăită. Prin nici una din ele nu îl cunoaștem pe Dumnezeu în ființa Lui. Catafatic Îl cunoaștem pe Dumnezeu în calitate de cauză creatoare și susținătoare a lumii, sau altfel spus, Îl putem cunoaște pe Dumnezeu prin ceea vedem în jurul nostru, ce El a creat, prin natura înconjurătoare sau chiar prin semenii noștri. Cunoașterea apofatică se referă la faptul că prezența tainică a lui Dumnezeu depășește puterea omului de a-L defini prin cuvinte.

Pe Dumnezeu îl cunoaște fiecare credincios în acțiunea Lui providențială, prin care este condus în împrejurările particulare ale vieții sale. Părintele Dumitru Stăniloae ne învață că „…fiecare cunoaște pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punându-l în diferite împrejurări, în contact cu diferiți oameni care-i pun răbdarea la grele încercări. Fiecare îl cunoaște în mustrările coștiinței pentru relele săvârșite; în sfârșit, Îl cunoaște în necazuri, insuccese, boli proprii sau ale celor din jur, ca urmări ale unor rele săvârșite sau ca mijloace de desăvârșire morală și de întărire spirituală. E o cunoaștere care ajută la conducerea fiecărui om pe un drum propriu de desăvârșire. Este o cunoaștere palpitantă, apăsătoare, dureroasă, bucuroasă, care trezește în ființa noastră responsabilitatea și încălzește rugăciunea și care o face să se strângă mai mult lângă Dumnezeu”.

Rugăciunea este un mijloc de sensibilizare a sufletului pentru prezența lui Dumnezeu. În rugăciune, ființa noastră trăiește bunătatea, puterea, dreptatea, înțelepciunea lui Dumnezeu, grija lui atentă față de noi, planul lui Dumnezeu cu ea. Dumnezeu nu este cunoscut în stare de indiferență, care nu ne ajută la desăvârșire. Împrejurările dificile ale vieții ne împing la rugăciune mai simțită și așa, prezența lui Dumnezeu este mai evidentă. Starea de rugăciune este o stare de sesizare, printr-o accentuată sensibilitate, a prezenței lui Dumnezeu.

Toate împrejurările și persoanele prin care ne grăiește Dumnezeu sunt apeluri și chipuri vii și transparente ale Lui, El coborându-Se la noi într-o multitudine de forme și situații, propriu zis în fiecare clipă a existenței noastre. Deși e cunoscut prin toate acestea, taina Lui rămâne mai presus de întelegere.

Așadar, pe Dumnezeu Îl putem „vedea” peste tot în jurul nostru și Îl putem simți în fiecare clipă a vieții noastre, dacă ne propunem și ne dorim acest lucru. Rugăciunea, Sfânta Liturghie, împărtășirea cu Sfintele Taine, sunt mijloace și realități aflate la îndemâna noastră, prin care ne putem întâlni cu Dumnezeu.”

(pr. Dan Balog – preot paroh al Bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, localitatea Răscruci, Cluj-Napoca)

Cum percepem existența lui Dumnezeu în viața noastră?
Preotul răspunde
Cum percepem existența lui Dumnezeu în viața noastră?
Loading
/

DISTRIBUIE

Emisiuni recente

Apostol Fapte 9, 32-42 | Cu Apostolul Petru pe urmele Domnului Iisus

Apostol Fapte 9, 32-42 | Cu Apostolul Petru pe urmele Domnului Iisus

Apostolul duminicii de astăzi ne relatează două minuni săvârșite de sfântul Petru față de paraliticul Enea și credincioasa Tavita, în numele și cu ajutorul Domnului Iisus Hristos. Dacă cercetăm cu atenție cuvintele rostite de apostolul Petru, pentru săvârșirea celor...