Semnul crucii, pe care ni-l facem alăturând degetul mare și pe primele două degete (trei persoane în Dumnezeu) și strângând ultimele două degete în palmă (două naturi în Iisus Hristos), pe care-l facem „invers” decât catolicii (mai întâi umărul drept, apoi cel stâng), ca o binecuvântare în oglindă și care este adesea repetată de trei ori în invocațiile treimice. Bara oblică de pe crucea rusească reprezintă balanța dreptății: tâlharul cel bun, răstignit la dreapta, este mântuit, celălalt trimis în iad. Iată însă de ce semnul crucii are un sens și mai profund. De la frunte la piept: intelectul își găsește adevărul său în inimă; de la umărul drept, la cel stâng: putem fi mântuiți datorită faptelor noastre (ca tâlharul cel bun, de la dreapta), dacă nu, trebuie să putem să sperăm în mila lui Dumnezeu (ca tâlharul cel rău, de la stânga). Ultimul cuvânt este lăsat astfel milostivirii lui Dumnezeu.
Sursa: Guy Fontaine, Cinci lecții despre Ortodoxie, Editura Renașterea, 2017 (pp. 20-21)
