„Credința înaripează rugăciunea. Căci fără ea nu se poate zbura la cer”.
(Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia 9, p. 360)
Că e timp de pace, că e vreme de război, omul, creștin sau nu, se află în teatrul de operațiuni. Luptele lui sunt interioare. Gândurile negre năpădesc asupra făpturii lui Dumnezeu, o asediază și, dacă nu recurge la rugăciune, trăiește înfrângeri succesive până la capitularea totală. Din nefericire nici cei care se roagă nu sunt feriți de pustiirea gândurilor, de vătămare și derută. Mai bine zis, cei care se roagă simt mai acut lupta din cetate întrucât simțurile lor sunt antrenate. Pe de altă parte, durerea cauzată de ispită și păcat, chiar dacă omul se roagă, este amplificată de lipsa credinței.
De ce e atât de importantă credința în ecuația rugăciunii?
Credința cea bună – pentru că trăim și credințe false și distrugătoare – își are originea în Dumnezeu și e alimentată de El. Mântuitorul accentuează importanța credinței spunând: „dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar ați spune acestui munte mută-te de aici acolo și s-ar muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință” (Matei 17, 20). După cum spunea și Sfântul Pavel, „credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute” (Evrei 11,1) deci este sprijinirea gândului în Dumnezeu. Pe Scriptură se bazează gândirea patristică, pe Biblie și pe Revelație, motiv pentru care Sfântul Ioan Sinaitul subliniază că, având credință dai aripi rugăciunii, o faci să se înalțe. Aripile, instrumente ale zborului, sunt simbolul înălțării, al ridicării spre culmile duhovnicești. Chiar dacă Dumnezeu este peste tot, inundându-ne prin prezența Lui gândul că El e „acolo” sus, spre zări aproape inaccesibile ne face să ne dorim să ne ridicăm. De aceea spunem că rugăciunea este înălțarea gândului spre Dumnezeu, respectiv credința este „aripa rugăciunii”.
Cum ar trebui să ne raportăm, deci, la împlinirea rugăciunii? În primul rând, nu voi pune la îndoială posibilitatea împlinirii cererii mele. În al doilea rând, nu mă voi aștepta ca rugăciunea mea să aibă un răspuns de tip magic. Nu suntem într-un film de ficțiune. Ne trăim propria viață. În al treilea rând, facem tot ce ne stă în putință ca ceea ce ține de noi, adică rolul nostru în împlinirea obiectivului pentru care ne rugăm, să-l facem cu excelență. Și, desigur, în al patrulea rând, să așteptăm răbdători, fără cârtire, ca Dumnezeu să împlinească ce am cerut, cu gândul că, dacă nu am cerut cele de folos mântuirii, cererea noastră va avea un alt răspuns decât cel dorit. Dumnezeu mai spune și nu!
Deci, cum să mă rog? Cu credință, ne răspunde întreaga Revelație!
