Merită să observăm că simplitatea și smerenia fac casă bună, cele două potențându-se reciproc: cu cât omul trăiește o viață mai simplă, cu atât mai ușor îi e fie smerit. Și invers: cu cât omul e mai smerit cu atât îi e mai ușor să ducă o viață simplă. Florenski observa în acest sens despre avva Isidor: „În inima părintelui nostru, stareţul Isidor, sălăşluiau o mare modestie şi o adâncă smerenie. Rareori vorbea de lucrările sale pentru Domnul, dar şi atunci numai în scop povăţuitor; altminteri, le trecea sub tăcere. Niciodată nu ieşea în evidenţă, niciodată nu vorbea despre sine astfel încât să pară mai sus decât interlocutorul său. Faptele sale bune le ascundea nu numai faţă de alţii, ci şi faţă de sine însuşi: parcă uita numaidecât fapta bună făcută, urmând cu adevărat cuvântul Domnului Iisus Hristos Mântuitorul nostru: să nu ştie stânga ce face dreapta. De aceea nu avea niciodată părere de sine, ci se considera un nimic şi era sincer convins că nu se află om mai rău decât el. Uneori, inima tovarăşului său de discuţie tresărea de bucurie contemplând această frumuseţe cerească întrupată; se întâmpla ca de pe buze să i se smulgă exclamaţia: „Avva, ce bun sunteţi!”. Dar Avva nega, cu o figură nedumerită: „Da’ de unde bun, sunt rău, sunt ultimul om!”.
