Am văzut în emisiunile precedente că multilateralul Pavel Florenski, teolog, filozof, preot ortodox, matematician, fizician și istoric al artei, avea ca duhovnic un ieromonah de o extremă simplitate, avva Isidor de la schitul Ghetsimani.
Acesta a scris o rugăciune intitulată Rugăciune a Celor Cinci Răni ale Mântuitorului şi a Săgeţii din Sufletul Preacuratei Maicii Sale, despre care Florenski notează că „a fost compusă de el sau, cine ştie, descoperită poate de sus”.
Părintele se ruga întotdeauna cu ea, conferindu-i multă importanţă în lupta cu gândurile deşarte, considerând-o plină de putere harică.
Liniştirea sufletului, îmblânzirea nervozităţii, a răutăţii şi a mâniei, alungarea gândurilor rătăcitoare şi a dorinţelor pătimaşe – iată căror nevoi le ajuta cel mai bine această Rugăciune a Celor Cinci Răni ale Mântuitorului şi a Săgeţii din Sufletul Preacuratei Maicii Sale. Aşa zicea stareţul şi, ca dovadă, aducea uneori exemplul unei întâmplări în care această rugăciune scosese afară dracii dintr-o femeie posedată.
Avva spunea această rugăciune stând cu faţa la icoane; prima parte o rostea lent, cu un fel de aşteptare parcă, şi în acest timp privea Sfânta Răstignire. Când rostea a doua parte, privea icoana Preacuratei Fecioare. Această parte o rostea mai repede, cu însufleţire şi cu nădejde plină de bucurie. După ce termina de spus rugăciunea, care nu era prea lungă, chipul stareţului se transfigura. Un fel de lumină i se revărsa din ochi şi radia în întregime de acea bucurie sărbătorească, despre care aflăm numai din Cântarea Cântărilor sau din Căsătoria Mielului din Apocalipsa Sfântului loan Teologul.
Efectul haric al rugăciunii se vedea în primul rând pe faţa lui. El ştia acest lucru. De aceea îi ruga atât de des şi pe alţii să se lecuiască cu această doctorie.
Pe când stareţul era în viaţă, nu se ştie de ce, oamenii nu primeau bine această rugăciune, nici fraţii schiteni, nici mirenii. E uimitor că aproape nimeni nu era în stare s-o reţină, cu toate că nu era nici lungă, nici grea, după cum se va vedea. Unii considerau chiar o necuviinţă ca stareţul să înveţe pe toată lumea, inclusiv pe intelectuali, o rugăciune atât de …simplă şi din popor.
Aşa era pe când harismaticul stareţ era încă în viaţă, însă cum părăsi părintele lumea aceasta, mulţi îşi dădură brusc seama că nu cunosc Rugăciunea Celor Cinci Răni, și şi-o copiară ca să se roage cu ea, unii o învăţară chiar pe de rost. Şi mulţi dau mărturie despre marea putere harică a rugăciunii stareţului Isidor, mai ales în lupta împotriva gândurilor rele şi a dorinţelor păguboase.
„Rugăciunea Celor Cinci Răni Ale Mântuitorului este așa de puternică – spune, din proprie experienţă, un frate schitean – încât demonii nu-i pot rezista”.
Florenski scrie: „Iată, binecredinciosule cititor, acest ultim dar pământesc al părintelui nostru, al cernitului stareţ Isidor. Rosteşte-o pentru sănătatea sufletului şi a trupului tău, şi învaţă-i şi pe cei apropiaţi să o spună, în memoria stareţului, cu ale cărui rugăciuni Domnul să te miluiască”.
Iată deci rugăciunea, care începe cu o întrebare adresată Domnului:
„Spune-mi, unde Te doare ?
(punăndu-ţi mâna pe frunte, spune aşa) Doamne, încununat cu cunună de spini capul Tău, până la sânge şi până la creier, pentru păcatele mele;
(coborându-ţi mâna la piciorul drept, spune) Iisuse, în piciorul cel drept străpuns de pironul de fier, pentru păcatele mele;
(punând mâna pe piciorul stâng, spune aşa:) Hristoase, în piciorul cel stâng străpuns de pironul de fier, pentru păcatele mele;
(ridicând mâna pe umărul drept, spune aşa.) Fiule, în mâna cea dreaptă străpunsă de cuiul de fier, pentru păcatele mele:
(trecând mâna pe umărul stâng, spune aşa:) Dumnezeiescule, şi-n mâna cea stângă, străpunsă pentru păcatele mele;
şi-n coasta-nţepată de suliţă, izvorâtoare de sânge şi apă pentru răscumpărarea şi mântuirea sufletelor noastre;
Cu Născătoarea de Dumnezeu înţelepţeşte-mă. (întorcându-te cu faţa la icoana Maicii Domnului, spune aşa:) Şi Ţie o armă îţi va străpunge sufletul, pentru ca multe inimi să-şi deschidă izvorul lacrimilor sufleteşti de pocăinţă şi de mulţumire ale întregii omeniri’.
