Pentru că a mânca este un element de bază al vieții omului, a te hrăni cu o mâncare cât mai simplă și cât mai neprocesată înseamnă un mare pas înainte pe calea simplificării vieții pentru un om care pune pe prim plan viața duhovnicească.
Vom continua și astăzi cu câteva recoamndări în ce privește simplificarea dietei ale Sfântului Paisie Aghioritul.
Marele Bătrân sfătuiește: „La masă să eviţi vinul (mai ales dacă eşti tânăr), deoarece provoacă căldură şi război trupesc, precum şi ameţeală, înarmând pe diavol cu armele date de tine.
Dacă eşti bătrân, sau tânăr dar bolnăvicios, atunci foloseşte puţin vin care completează oarecum mâncarea ta simplă. Vinul ajută mult pe bătrânii extenuaţi, precum şi pe tinerii extenuaţi care suferă de reţinerea urinei, fortificându-le rinichii. De asemenea, vinul ajută şi pe cei ce au stomacul slab şi nu suferă apa (pe care de cum o beau îndată o dau afară). În aceste situaţii mult ajută să punem în pahar două degete de vin şi apoi să-l umplem cu apă. Şi aşa să bem această apă tulbure, deoarece nu e bine să tăiem cu desăvârşire apa, fiindcă ea e absolut necesară pentru rinichi. Când câteodată ni se închide urina, rezultate foarte bune dă roca (varza sălbatică), iar mai mult ajută iarba cămilei, care creşte în pustiul Sinaiului şi care trebuie mâncate crude sau cu puţin untdelemn crud, ca salată simplă.
Nici apa multă nu e bună, deoarece ea produce balonări şi război (trupesc), mai ales seara, pe lângă faptul că această balonare împiedică răsuflarea la rugăciunea neîncetată. De aceea, e bine să se evite toate cele sărate, care vatămă, precum şi dulciurile multe, care pricinuiesc sete, seminţele uscate, care aduc şi sete, dar şi război (trupesc, fiind energizante), şi să se folosească alimentele uşoare şi simple, ca să ne ajute în zborul nostru duhovnicesc în rugăciune”[1]. Prin urmare dieta trebuie să mențină corpul sănătos, nu să-l îmbuibe, iar cu cât mâncarea e mai simplă, mai neprocesată, mai puțin atinsă de foc, cu atât trupul e mai liniștit și sufletul se poate înălța mai ușor în rugăciune.
Cuviosul Paisie mai are în vedere „Pe lângă mâncăruri, la care va trebui să luăm aminte, va trebui să luăm seama şi la timpurile potrivite (pentru masă), ca să ne ajute în nevoinţa noastră duhovnicească, deoarece şi aceasta are mare însemnătate. E bine ca dimineaţa, la ceasul al treilea bizantin (ora nouă) să se mănânce de prânz, iar la ceasul zece bizantin (ora patru după-masă) să se cineze, iar mâncarea de seară să fie de obicei mai nesărată, precum am spus, ca să nu se bea multă apă nici în vremea mâncării, nici după aceea, ci numai după trei ore. Aşa vom avea şi stomacul uşor, fără balonări, căci nu s-au diluat sucurile lui de apa cea multă, şi s-a făcut şi digestia bine, evitându-se astfel toate acrelile şi amărelile” [2].
Iată alte câteva recomandări ale Rectorului Sfântului Munte:
„Dintre verdeţuri trebuie să evităm muştarul, care produce încălzire în trup (, adică aprinde dorințele trupești)”.
Și pentru că interesul principal al Sfântului e ca trupul să ajute sufletul la rugăciune, sau măcar să nu-l împiedice, el e atent la alimentele care crează somnolență și la cele care ajută să ne debarasăm de ea. „Când este luptat cineva de somn, va trebui ca dintre verdeţuri să evite marolele, zochiaua (o plantă ce creşte în Sfântul Munte şi este foarte folosită la salată fiartă) și cel mai mult macul şi usturoiul.
Invers, „Ceaiul negru (fabricat în China) alungă somnul atunci când vrem să priveghem, precum şi cafeaua. Pe lângă că ajută la priveghere, o cafea ajută mult tinerilor atunci când, câteodată, suferă câte o vijelie (aprindere) trupească fiziologică. Adică se întâmplă câteodată să ne cuprindă brusc un nor de dorinţă trupească care să ne întunece mintea, să ne paralizeze trupul etc, şi, deşi în aceste cazuri e nevoie de nevoinţă, omul e dezarmat atât din partea minţii, fiind ca beat, cât şi din partea trupului, fiind paralizat, cerând somn, mâncare etc. (adică tocmai cele care alimentează, întăresc dorința). Deci, în aceste cazuri (care decurg din nepăsarea duhovnicească de mai înainte) foarte mult ajută o cafea – şi două la nevoie – care imediat îi alungă, prin fortificare, toată acea beţie trupească, împreună şi somnolenţa şi paralizia, precum şi greaţa, dându-i toate posibilităţile să se nevoiască în post, în priveghere şi rugăciune cu metanii şi alte ne voinţe duhovniceşti, prin care îşi dobândeşte îndoita sa sănătate”[3], trupească și sufletească.
Și încă un sfat cu caracter general tot de la Părintele Paisie: „Este bine să evităm şi felurimea mâncărurilor, deoarece pe lângă faptul că aşa este călugăreşte, felurimea pricinuieşte totdeauna şi anomalii, pentru că de multe ori o mâncare nu se potriveşte cu alta” [4]. Asupra acestui aspect din urmă a insistat și avva Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei, însă voi dedica o emisiune specială pentru aceasta.
Pe lângă aceasta, se poate face ca nevoință suplimentară faptul de a nu gusta un aliment timp de un an. De exemplu, anul acesta nu mănânc ciocolată, sau anul acesta nu mănânc prăjitură, sau anul acesta nu mănânc prăjeli sau anul acesta gătesc fără ulei. O astfel de asceză aflăm deja la Părinții Patericului. De exemplu, citim despre avva Dioscoros, episcopul Nachiastiei, că în fiecare an începea un alt fel de viaţă, zicând: „Nu mănânc fiertură”; sau: „Nu mănânc fructe şi verdeţuri”: termina ceva, se apuca de altceva, în fiecare an[5]. Asemănător proceda Sfântul Arsenie Capadocianul: „un anumit fel de mâncare de dulce n-o mânca timp de un an, uneori peşte, alteori produse din lapte”[6]. desigur, toate acestea cu sfatul și binecuvântarea duhovnicului.
Părintele Gavril Stoica de la mânăstirea Susana arăta că „unul judecă (lumea, viața)… cu stomacul, altul cântăreşte viaţa numai după plăcerile pe care i le poate da. Căci mulţi cred că aici este raiul, aici este iadul şi că a trăi înseamnă a mânca bine şi a bea bine, a petrece şi a pune pe trupul acesta o mână de petice mai mult sau mai puţin pestriţe şi „zorzonate”. Dar viaţa trăită astfel nu-i vrednică de natura omului, pentru că în adâncurile fiinţei noastre simţim trebuinţa de ceva mult mai bun, mai înalt, mai netrecător. Noi simţim că soarta noastră nu poate fi la fel cu a animalului care naşte, mănâncă, se înmulţeşte şi apoi piere fără urmă. Noi avem un suflet care tinde spre alte idealuri decât acelea care se opresc la mâncare şi băutură şi la îmbrăcăminte. … idealul înalt al vieţii noastre se află numai în sfânta noastră credinţă creştinească. Ea ne va învăţa că noi n-am venit, n-am apărut pe această lume din voia întâmplării, ci noi venim din mâinile Unui Ziditor atotputernic, care ne-a dat suflare de viaţă prin Duhul Său şi ne-a rânduit să împlinim o anumită chemare pe pământ. Viaţa noastră de aici de jos, nu-i decât o punte de trecere spre veşnicie, fiindcă adevărata noastră viaţă începe dincolo de mormânt. Iar dincolo vom dobândi moştenirea pe care am arvunit-o din această lume, după felul cum am ştiut să dăltuim în sufletul nostru chipul lui Dumnezeu”[7].
[1] Cuv Paisie Aghioritul-Epistole
[2] Cuv Paisie Aghioritul-Epistole
[3] Cuv Paisie Aghioritul-Epistole
[4] Cuv Paisie Aghioritul-Epistole
[5] Pateric, Dioscoros 1
[6] Cuviosul Paisie Aghioritul Sfantul Arsenie Capadocianul
[7] Cuviosul Paisie Aghioritul si Parintele Gavriil- Dialoguri in Duh
