A fi cumpătat, a te abține, a fi mai calculat în toate privințele, pe cât se poate. Sfinții Părinți ne învață că „viața creștinului nu poate fi alta decât viața lui Hristos”.
Cumpătarea înseamnă să-ți păzești mintea, să-ți stăpânești dorințele și să-ți păstrezi inima curată. Ea este strâns legată de rugăciune, căci cel cumpătat se roagă cu mintea și cu inima, în pace și echilibru.
În clasificarea virtuților din psihologie, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Cumpătarea este anihilarea treptată, până la stingere, a dorințelor pătimașe; ea este începutul vieții duhovnicești”.
Cumpătarea nu înseamnă doar restricție, ci și alegerea înțeleaptă a binelui, măsura în vorbă, hrană, odihnă, muncă și relații cu semenii. Ea este calea de mijloc între lipsă și exces, între nepăsare și risipă.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „nici bogăția, nici sărăcia nu ne vatămă, ci lipsa cumpătării”. Cel ce își păzește cumpătarea își păstrează demnitatea, sănătatea sufletului și a trupului, dar și buna rânduială în familie și în comunitate.
În concluzie, cumpătarea este o virtute de mare preț, temelie pentru celelalte virtuți, fără de care viața creștină nu poate fi statornică. Doamne, dă-ne înțelepciune și putere să trăim în cumpătare, pentru a Te urma cu inima curată și mintea limpede.
