„Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3)
Ne-am aplecat în emisiunile precedente asupra Lucrării (sau înfăptuirii) tămăduirii prin iubire, abordând teme precum: Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos, Lucrarea iubirii în tămăduirea aproapelui, și Lucrarea iubirii în educația copiilor. Vă reamintim, am călătorit împreună analizând Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos (ne-am bucurat, nădăjduim, discutând despre: Procesul tămăduirii și lucrarea terapeutică duhovnicească în scrierile unor teologi contemporani bazate pe tradiția patristică, Convertirea lăuntrică sau re-întoarcerea omului spre Dumnezeu, Praxis-ul, adevărată metodă terapeutică, Tămăduirea puterilor sufletești fundamentale prin lucrarea (înfăptuirea), întru iubire, a virtuților generice, Lucrarea terapeutică plină de iubire a părintelui duhovnicesc, Lupta cu gândurile și dobândirea isihiei, Nevoința trupească și rostul ei tămăduitor); apoi, am încercat să deslușim Lucrarea pe care o are iubirea în tămăduirea aproapelui (și am discutat, la ceas de amurg, despre: Iubire, ca factor al unității depline și arvuna noii vieți cu și în Hristos, condusă de Duhul Sfânt, despre Lucrarea iubirii în tămăduirea celuilalt, și am analizat Rezultatele unui chestionar aplicat tinerilor în legătură cu lucrarea tămăduitoare a iubirii); în fine, nu puteam să încheiem discuția noastră despre înfăptuirea tămăduirii prin iubire fără abordarea unei teme provocatoare: Lucrarea iubirii în educaţia copiilor: Iubirea este fundamentul educației, iar Copiii învață ceea ce trăiesc și trăiesc ceea ce au învățat; am prezentat Rezultatele unui chestionar aplicat tinerilor în legătură cu rolul pe care îl are iubirea în educația copiilor, nu înainte de a ne delecta ascultând cuvintele nemuritoare ale unor Părinți contemporani, precum Sf. Paisie și Sf Porfirie (Lucrarea iubirii în educația copiilor în concepția unor Părinți duhovnicești contemporani).
Începând cu emisiunea de astăzi și în următoarele săptămâni vom discuta despre Iubire, ca taina vieții în Hristos – risc asumat și dinamism transfigurator; pentru început ne vom apleca asupra temei: Cunoașterea prin iubire, Iubirea fiind temelie a cunoașterii.
Iubirea este culme a virtuților și mai presus de nepătimire, însă există măsuri diferite ale iubirii, omul trebuind să se străduiască s-o câștige pe orice treaptă a vieții duhovnicești s-ar afla. Căci spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Oamenii se iubesc unii pe alții fie în chip vrednic de laudă, fie în chip vrednic de ocară, pentru aceste cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubește cel virtuos pe toți, atât pe cel virtuos, cât și pe cel ce încă nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc părinții pe copii și invers; sau pentru slava deșartă, cum iubește cel slăvit pe cel ce-l slăvește; sau pentru iubirea de argint, cum iubește cineva pe cel bogat pentru a primi bani; sau pentru plăcere, ca cel ce-și slujește stomacul și pe cele de sub stomac. Dragostea cea dintâi este vrednică de laudă; a doua e mijlocie; celelalte sunt pătimașe” (Sf. Maxim Mărturisitorul, A doua sută a capetelor despre dragoste, 9, în Filocalia, vol. II, p.69). Iubirea este, prin lucrare, în strânsă legătură cu tămăduirea fiecărei patimi, precum și cu dobândirea și păstrarea fiecărei virtuți, ea fiind mijlocul prin care puterile sufletești pot fi reorientate înspre o lucrare sănătoasă, potrivit firii; iubirea este virtute a puterii poftitoare a sufletului, fiind leac al desfrânării, a puterii irascibile, fiind leac al mâniei, și condiție sine qua non a cunoașterii duhovnicești, tămăduind organele de cunoaștere și „fiind remediul fundamental al neștiinței” (J.-Cl. Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, p.605).
