Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Cunoașterea prin iubire. Iubirea, temelie a cunoașterii

de | oct. 9, 2024

 

Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3)

 

Ne-am aplecat în emisiunile precedente asupra Lucrării (sau înfăptuirii) tămăduirii prin iubire, abordând teme precum: Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos, Lucrarea iubirii în tămăduirea aproapelui, și Lucrarea iubirii în educația copiilor. Vă reamintim, am călătorit împreună analizând Procesul tămăduirii omului sau dobândirea sănătății în Hristos (ne-am bucurat, nădăjduim, discutând despre: Procesul tămăduirii și lucrarea terapeutică duhovnicească în scrierile unor teologi contemporani bazate pe tradiția patristică, Convertirea lăuntrică sau re-întoarcerea omului spre Dumnezeu, Praxis-ul, adevărată metodă terapeutică, Tămăduirea puterilor sufletești fundamentale prin lucrarea (înfăptuirea), întru iubire, a virtuților generice, Lucrarea terapeutică plină de iubire a părintelui duhovnicesc, Lupta cu gândurile și dobândirea isihiei, Nevoința trupească și rostul ei tămăduitor); apoi, am încercat să deslușim Lucrarea pe care o are  iubirea în tămăduirea aproapelui (și am discutat, la ceas de amurg, despre: Iubire, ca factor al unității depline și arvuna noii vieți cu și în Hristos, condusă de Duhul Sfânt, despre Lucrarea iubirii în tămăduirea celuilalt, și am analizat Rezultatele unui chestionar aplicat tinerilor în legătură cu lucrarea tămăduitoare a iubirii); în fine, nu puteam să încheiem discuția noastră despre înfăptuirea tămăduirii prin iubire fără abordarea unei teme provocatoare: Lucrarea iubirii în educaţia copiilor: Iubirea este fundamentul educației, iar Copiii învață ceea ce trăiesc și trăiesc ceea ce au învățat; am prezentat Rezultatele unui chestionar aplicat tinerilor în legătură cu rolul pe care îl are iubirea în educația copiilor, nu înainte de a ne delecta ascultând cuvintele nemuritoare ale unor Părinți contemporani, precum Sf. Paisie și Sf Porfirie (Lucrarea iubirii în educația copiilor în concepția unor Părinți duhovnicești contemporani).

Începând cu emisiunea de astăzi și în următoarele săptămâni vom discuta despre Iubire, ca taina vieții în Hristos – risc asumat și dinamism transfigurator; pentru început ne vom apleca asupra temei: Cunoașterea prin iubire, Iubirea fiind temelie a cunoașterii.

Iubirea este culme a virtuților și mai presus de nepătimire, însă există măsuri diferite ale iubirii, omul trebuind să se străduiască s-o câștige pe orice treaptă a vieții duhovnicești s-ar afla. Căci spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Oamenii se iubesc unii pe alții fie în chip vrednic de laudă, fie în chip vrednic de ocară, pentru aceste cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubește cel virtuos pe toți, atât pe cel virtuos, cât și pe cel ce încă nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc părinții pe copii și invers; sau pentru slava deșartă, cum iubește cel slăvit pe cel ce-l slăvește; sau pentru iubirea de argint, cum iubește cineva pe cel bogat pentru a primi bani; sau pentru plăcere, ca cel ce-și slujește stomacul și pe cele de sub stomac. Dragostea cea dintâi este vrednică de laudă; a doua e mijlocie; celelalte sunt pătimașe” (Sf. Maxim Mărturisitorul, A doua sută a capetelor despre dragoste, 9, în Filocalia, vol. II, p.69). Iubirea este, prin lucrare, în strânsă legătură cu tămăduirea fiecărei patimi, precum și cu dobândirea și păstrarea fiecărei virtuți, ea fiind mijlocul prin care puterile sufletești pot fi reorientate înspre o lucrare sănătoasă, potrivit firii; iubirea este virtute a puterii poftitoare a sufletului, fiind leac al desfrânării, a puterii irascibile, fiind leac al mâniei, și condiție sine qua non a cunoașterii duhovnicești, tămăduind organele de cunoaștere și „fiind remediul fundamental al neștiinței” (J.-Cl. Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, p.605).

Icoane ale iubirii
Icoane ale iubirii
Cunoașterea prin iubire. Iubirea, temelie a cunoașterii
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/hcontiu/" target="_self">Hadrian Conțiu</a>

Hadrian Conțiu

Hadrian-V. CONŢIU s-a născut la data de 27 aprilie 1977 în localitatea Râciu, judeţul Mureş. Este doctor în Geografie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, şi doctor în Teologie al aceleiași universități, Facultatea de Teologie Ortodoxă, cu tema „Tămăduirea prin iubire” (2016), realizată sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Din anul 2000 este profesor titular de geografie la Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian” din Tg. Mureș, iar începând cu anul universitar 2020-2021 este cadru didactic asociat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Este autor, coautor, editor și coordonator a 10 cărţi de specialitate, precum şi a două volume de versuri; a participat la numeroase manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale, publicând până în prezent peste 80 de studii în volumele acestora sau în reviste de specialitate. A primit, de asemenea, mai multe distincții și diplome de excelentă. În perioada 2010-2014 a fost membru al Adunării Naționale Bisericești a Bisericii Ortodoxe Române, precum și al Adunării Eparhiale și Consiliului Eparhial ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Emisiuni recente

Nașterea lui Iisus. Ce ne spune textul Biblic? P1

Nașterea lui Iisus. Ce ne spune textul Biblic? P1

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură”, susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19:00 - 20:22.

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii VI

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii VI

Despre timpul sfințit în viața Bisericii vom vorbi în această emisiune. Sărbătoarea este un astfel de timp în care petrecem cu Dumnezeu în rugăciune la biserică în cadrul cultului public dar și acasă. Sărbătoarea este un moment în care trăim altfel decât în timpul...

Nașterea lui Iisus. Ce ne spune textul Biblic? P1

Duminica, Ziua Domnului. Ce ne spune Biblia? P6

Este duminica sărbătoare de odihnă a creștinilor? Ce se întâmplă cu sâmbăta, care a fost ziua de odihnă în Vechiul Testament? Dacă a fost în Vechiul Testament sărbătoarea de odihnă de ce nu mai este în Noul Testament (din moment ce a fost poruncită de Dumnezeu)? Ce ne...

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii VI

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii V

Vorbim în această emisiune despre timpul sfințit în viața Bisericii. Existența noastră pe Pământ se desfășoară în timp; trăim un timp obișnuit, cotidian în care ne desfășurăm viața cu toate ale ei, dar trăim și un timp sfințit dacă suntem credincioși. Acesta este...