„Trebuie să ne protejăm permanent cetățenii oriunde s-ar afla, trebuie să simțim mândria de a fi cetățean român chiar dacă uneori mai greșim.” (av. Eugen Iordăchescu)
Pentru mine, această epopee cu final fericit, care a evoluat aproape miraculos de la poveste tristă și mioritică, în care un român trebuia să își înghită lacrimile neputinței și poate chiar să moară într-o țară străină, la victoria fulminantă a dreptății prin intervenția și demersurile Casei de Avocatura Iordăchescu&Asociații, a devenit mărturia vie că atunci când sentimentul de mândrie națională devine atât de profund, încât să pună în mișcare minți luminate, inimi de români și voințe de neclintit, se întâmplă ceea ce numim „mâna lui Dumnezeu”.
Dincolo de „eșecul instituțiilor statului român” și „nepăsarea” acestora cu privire la soarta unui cetățean român aflat într-o stare dificilă, dincolo întrebările inerente ale, pe atunci deținutului Marius Balo: de ce eu? de ce mie?, dincolo de visurile prevestitoare, ce l-au pregătit pentru ceea ce urma să pătimească, dincolo de reproșurile pe care și le-a adus: că nu a fost alături de mama sa în ultimele clipe, că a fost egoist și un mare păcător, împotriva tuturor principiilor creștine pe care i le-a insuflat școala, profesorul Marius Balo spune că a primit dreptatea divină și se pregătește pentru un pelerinaj pe o distanță de 2922 km, simbol al zilelor petrecute în închisorile chineze, fără a fi avut parte de un proces drept.
În concluzie, să tragem învățămintele obligatorii din povestea profesorului Marius Balo, dar mai ales din forța de creație a dlui av. Eugen Constantin Iordăchescu și să ne imprimăm curajul redobândirii demnității de cetățeni români.
