Cursuri de formare pentru preoții din județul Bistrița-Năsăud

de | nov. 5, 2017 | Actualitatea religioasă

Întrucât pregătirea continuă a clerului este o componentă esenţială în misiunea Bisericii Ortodoxe, în perioada 2 – 4 noiembrie, la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, au avut loc cursuri de formare destinate preoților din județul Bistrița-Năsăud, intitulate „Deprinderi bune pentru viitorul tinerilor. Să învățăm să fim învățători!”. La aceste cursuri au participat un număr de 30 de preoți, câte 10 din fiecare Protopopiat, și au avut ca scop deprinderea participanților cu abilități pentru organizarea activităților destinate tinerilor.

Cursurile, organizate de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși „Sfinții Martiri Năsăudeni”, printr-un proiect finanțat nerambursabil de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, au fost deschise joi, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, care i-a îndemnat pe preoți la cât mai multă misiune în rândul tinerilor. Tot în deschiderea cursurilor, a luat cuvântul și protopopul Năsăudului, părintele Ioan Dâmbu, care s-a arătat bucuros că Asociația de tineret a Protopopiatului Năsăud a inițiat acest proiect, dar şi inspectorul eparhial pentru tineret, părintele Tudor Mudure, care coordonează activitățile cu tinerii la nivelul județului Bistrița-Năsăud.

Pe durata celor trei zile, au fost prezentate și dezbătute diverse teme de interes de către profesori și specialiști din acest domeniu, dintre care amintim:

– Arhim.Prof.univ.dr. Teofil Tia – „Tânărul postmodern și „construcția” viitorului. Demersuri pastorale pentru o contextualizare eclezială a proiectului de viață.”;

– Pr.Lect.univ.dr. Liviu Vidican-Manci – „Catehizarea tinerilor prin intermediul mijloacelor digitale”;

– Pr. Dorel Gălan – „High impact presentation skills”;

– Prof.dr. Alina Gâmbuță – „Promovarea educației nonformale prin programe și proiecte cu finanțare.”.

Cursurile s-au desfășurat sub forma unor colocvii cu o tematică practică şi formativă şi au urmărit să construiască un dialog între preoţii şi profesorii antrenaţi în munca cu tinerii şi preoţii cursanţi, pe o tematică practică şi de mare importanţă pentru misiunea lor pastorală.

La finalul celor trei zile de curs, fiecare preot participant a primit din partea organizatorilor o diplomă de participare.

Pr. Paul Gavriloaie

Director al Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” Sîngeorz-Băi

Secretar al Protopopiatului Năsăud

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

Hramul Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea

În Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată), 24 septembrie 2023, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului,...

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sfințirea noii case parohiale din Sânmihaiu de Câmpie

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul...

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sfințirea capelei mortuare din Brăteni

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Brăteni, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la ora...