Cursuri pentru preoții bistrițeni în vederea îmbunătățirii activității catehetice

de | iun. 15, 2016

Luni și marți, 13 și 14 iunie 2016, la mănăstirea Rebra-Parva din județul Bistrița-Năsăud, un număr de 30 de preoți din protopopiatele Năsăud, Bistrița și Beclean s-au întrunit pentru cursurile de formare continuă desfășurate în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Andrei, după ce cu o săptămână în urmă preoții din protopopiatele Cluj I, II și Turda s-au reunit la Mănăstirea Nicula.
„Cele patru secvențe ale primei zile s-au concentrat pe tehnici icebreak…, teoriile învățării, tehnici de comunicare și feed-back, analiza nevoilor unor întâlniri catehetice respectiv metode noi creative în procesul de catehizare al tinerilor. A doua zi a fost dominată de lucrări practice. Cei 30 de preoți au fost împărțiți pe trei grupe sub tutela unui formator și au susținut cateheze care au fost atent analizate din perspectiva celor învățate în modulul teoretic”, a declarat pentru radio Renașterea, prăintele Liviu Vidican Manci, inspectorul pentru catehizare parohială la nivelul Arhiepiscopiei Clujului.
Activitățile au fost coordonate de pr. prof. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox și Inspector pentru catehizare parohială, pr. prof. Marian Sidon, Inspectorul de Religie al Județului Cluj și pr. Dorel Gălan, trainer experimentat în educarea adulților.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Seri dedicate familiei, în organizarea tinerilor de la ASCOR Cluj

Seri dedicate familiei, în organizarea tinerilor de la ASCOR Cluj

ASCOR Cluj organizează săptămâna viitoare două seri duhovnicești dedicate familiei. Un prim eveniment va avea loc luni, 8 februarie, de la ora 20:00 în Amfiteatrul Facultăţii de Chimie. Invitat pentru a vorbi despre „Familia – mica biserică” este pr. Mihai Andrei...

Liturghie Arhierească la Liceul Ortodox din Zalău

Liturghie Arhierească la Liceul Ortodox din Zalău

Marți, 2 februarie 2016, la prăznuirea Întâmpinării Domnului, elevii și cadrele didactice de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, chiriarhul locului. Cu acest prilej, Preasfinția...

Liturghie Arhierească, de praznicul Întâmpinării Domnului

Liturghie Arhierească, de praznicul Întâmpinării Domnului

Marți, 2 februarie 2016, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, credincioșii parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu au primit vizita Mitropolitului Andrei. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în prezența unui sobor de preoți și diaconi și a...