Cuvioasa Teodora de la Sihla, model de iubirea deplină pentru Hristos

de | sept. 15, 2020

Teodora s-a născut în jurul anului 1650 în satul Vânători, din județul Neamț, din părinți binecredincioși și iubitori de Dumnezeu, în vremea domniei lui Vasile Lupu și a Mitropolitului Varlaam al Moldovei. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, era paznic al cetăţii Neamţului şi făuritor de arme. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de casă şi de buna creştere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora şi Maghiţa (Marghioliţa). 

Maghiţa a murit de copilă, iar părinții și-au îndreptat toată dragostea lor spre Teodora, căreia i-au acordat toată toată atenția. Teodora avea, încă de mica, înclinație spre viața monahală, de aceea a mers cât a putut de des la mănăstirile din zonă. Astfel s-a apropiat de Mănăstirea de la Cetatea Neamțului unde-l avea ca duhovnic pe Sfântul Ioan de la Râșca, starețul așezământului monahal. Cu îndrumările lui, Teodora a sporit în rugăciune, fapte bune și iubire din tot sufletul pentru Hristos. Voind să se dedice întru totul vieții monahale,  părinții nu au fost deacord. Sfătuită de duhovnic să dea ascultare părinților, Teodora se căsătorește cu tânărul ales de ei.

Cei doi nu au avut copii, iar după puțin timp, au ales să intre la mănăstire. Mai întâi Teodora se duce la Schitul Vărzăreşti din Vrancea, iar după doi ani, soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie.

La Vărzărești, Teodora a fost un adevărat model de râvnă smerenie și ascultare. După câțiva ani, când turcii au incendiat schitul, toate călugărițele s-au risipit în pădurile din zonă. Stareța, schimonahia Paisia, luîndu-o cu sine pe Teodora și pe câteva egumene, la hotarul dintre munții Buzăului și ai Vrancei, a ridicat un altar și o locuință modestă. Aici au trăit în priveghere, rugăciune și post. Nu după multă vreme, schimonahia Paisia, înaintată în vârstă și istovită de boală, a trecut la Domnul. Teodora și-a continuat însă strădaniile pustnicești. După aproape zece ani petrecuți în munții Buzăului, Cuvioasa Teodora s-a întors în Moldova iar egumenul schitului Sihăstria, ieroschimonahul Varsanufie, o îndrumă pe Teodora astfel: „Mergi ca pustnică în pădurile Sihlei, deocamdată pentru un an de zile. Dacă vei putea îndura încercările și ispitele pustiei, rămâi acolo până la săvârșirea din viață. Dacă nu vei putea, poți să te retragi la o mănăstire de maici”.

Cuvioasa Teodora se retrage astfel în munți și după câteva zile pe care le petrece sub cerul liber se întâlnește cu un pustic care îi oferă chilia lui făcută în stâncă, nu departe de schit.

După un timp, Cuvioasa Teodora se mută din chilie într-o peştera de alături, rugându-se și postind pentru ea şi pentru toată lumea. Multă vreme, singurul om care mai știa de existența sihastrei era cuviosul Pavel de la Schitul Sihăstria, duhovnicul ei, care, din când în când, o spovedea și o împărtășea cu Sfintele Taine și îi ducea cele de trebuință. După ce el a trecut la Domnul, pe Cuvioasa Teodora nu a mai vizitat-o nimeni, pentru că nimeni nu mai știa de ea. Puţina hrană şi-o procura din fructele ce i le oferea pădurea: măcriş, fructe de pădure şi alune și mai ales dintr-un fel de iederă, ce creşte până azi pe stâncile Sihlei, numită “iarbă dulce” sau “măcrişul Sfintei Teodora”. Hainele i se rupseseră iar, din când în când, păsările cerului îi aduceau fărâmituri de pâine de la trapeza Schitului Sihăstria, iar apă bea din scobitura unei stânci din apropiere.

În momentul când sihastra a simțit că se apropie de sfârșitul vieții sale aici pe pământ, a început să se roage lui Dumnezeu să îi trimită un preot pentru a se putea împărtăși pentru ultima dată. Iar El i-a ascultat rugăciunea. Starețul de la Schitul Sihăstria a observat cum duceau păsările fărâmituri în pustie și a trimis doi călugări să vadă unde anume se duc, pentru că bănuia că în apropiere viețuia un sihastru. Călugării au găsit peștera sfintei noaptea în timp ce aceasta se ruga. Au văzut-o înconjurată de foc ceresc și s-au înspăimântat. A doua zi, i-au adus Sfintele Taine și, după ce Fericita Teodora s-a spovedit și împărtățit, a trecut la cele veșnice. Călugării au făcut slujba înmormântării și au îngropat trupul ei în peștera în care viețuise.

Trupul Sfintei Teodora a rămas în peșteră până după anul 1830, când familia domnitorului Mihail Sturza, l-a așezat într-o raclă și l-a depus în biserica schitului. În anul 1856 moaștele au fost dăruite Mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev în schimbul unor veșminte. Și astăzi ele se găsesc spre închinare în peșterile de la Pecerska.

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat canonizarea Cuvioasei Teodora de la Sihla, cu data de prăznuire 7 august.

Teodora înseamnă darul lui Dumnezeu.

Cuvioasa Teodora de la Sihla, model de iubirea deplină pentru Hristos
Sfintele femei, modele de viață

 
 
00:00 / 8:21
 
1X
 

Mai multe

Despre semnul Sfintei Cruci

Despre semnul Sfintei Cruci

Ne-am aflat, în ultimele două săptămâni, în orizontul de lumină, de har și de binecuvântare al praznicului Înălțării Sfintei Cruci, această mare și importantă sărbătoare de la începutul anului bisericesc. Prin celebrările liturgice și mai ales prin bogata poezie...

Mitropolitul Dosoftei și vremea primelor tipărituri

Mitropolitul Dosoftei și vremea primelor tipărituri

Mitropolitul Dosoftei, primul poet național, autor al primei Psaltiri în versuri, traducător și cărturar de seamă al Bisericii, s-a născut pe 26 octombrie 1624, la Suceava. În cadrul acestei ediții a emisiunii „Viața Bisericii”, împreună cu domnul dr. Mircea Gheorghe...