Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la mutarea la Domnul a Cuviosului Dometie Trihenea de la Chilia Sfântului Ipatie. Un corifeu al monahismului românesc aghiorit, singurul viețuitor român care a păstorit ca egumen la una dintre cele 20 de mănăstiri din Muntele Athos[1]. În ochii contemporanilor săi, Cuviosul Dometie a rămas un mare duhovnic și doctor trupesc. Statura sa duhovnicească i-a determinat pe călugării din Costamonitou, Zografu și Iviron să-l prețuiască ca duhovnic, dar și ca iscusit botanist.
În cartea Despre vederea lui Dumnezeu, părintele profesor Constantin Coman a nuanțat un aspect esențial pentru contemporaneitate: ,,Noi suntem contemporanii unei generații de mari părinți, de mari duhovnici și pustnici, care, prin voia lui Dumnezeu au ajuns să ne transmită direct sau prin ucenici mărturiile lor despre vederea nemijlocită a lui, despre cum L-au văzut ei în chip sensibil pe Dumnezeu”[2].
Cuviosul Dometie se numără printre acei părinți îmbunătățiți ai Muntelui Athos care au atins piscul viețuirii isihaste, urmând lui Hristos în deplină dragoste și ascultare monahală.
Despre acest mare lucrător al virtuților s-a scris și încă se va mai scrie, pentru că Dumnezeu, pe cei aleși ai Săi, îi vădește la plinirea vremii, ca lumea să rodească duhovnicește, imitându-le viețuirea virtuoasă în Duhul Sfânt.
Pe această cale, îi amintim aici pe drd. Sorin-Gabriel Pomană, Răzvan Mihai Clipici și Serigu Ciocârlan, undele prin care a fost pusă în lumină scriitoricească personalitatea Cuviosului Dometie Trihenea, ca medic trupesc și duhovnicesc.
Pe de altă parte, nu-i întâmplător faptul că triada Cuvioșilor Părinți – Dionisie de la Colciu, Arsenie Boca și Dometie Trihenea, stârnesc în plin postcreștinism un interes deosebit, atât în studiile de cercetare, cât și în evlavia poporului român. Dacă primii doi Părinți au luptat împotriva a ceea ce astăzi numim ,,secularism și ateism”, arătând că regenerarea duhovnicească a poporului român ține de lupta împotriva patimilor și a curentelor heteroclite care vor în fel și chip distrugerea sistematică a familiei creștine, – cel din urmă, Cuviosul Dometie Trihenea, rămâne un model de bărbăție pentru generațiile prezente de călugări români de la Muntele Athos, având un atașament necondiționat față de moștenirea lăsată de înaintașii săi, cultivând pe axa duhovnicească unitatea și iubirea de neam, – românismul. O dragoste ancorată în valorile spirituale, care astăzi sunt abolite de duhul omului modern, pauper duhovnicesc, istovit de patimi, ruinat de fuga după plăcere și avuție. Ceea ce-i unesc pe acești Cuvioși Mărturisitori sunt virtuțile și harismele Duhului Sfânt, ca plată a ostenelilor trupești (darul cardiognosiei, vindecării, smerita cugetare, discernământul și bărbăția duhovnicească).
Cuviosul Dometie Trihenea s-a născut în anul 1909, în comuna Tilișca, județul Sibiu, din părinți binecredincioși și harnici. La botez a primit numele tatălui: Dumitru.
Dumitru și Maria erau crescători de oi, foarte implicați în tradiția transhumanței, ,,după obiceiul ardelenilor”, muncă ce i-au ținut departe de copii. Astfel, potrivit Cuviosului: ,,A venit primul război mondial, și părinții n-au mai putut veni acasă. După mai mulți ani petrecuți în Crimeea, lăsând orfani doi copii în Tilișca și alți doi acolo, care mai târziu s-au căsătorit departe, fără a ne cunoaște unii pe alții”[3]
Cuviosul Dometie a simțit încă de mic chemarea pustiei, a vieții isihaste. ,,Când aveam 13 ani am văzut în vedenia visului tot Sfântul Munte, cu toate mânăstirile”[4]. Astfel, împreună cu Gheorghe Cornățan (9 ani), originar din comuna Vingard (Sibiu), se hotărăște să plece la Muntele Athos. În Convorbiri duhovnicești (I), Părintele Ioanichie Bălan surprinde peregrinarea la muntele Athos a tânărului Dumitru, relatată de însuși Cuviosul Dometie: ,,- Am plecat din Constanța cu vaporul spre Salonic, conduși de ieromonahul Diomid Velasă, din sat cu noi, care trăia la Athos din tinerețe. La 10 octombrie 1922 am ajuns la Sfântul Munte, în grădina Maicii Domnului, și am mers de-a dreptul la Chilia românească Sfântul Ipatie, situată pe moșia Mănăstirii Vatopedu. Pe atunci nu era nicio opreliște de a merge în Muntele Athos. La Chilia Sfântul Ipatie am găsit stareț pe ieroschimonahul Teodosie Domnaru, dimpreună cu ucenicii săi, ieromonahul Diomid Velasă și monahii Visarion, Gherasim, Ipatie și Filaret”[5].
Despre Chilia Sfântul Ipatie, părintele profesor Liviu Stan, spunea că ,,este cea mai frumoasă casă românească din Muntele Athos”. Însuși Patriarhul Iustinian, vizitând în 1963 Chilia Sfantul Ipatie, cu ocazia împlinirii a 1000 de ani de la întemeierea Mănăstirii Marea Lavră, i-a îndemnat pe viețuitorii chiliei să țină ,,călduță vatra aceasta că e un loc tare drăguț, singura chilie ardelenească”.
Preocuparea transcrierii textelor filocalice a fost o constantă a vieții Cuviosului Dometie. Mărturie stă un manuscris filocalic, tip caiet, însumând peste 220 de file, păstrat în arhiva Chiliei Sfântului Ipatie, copiat cu multă osteneală de către Cuviosul Dometie, spre uzul său personal[6]. După cum mărturisea el însuși, acel caiet l-a scris ,,cu mâna tremurătoare de oboseala ascultării, și mai mult în timpul nopței”[7]. De aici putem întrezări una din nevoințele ascetice cultivate de Cuviosul Dometie: starea de veghe a trupului – numită și priveghere. Privegherea este o nevoință ascetică, pe care Însuși Mântuitorul o recomandă: ,,Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită”(Marcu: 14,38).
În perioada de noviciat, Cuviosul Dometie nu și-a putut manifesta niciodată aplecarea față de studiu și scris, pentru că egumenul de atunci, Teodosie Domnariu[8], era aspru în rânduială și nu-i îngăduia să-și facă voia. ,,Timp de 20 de ani nu m-a lăsat starețul meu să învăț nici un cuvânt grecesc și-mi spunea: Fratelui începător dacă nu-i tai voia de la început întru toate, nu se poate face călugăr decât numai cu hainele”[9].
În această atmosferă, Cuviosul Dometie a deprins meșteșugul smeritei cugetări. Sigur, în acest proces al tăierii voii, au existat și clipe de supărare, însă, la vârsta maturității duhovnicești, Cuviosul avea să transmită un mesaj ziditor, îndeosebi tinerilor novici, aprinși de dorința fierbinte a urmării lui Hristos pe calea monahală: ,,Totdeauna îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a jertfit voia, ca pe un alt Isaac! Așa m-au pregătit părinții mei duhovnicești în Sfântul Munte pentru a urma lui Hristos”[10].
Harismele Cuviosului Dionisie nu au fost puține. Cardiognosia se numără printre harismele care i-au înnobilat viața în Hristos. Mărturie stau câteva evocări din patria monahismului aghiorit, scoase recent la lumină de către Răzvan Mihai Clipici, directorul componentei Cultură din cadrul Sectorului cultură, pictură și restaurare al Administrației Patriarhale, reporterul și producătorul unor serii de interviuri intitulate ,,Mărturii athonite”. Acesta l-a intervievat pe Arhimandritul Sava Hristodoulias, starețul Chiliei „Nașterea Maicii Domnului” de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos. Un aghiorit grec din generația veche de monahi, care a avut deosebitul prilej să ucenicească la Cuviosul Dometie, fiindu-i pentru o vreme povățuitor duhovnicesc.
Evocarea Arhimandritului Sava completează profilul biografic – duhovnicesc creionat de Arhimandritul Ioanichie Bălan, contribuind astfel la reîntregirea chipului duhovnicesc al Cuviosului. La o primă întâlnire cu textul, am constat că prima întrevedere dintre acest arhimandrit grec cu Starețul Dometie, a avut loc în 1977, anul în care Părintele Ioanichie a realizat interviul cu Părintele Dometie, la Chilia Sfântului Ipatie.
Schița biografică a Arhimandritului Sava suprinde prima întâlnire și ucenicia la Starețul Dometie, ospitalitatea și mărimea de suflet a acestuia, dar și conexiunea duhovnicească care s-a creat ulterior între cei doi. ,,În 1977, fiind foarte tânăr atunci, eram diacon. Mănăstirea mea m-a trimis în Sfântul Munte să fac o colectă, să stâng bani ca un ajutor pentru repararea mănăstirii care se afla afară, în lume, Sfânta Mănăstire Tatarnis. Așadar, aveam așa numitul ,,pantahousa”, așa se numea documentul acela cu care mergeam la mănăstiri și la chilii pentru a cere bani să reparăm mănăstirea. Cu acest prilej, am venit la Vatoped. La acea vreme, Mănăstirea Vatoped mi-a oferit o sumă ,,astronomică”, o sumă foarte mare, zece mii de drahme. Un anume părinte de acolo, Ștefan, care era arhondar, mi-a spus: ,, Du-te și la părinții care viețuiesc în chilii!” Așadar, am pornit spre părinții de la chilii, și la prima chilie la care am ajuns, era o simplă chilie (Chilia Sfântului Ipatie). Îmi amintesc că ploua mărunt, nu aveam nici umbrelă la mine, mă udasem în întregime. Am bătut la ușă, și nu voi uita niciodată acea clipă frumoasă. Mi-a deschis un părinte înalt, impunător, zâmbitor, care mi-a spus: ,,Bine ai venit ! Tu, îmi zice, ești diacon”. I-am răspuns că sunt. ,,Cu rugăciunile voastre, gheronda, sunt”. Am păstrat cu evlavie acele cuvinte înlăuntrul meu. Nu i-am spus: ,,De unde știți, gheronda, că sunt diacon ? Sunteți un părinte înainte-văzător?” Nu, nu am spus așa. Am păstrat cu smerenie acele cuvinte înlăuntrul meu. Aș recurge acum la o divagație pentru a vă spune că l-am vizitat și anul următor pe gheronda, atunci când devenisem preot. Imediat ce am bătut la ușă, iarăși a ieșit, mi-a deschis, și mi-a spus: ,,Bine ai venit! Acum, ai devenit preot”. ,,Am devenit gheronda, am devenit”. Adică vedeai o așa virtute la acest om, care te inspira în așa fel încât să o păstrezi cu smerenie în inima ta, pentru ca virtutea lui gheronda să-ți fie o hrană duhovnicească”[11].
În continuare, arhimandritul Sava Hristodoulias reia firul primei întâlniri cu Gheronda Dometie Trihenea, în vârstă de 68 de ani. Starețul l-a găzduit cu multă noblețe și lărgime duhovnicească, iar la mai bine de patru decenii, arhimandritul Sava avea să suprindă acest moment, printr-un portret sugestiv generațiilor actuale de monahi: ,,Purtarea lui Gheronda Dometie mă făcea să simt acel loc, chilia, ca și cum ar fi fost chilia mea. Era un om deschis, om cu inimă deschisă și deschis la minte. Nu intra în amănuntele vieții intime ale omului, astfel să simți că ai un gheronda tiran, un gheronda dictator, care vrea să controleze fiecare detaliu al vieții personale. Chiar l-am avut duhovnic o perioadă pe Gheronda Dometie. Era omul care, cu deschiderea pe care o avea și prin lărgimea duhovnicească cu care te învăluia, îți inspira un sentiment de belșug sufletesc, astfel încât, fără să-ți spună, te determina pe tine să intri în detaliile personale pentru a căuta să le îndrepți ca să fii bineplăcut lui Dumnezeu”[12].
Ca tânăr, monahul Sava a văzut în viețuirea Cuviosului Dometie roadele smeritei cugetări: discernământul. Aprins de râvnă, dorea să părăsească mănăstirea de metanie și să devină aghiorit. Dar Cuviosul Dometie nu l-a influențat cerându-i să i se alăture, cum de altfel se mai practica în vechime. Ci i-a spus: ,,Dacă nu există un motiv serios, să stai acolo unde ești, acolo unde ai devenit monah, ca de acolo să o slujești pe Maica Domnului”[13].
O altă harismă cu care a fost încununat Cuviosul Dometie, a fost cea a tămăduirii bolilor. Cum bine a precizat drd. Sorin-Gabriel Pomană într-un articol, Cuviosul Dometie ,,odihnea pe toți cei pe care îi întâlnea și îi tămăduia nu numai sufletește, ci și trupește, fiindcă era cunoscut nu doar ca duhovnic iscusit – pe care însuși Cuviosul Paisie Aghioritul îl recomanda pentru folos duhovnicesc -, ci și ca ,,medic” și bun cunoscător al vindecării cu ajutorul plantelor”[14]. Același autor, relatează o tămăduire consemnată într-un caiet de notițe al Cuviosului. Despre un anume monah pe nume Vlasie, care s-a lăsat în mâinile doftoricești ale egumenului Dometie de la Zografu, iar după două zile s-a vindecat.
O altă mărturie grăitoare este cea a schimonahului Maxim Nikolopoulos, de la Mănăstirea Iviru: ,,Părintele Dometie a rămas în memorie ca un om care a ajutat Sfântul Munte trupește și sufletește, atât ca duhovnic, cât și ca medic practic. A făcut mari intervenții Părintele Dometie. Era foarte experimentat, deoarece, în anii de demult, părinții de aici, din Sfântul Munte, se ocupau foarte mult cu plantele medicinale. La Mănăstirea Iviron eu am cunoscut doi părinți, pe gheronda al meu, care era chiar botanist și colabora cu Părintele Dometie în ceea ce privește botanica, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care îl chemau în mănăstire. Adică, cultivau grădini cu toate plantele. La ei găseai toate plantele medicinale, toate leacurile. Eu mi-am luat foarte multe notițe despre plantele pe care le aveau. Dar Părintrle Dometie făcea și operații. Nu se ocupa doar cu plantele medicinale, ci realiza și intervenții chirurgicale”[15].
Nu putem trece cu vederea nici mărturia părintelui arhimandrit Antipa Skandalakis, starețul Chiliei „Sfânta Ana”-Karyes, de pe teritoriul Mănăstirii Iviru, care ne spune despre Cuviosul Dometie că ,,era un doctor practic foarte bun. Se ocupa cu plantele”[16].
Vestea că este mare tămăduitor s-a răspândit în tot Muntele Athos și în Grecia continentală. La Salonic, unde a avut pentru ceva vreme o locuință, veneau oameni de la sute de kilometri, întrucât i se dusese vestea că este un mare tămăduitor[17].
În perioada regimului comunist, Cuviosul Dometie Trihenea a militat pentru revigorarea monahismului românesc de la Muntele Athos. Astfel, în luna martie a anului 1976, Cuviosul Dometie s-a întâlnit la Atena cu Nicolae Ceaușescu, rugându-l să mijlocească în fața conducerii statului grec pentru posibilitatea venirii la Athos a tinerilor monahi români. Inițiativa a dat roade, iar monahismul românesc aghiorit a început să înflorească ulterior.
O încercare nereușită de repopulare a călugărilor români aghioriți a venit din partea Patriarhului Iustinian. Acesta i-a cerut Patriarhului Ecumenic Atenagora, prezent și el la eveniment, să înlesnească accesul monahilor romani la Muntele Athos. Stau mărturie cuvintele Cuviosul Dionisie de la Colciu, care își amintește cu amărăciune de acel episod petrecut în 1963, la aniversarea jubileului athonit: ,,Patriarhul Iustinian, când a fost aici la serbarea din 1963, a intervenit foarte mult pe lângă Patriarhul Atenagora ca să deschidă drumul pentru călugării români. Și el i-a spus Patriarhului nostru:,,Fii în toată pacea. De azi înainte, în tot anul,cinci persoane poți să trimiți la Sfântul Munte”. Pentru Prodromu și pentru chilii. Ei, da’ de unde? El a promis, dar de’ la Patriarhie…Mulți ani au trecut, serbarea a fost la 63, și tocmai la 75’ au venit trei părinți în loc de cinci. Și apoi, încet – încet, pe urmă s-a mai deschis”[18].
Pe tot parcursul celor 60 de ani petrecuți la Muntele Athos, Cuviosul Dometie a rămas fidel dictonului evagrian: ,,Unit cu toate și desprins de toate”. A rămas unit cu lumea prin rugăciune și corespondențe duhovnicești[19], dar în același timp desprins de ea, căutând statornicia în viețuirea isihastă prin invocarea rugăciunii neîncetate, la Chilia Sfântului Ipatie, ,,una dintre cele mai frumoase și liniștite așezări athonite românești”[20].
Cuviosul Dometie s-a mutat la Domnul la 20 noiembrie 1985.
[1] Egumen la Mănăstirea Zografu între anii 1965-1975.
[2] Pe. Prof. Constantin Coman, Despre vederea lui Dumnezeu, editura Bizantină, București, 24.
[3] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești (I), ediția a II-a, Episcopia Romanului și Husilor, 1993, p. 575.
[4] Ibidem, p. 576.
[5] Ibidem.
[6] Vezi: Pr. Lect. Dr. Răzvan Perșa, Părintele Dumitru Stăniloae și traducerea Filocaliei grecești: surse, colaboratori și receptare, editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2024, pp. 138-139.
[7] Manuscris Filocalic, Arhiva Chiliei Sf. Ipatie, Muntele Athos, f. n.
[8] Stareț între anii 1911-1946. Numit și ,,Teodosie gospodarul”, pentru că l-a preocupat mult treburile gospodărești, inclusiv repararea bisericii Chiliei, înfrumusețând moștenirea lăsată de înaintași.
[9] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești (I), p.577.
[10] Ibidem.
[11]Interviu publicat în Revista Atitudini, nr. 86/ 2024. Vezi și: https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/interviu/arhimandritul-sava-hristodoulias-despre-parintele-dometie-trihenea-180051.html accesat la data de 21.01.2025.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Drd. Sorin- Gabriel Pomană, Cuviosul Tămăduitor Dometie Trihenea- Egumen român de la Mănăstirea Zografu, Revista Atitudini, 86/2004, p.24.
[15] https://youtu.be/AQxx2k6c2LI?si=sdEimsUbigPw42Fi , accesat la data de 24. 01.2025, min. 7.
[16] Ibidem.
[17] Drd. Sorin- Gabriel Pomană, Cuviosul Tămăduitor Dometie Trihenea- Egumen român de la Mănăstirea Zografu, p.26.
[18] Starețul Dionisie, Despre monahism și Sfântul Munte Athos ( III), editura Prodromos, 2010, pp. 119-120.
[19] S-a păstrat un număr considerabil de corespondențe inedite ale Cuviosului Dometie Trihenea cu marile personalități culturale și duhovnicești, unele dintre acestea fiind canonizate recent: Pr. Arsenie Boca, Pr. Serafim Popescu, Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Dionisie Ignat, etc.
[20] Arhimandrit Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești (I),p. 574.
