Dacă-i vom cere să-L vedem, Hristos va face să cadă solzii păcatelor de pe pleoapele inimii

de Eseu

Găvanele destinate iniţial să adăpostească globii oculari ai beneficiarului minunii de astăzi, primesc prin grija Mântuitorului, funcţia pe care trebuiau să o aibă încă de la naşterea posesorului lor. Întrebarea firească a Apostolilor, care asociau disfuncţionalitatea fizică cu păcatul, primeşte răspunsul supra-firesc al lui Hristos.

Dialogul e scurt. Începe în trombă, cu strigătul celui în cauză, urmat de întrebarea tranşantă: „Ce voieşti să-ţi fac?” şi răspunsul prompt: „Doamne, să văd! (după Galaction: „să te văd!”)”. Apoi, Dumnezeu-omul, intră în acţiune. Nu prin Cuvânt, nu prin invocarea Tatălui, ci prin munca propriu-zisă. Tina lipită pe ochii suferindului vine să reitereze actul creaţiei şi să arate că Cel care fusese cândva părtaş sfatului trinitar, e capabil să remedieze micile defecţiuni apărute pe parcurs, din pricina păcatului, în fiinţa umană. Însă, deşi s-ar părea că dovedirea dumnezeirii prin intermediul creării organului vizual reprezintă centrul naraţiunii, evoluţia ei ulterioară va arăta că nu e doar atât.

Omul vindecat e dus la anchetă. Societatea vremii, care, culmea, nu e una laicizată (termenul de secularizat nu mai e la modă, nu mai place nici Bisericii, nici statului, căruia îi aduce aminte de nişte păcate „nedesăvârşite” ale trecutului), ci e impregnată prin toţi porii de Legea lui Moise, pune la îndoială autenticitatea unui fapt ce beneficiază de multiple testimonianţe. Aşa ajunge nevăzătorul nostru să-şi înceapă incursiunea în lumea celor ce văd printr-o întrevedere la nivel înalt. E oaspetele (căci nu ştie ce înseamnă să fii „anchetatul”) cărturarilor şi fariseilor! E bucuros de noua postură şi se vrea partener de dialog! Domniile lor îi refuză acest privilegiu şi-l dau afară, reproşându-i că s-a născut în păcate! Nu înainte de a suferi ruşinea umilirii! Venită din partea cui, a unui om cu origine socială şi morală incertă! Hristos însă, îl primeşte cu bucurie şi arată că nu i-a redat doar simţul fiziologic, ci şi vederea sufletească. Acolo i-a fost mai uşor, căci spre deosebire de organul trupesc, în suflet avea deja senzorii necesari.

În aceste momente încă tensionate, mulţi dintre noi ne găsim în ipostaza orbului, ce iese în întâmpinarea Domnului. În postura celui care, orbecăind în întuneric „adulmecă” lumina (da, o adulmecă, căci „Lumina” despre care vă vorbesc e un fapt cu valenţe sinestezice). Şi el, ca şi noi, a păstrat distanţa, strigându-L pentru a fi auzit. Ca răspuns la dorinţa lui sinceră de întâlnire, Hristos i-a oferit mai mult decât ar fi putut aştepta. Aşa ne va oferi şi nouă. Dacă-i vom cere să-L vedem, va face să cadă solzii păcatelor de pe pleoapele inimii şi ne va transforma în adevăraţi mărturisitori ai Săi în dragoste şi onestitate. Unii care vor spune, asemenea lui Bartimeu în faţa Sinedriului, lucrurile clar, simplu, răspicat şi pe-nţeles! Şi dacă Sinedriul lumii acesteia va rămâne surd la cele mărturisite, în ciuda tuturor dovezilor, lumea-ntreagă va simţi o tresăltare lăuntrică nemaiîntâlnită, ca răspuns al glasului inimii noastre!


Sursa: rasunetul.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Feluritele încredințări ale Învierii

Feluritele încredințări ale Învierii

Aspecte introductive Capitolul din care a fost extrasă pericopa evenghelică a primei duminici post-Pascale, face parte dintr-o suită de relatări care-L prezintă pe Hristos cel înviat. Oameni a căror credință se zdruncinase, sau al căror zel misionar avea nevoie să fie...

Să ne veselim dumnezeiește!

Să ne veselim dumnezeiește!

Oricare dintre credincioșii ortodocși realizează că există o diferenţă izbitoare, un contrast puternic între zilele Postului Mare și cele ale Sfintelor Paști. Evidenţa acestui fapt se observă mai ales în ziua Sfintelor Paști și în Săptămâna Luminată, când totul este...

Cuvântul și mărturia lui Ioan

Cuvântul și mărturia lui Ioan

Introducere În centrul lecturilor nou-testamentare cu caracter pascal, se găsește debutul relatării evanghelice a lui Ioan. De ce? Greu de zis. Probabil datorită densității ei teologice, ori din pricina frumoaselor referiri la lumină, care este un adevărat leitmotiv...

Iubesc iubirea*

Iubesc iubirea*

 Având în preajmă icoana Maicii Domnului, căreia i ne adresăm în priceasnă: „Am venit, Măicuță, să ne mai vedem, / Să-ți spunem necazul (dorul!) pe care-l avem” – adică tu să ne vezi și noi să te vedem –, în felul acesta mă adresez tuturor celor care sunteți icoana...

Sfinții au tăcut și cerul a vorbit

Sfinții au tăcut și cerul a vorbit

Deunăzi, ascultând glasul slujbei Canonului cel Mare înveșmântat în tristețea strălucitoare a Postului Paștilor și încercând să mă dumiresc după putință de natura înțelegerii lăuntrice a ascezei creștine, ochii mi-au alunecat evlavios pe racla cu părticelele din...

„Finicul” de pe cale și cel din sufletele noastre

„Finicul” de pe cale și cel din sufletele noastre

Introducere Învierea apropiatului Lazăr, are felurite ecouri în popor. În vreme ce familia se bucură și cei care asistaseră la moment rămân înmărmuriți de uimire, fariseii își asumă rolul de „pârâcioși” sociali. Fug la sinedriu și neglijând aspecte precum plânsul lui...