Dacă-i vom cere să-L vedem, Hristos va face să cadă solzii păcatelor de pe pleoapele inimii

de | mai 24, 2020 | Eseu

Găvanele destinate iniţial să adăpostească globii oculari ai beneficiarului minunii de astăzi, primesc prin grija Mântuitorului, funcţia pe care trebuiau să o aibă încă de la naşterea posesorului lor. Întrebarea firească a Apostolilor, care asociau disfuncţionalitatea fizică cu păcatul, primeşte răspunsul supra-firesc al lui Hristos.

Dialogul e scurt. Începe în trombă, cu strigătul celui în cauză, urmat de întrebarea tranşantă: „Ce voieşti să-ţi fac?” şi răspunsul prompt: „Doamne, să văd! (după Galaction: „să te văd!”)”. Apoi, Dumnezeu-omul, intră în acţiune. Nu prin Cuvânt, nu prin invocarea Tatălui, ci prin munca propriu-zisă. Tina lipită pe ochii suferindului vine să reitereze actul creaţiei şi să arate că Cel care fusese cândva părtaş sfatului trinitar, e capabil să remedieze micile defecţiuni apărute pe parcurs, din pricina păcatului, în fiinţa umană. Însă, deşi s-ar părea că dovedirea dumnezeirii prin intermediul creării organului vizual reprezintă centrul naraţiunii, evoluţia ei ulterioară va arăta că nu e doar atât.

Omul vindecat e dus la anchetă. Societatea vremii, care, culmea, nu e una laicizată (termenul de secularizat nu mai e la modă, nu mai place nici Bisericii, nici statului, căruia îi aduce aminte de nişte păcate „nedesăvârşite” ale trecutului), ci e impregnată prin toţi porii de Legea lui Moise, pune la îndoială autenticitatea unui fapt ce beneficiază de multiple testimonianţe. Aşa ajunge nevăzătorul nostru să-şi înceapă incursiunea în lumea celor ce văd printr-o întrevedere la nivel înalt. E oaspetele (căci nu ştie ce înseamnă să fii „anchetatul”) cărturarilor şi fariseilor! E bucuros de noua postură şi se vrea partener de dialog! Domniile lor îi refuză acest privilegiu şi-l dau afară, reproşându-i că s-a născut în păcate! Nu înainte de a suferi ruşinea umilirii! Venită din partea cui, a unui om cu origine socială şi morală incertă! Hristos însă, îl primeşte cu bucurie şi arată că nu i-a redat doar simţul fiziologic, ci şi vederea sufletească. Acolo i-a fost mai uşor, căci spre deosebire de organul trupesc, în suflet avea deja senzorii necesari.

În aceste momente încă tensionate, mulţi dintre noi ne găsim în ipostaza orbului, ce iese în întâmpinarea Domnului. În postura celui care, orbecăind în întuneric „adulmecă” lumina (da, o adulmecă, căci „Lumina” despre care vă vorbesc e un fapt cu valenţe sinestezice). Şi el, ca şi noi, a păstrat distanţa, strigându-L pentru a fi auzit. Ca răspuns la dorinţa lui sinceră de întâlnire, Hristos i-a oferit mai mult decât ar fi putut aştepta. Aşa ne va oferi şi nouă. Dacă-i vom cere să-L vedem, va face să cadă solzii păcatelor de pe pleoapele inimii şi ne va transforma în adevăraţi mărturisitori ai Săi în dragoste şi onestitate. Unii care vor spune, asemenea lui Bartimeu în faţa Sinedriului, lucrurile clar, simplu, răspicat şi pe-nţeles! Şi dacă Sinedriul lumii acesteia va rămâne surd la cele mărturisite, în ciuda tuturor dovezilor, lumea-ntreagă va simţi o tresăltare lăuntrică nemaiîntâlnită, ca răspuns al glasului inimii noastre!


Sursa: rasunetul.ro

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).

Ultimele articole

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay – pictor francez

Robert Delaunay este un artist care a pictat în mai multe stiluri. Mai întâi picta în stil neo-impresionist, după care a pornit mișcarea orfistă în artă. Este reprezentantul principal al acestui curent. De asemenea a creat împreună cu soția sa, Sonia, simultaneismul....

Mai multe din Eseu
Arhim. Zaharia Zaharou | Introducere în Teologia Părintelui Sofronie

Arhim. Zaharia Zaharou | Introducere în Teologia Părintelui Sofronie

Viaţa Părintelui Sofronie a durat aproape un secol. Cea mai importantă sursă de informare în legătură cu lunga sa viaţă sunt scrierile sale şi convieţuirea ani de-a rândul alături de el. În textele autobiografice şi cuvântările sale face prea puţin referire la evenimente exterioare ale vieţii sale, însă schiţează pe larg traseul său lăuntric şi căutarea intensă a căilor mântuirii sale şi a întregului Adam.

Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu

Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu

Suntem în Duminica a 30-a după Rusalii și avem la Sfânta Liturghie povestea demnitarului bogat, care se interesează de viața veșnică, cuprinsă în Evanghelia după Luca 18, 18-27. Narațiunea o găsim și în Evanghelia după Matei 19, 16-26, unde demnitarul este prezentat...

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în iconografia răsăritenă

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în iconografia răsăritenă

Sărbătoarea se celebrează la data de 21 noiembrie, ea nefiind regăsită între sărbătorile vechi ale Bisericii, nefiind inclusă ca episod în Sfânta Scriptură, ci se află în evangheliile apocrife, precum Protoevanghelia lui Iacob. Andrei Criteanul a cunoscut-o la...

Bogăția, piatră de încercare a dragostei noastre pentru Dumnezeu

Bogăția, piatră de încercare a dragostei noastre pentru Dumnezeu

Dintre pildele rostite de Domnul Hristos pentru luminarea noastră, astăzi ne amintim de bogatul căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16-21). Suntem în Duminica a 26-a după Rusalii, la începutul postului Nașterii Mântuitorului, și cuvântul Evangheliei ne aduce înainte...

Călătorie duhovnicească spre praznicul Nașterii Domnului

Călătorie duhovnicească spre praznicul Nașterii Domnului

În Biserica Ortodoxă marile sărbători nu sunt evenimente izolate, ci fi ecare praznic însemnat este precedat de o pregătire minuţioasă, cu durata proporţională cu importanţa sărbătorii. Această pregătire include una sau mai multe zile înaintea praznicului – perioada...