Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Dan Negru le-a vorbit copiilor din Parohia Visuia despre importanța educației

de | sept. 13, 2021

Înaintea începerii anului școlar, Parohia Ortodoxă Visuia și-a îndreptat atenția asupra copiilor și tinerilor din comunitate. Astfel, duminică, 12 septembrie, de la ora 18.00, în biserica parohială a fost săvârșită o slujbă special de binecuvintare pentru școlari.

Apoi, alături de copii a fost, prin intermediul internetului, omul de televiziune Dan Negru.

Copiii au avut parte de surprize de proporții. Fiecare a primit câte o pungă cu cele necesare începerii noului an școlar, pentru ca toată lumea să întâmpine începerea școlii pregătit corespunzător. Acest lucru se datorează unor oameni cu suflet mare, creștini buni, cărora le mulțumesc pe această cale că sunt mereu alături de mine și mă sprijină în toate activitățile pe care le desfășor, spune preotul paroh, părintele Călin Pop.

Dan Negru le-a vorbit copiilor din Parohia Visuia despre importanța educației

Surpriza mare a fost DAN NEGRU. Cunoscutul prezentator și om de televiziune le-a vorbit copiiilor din Visuia ,printr-un apel video, despre importanța școlii și a Bisericii. Dan Negru a mai subliniat faptul că e prea scurt timpul pentru a ne putea vorbi câte și-ar dori și că într-o zi ne va vizita chiar aici, la Visuia, și ne va vorbi mai mult despre școală, Biserică și educație. Pentru noi, Copiii sunt totul!, a mai spus preotul paroh.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Concursul internațional „Împreună cu Hristos în viață”

Concursul internațional „Împreună cu Hristos în viață”

Concursul Internațional „Împreună cu Hristos în viață”, organizat de Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Societatea Științifică – Asociația Didactica Red, a marcat în acest an un moment...

Programul de transport urban în perioada minivacanței de Rusalii

Programul de transport urban în perioada minivacanței de Rusalii

Cu ocazia minivacanței de Rusalii mijloacele de transport în comun vor circula după următorul program: 30.05.2026 – circulația se va desfășura între orele 5:30–23:00, conform programului de transport pentru ziua de sâmbătă; 31.05.2026 - 1.06.2026– circulația se va...