Dan Negru le-a vorbit copiilor din Parohia Visuia despre importanța educației

de | sept. 13, 2021 | Societate

Înaintea începerii anului școlar, Parohia Ortodoxă Visuia și-a îndreptat atenția asupra copiilor și tinerilor din comunitate. Astfel, duminică, 12 septembrie, de la ora 18.00, în biserica parohială a fost săvârșită o slujbă special de binecuvintare pentru școlari.

Apoi, alături de copii a fost, prin intermediul internetului, omul de televiziune Dan Negru.

Copiii au avut parte de surprize de proporții. Fiecare a primit câte o pungă cu cele necesare începerii noului an școlar, pentru ca toată lumea să întâmpine începerea școlii pregătit corespunzător. Acest lucru se datorează unor oameni cu suflet mare, creștini buni, cărora le mulțumesc pe această cale că sunt mereu alături de mine și mă sprijină în toate activitățile pe care le desfășor, spune preotul paroh, părintele Călin Pop.

Dan Negru le-a vorbit copiilor din Parohia Visuia despre importanța educației

Surpriza mare a fost DAN NEGRU. Cunoscutul prezentator și om de televiziune le-a vorbit copiiilor din Visuia ,printr-un apel video, despre importanța școlii și a Bisericii. Dan Negru a mai subliniat faptul că e prea scurt timpul pentru a ne putea vorbi câte și-ar dori și că într-o zi ne va vizita chiar aici, la Visuia, și ne va vorbi mai mult despre școală, Biserică și educație. Pentru noi, Copiii sunt totul!, a mai spus preotul paroh.

Ultimele articole

Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

Binecuvântare arhierească în Parohia Cociu

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat sâmbătă, 27 noiembrie 2021, în Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Cociu, Protopopiatul Beclean, cu prilejul pensionării preotului...

Programul „Centrul EMAUS” aniversează 1 an de la înființare

Programul „Centrul EMAUS” aniversează 1 an de la înființare

Cu ocazia aniversării unui an de la înființarea Programului „Centrul EMAUS”, Asociația „Preot Iosif Trifa” din Cluj-Napocavă invităluni, 29 noiembrie 2021, ora 13:00, pe platforma Zoom (link-ul: ), la o conferință de presă, în cadrul căreia va fi prezentat Raportul...

Mai multe din Societate
Consiliul Județean Cluj va premia elevii merituoși ai județului

Consiliul Județean Cluj va premia elevii merituoși ai județului

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a anunțat faptul că forul administrativ județean va organiza, în perioada imediat următoare, cu respectarea măsurilor epidemiologice impuse de către autorități, o ceremonie de premiere a elevilor din județ care...

În fiecare vineri, transport în comun gratuit în Cluj-Napoca

În fiecare vineri, transport în comun gratuit în Cluj-Napoca

Sub sloganul „STOP! Azi mașina stă pe loc!”, campanie susținută de către Primaria Cluj-Napoca și Compania de Transport Public Cluj-Napoca, se va implementa transportul gratuit pe toată durata zilelor de vineri, pe raza municipiului Cluj-Napoca, incepand cu data de...