În vechime, meșteșugul fierăritului asigura buna desfășurare a activităților dintr-o gospodărie, dar și prelucrarea diferitelor unelte. Fierari existau în toate satele. Ei făureau o parte dintre unelte sau le recondiționau pe cele uzate, cum ar fi: sape, furci, securi, ciocane, fiare de plug și multe altele. De asemenea, ferecau mijloacele de transport, carele și căruțele și  potcoveau periodic caii.

În localitatea clujeană Negreni, ce se întinde de-o parte și de alta a Crișului Repede, încă se mai păstrează acest meșteșug deși, ca în mai toate satele, oamenii renunță la agricultura tradițională și la creșterea animalelor pentru tracțiune. Daniel Cristea, în vârstă de 66 de ani, a învățat meseria din necesitate, de la Traianu’ Ciocichi, un fierar din sat. „Bătranul o murit și nu a mai avut cine să ne mai facă potcoave și tot ce aveam nevoie. O mai fost un om în sat, Petrea, și el mi-a arătat cum trebuie făcut. Așa că, după ce o murit bătrânul, am luat eu fierăria și am început să fac securi, fiare de plug, târnăcoape, potcoave la cal și tot ce am avut nevoie acasă. Apoi am făcut și pentru vecini. Ca plată, le ceream să mă ajute în gospodărie, la plug”. Vesel și mereu pus pe glume, în atelierul lui, fierarul mânuiește cu dibăcie bucata de fier ce urmează a se transforma în potcoave pentru „Doru”, un cal de 8 ani al vecinului Andrei But de 81 de ani, poreclit în sat Pițula.

O parte din uneltele cu care lucrează au peste o sută de ani, majoritatea provenind din atelierul bătrânului fierar. Piesa de rezistență sunt foalele din piele de vițel, cărora în zonă li se spune hap și pe care acum nu le mai folosește. Pentru a-i fi mai ușor, a făcut o improvizație dintr-un motor de mașină, care pune în mișcare foalele. În același timp pregătește pentru ascuțit fierul de plug și-mi arată o unealtă de găurit fierul, veche și ea de peste o sută de ani, ștrămoș al pistolului de găurit. Foalele intensifică focul, bucata de fier se înroșește, iar fierarul  o bate cu putere până când se lasă modelată. „N-am făcut niciodată meseria asta pentru bani. Am lucrat pentru mine, pentru vecini și pentru prieteni. În sat nici nu mai au oamenii animale. Abia mai găsești un cal pe care să-l potcovești. Cândva au fost multe animale, mulți cai, și meseria era căutată.Când eram tânăr,  am avut și boi și îi duceam la potcovit. Erau mulți fierari mai demult”.

Toată viața, Daniel Cristea, a muncit pământul și s-a ocupat de gospodărie. Mărturie stau plugul și teleguța ale căror componente le prezintă cu de-amănuntul. „Cu de astea ne-am chinuit noi, aici. N-am făcut școli și nici n-am învățat meserii, doar așa ce am putut fura de la unul, de la altul”.

Potcovitul cailor este o măiestrie. Fierarul trebuie să fie iscusit și să bată bine potcoava pe picorul calului ca să nu se desprindă, dar nici să fie prea înăuntru, deoarece atunci calul șchioapătă. „Înainte de a te apuca de potcovit, trebuie să cureți bine copita, ca potcoava să se aşeze, în caz contrar poate cădea”.  „Doru” stă de liniștit, iar fierarul îl pregătește pentru a-i pune „încălțămintea”. „Există potcoavele de vară şi de iarnă. Cele de vară au colţii dinapoi mai mici şi rotunzi, iar cele de iarnă îi au mai lungi şi mai ascuţiţi, ca să  nu alunece calul pe gheaţă”.

Din păcate, așa cum e specific multor zone rurale din țară, tendința populației în zonă e de îmbătrânire. Majoritatea tinerilor din Negreni pleacă la oraș sau peste hotare și în sat rămân doar părinții și bunicii. Așa că și meșteșugurile tradiționale sunt și ele pe cale de dispariție. Oamenii nu mai țin animale, iar fierarii nu mai au de lucru. Cel care  duce mai departe acest meșteșug este Daniel Cristea, „atâta timp cât m-a ține Dumnezeu cu sănătate”.

Articol apărut în volumul „Cultura tradițională din județul Cluj” , volumul II – Valea Crișului Repede editura „Tradiții clujene” 2017