Dar din partea Mitropolitului Alexandru din Kiev, pentru ierarhul Clujului

de | aug. 15, 2015 | Actualitatea religioasă, Nicula 2015

La finalul Sfintei Liturghii Arhierești săvârșită la Mănăstirea Nicula în fața a peste 35.000 de pelerini, Mitropolitul Alexandru de Pereislav, vicar al Mitropoliei Kievului și-a exprimat bucuria pentru ocazia de a se ruga Născătoarei de Dumnezeu, aici, în vatra monahală care adăpostește Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și pentru participarea la această sărbătoare:Astăzi inimile noastre sunt umplute de bucurie pentru faptul că și noi, din biserica soră din Ucraina, am avut posibilitatea de a ne ruga la Maica Domnului în această mănăstire”.

Cu prilejul vizitei în Arhiepiscopia Clujului, ierarhul ucrainian i-a acordat Înaltpreasfințitului Părinte Andrei un engolpion cu reprezentarea Acoperământului Maicii Domnului, rugându-se ca Fecioara Maria, pe care creștinii o cinstesc în mod special în Transilvania, să Îl ocrotească atât pe Înaltpreasfinția Sa, cât și pe credincioșii pe care îi păstorește:

„Îi acordăm Înaltpreasfințitului Andrei acest engolpion și ne rugăm și i ne adresăm Preasfintei scătoare să ne trimită milă și binecuvântare din cer. Și Maica Domnului îl roagă pe Fiul Său pentru noi, iar noi simțim aceas binecuvântare. Maica Domnului ne acoperă pe toți cu un acoperământ nevăzut, pe cei care credem în puterea ei și în puterea lui Dumnezeu. Astăzi, la această minunată sărbătoare vă oferim Înaltpreasfinției Voastre un engolpion cu Acoperământul Maicii Domnului pe care o rugăm să vă ocrotească mereu. Îi mulțumim Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și aș vrea să închei cu cuvintele din Acatistul Acoperământului Maicii Domnului: Bucură-te, bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău acoperământ!”.

 

Ultimele articole

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Vernisaje, curs de muzică psaltică și concerte la Zilele Artei Bizantine

Ediția a 18-a a „Zilelor artei Bizantine” se va desfășura la Cluj-Napoca și Alba Iulia în perioada 6-9 octombrie 2022. Evenimentul este organizat de Sorin Albu, cadru didactic la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și coordonatorul grupului de muzică, artă...

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În ziua de joi, 29 septembrie 2022, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Principalele hotărâri ale...

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

Constituirea noii Adunări Naționale Bisericești, mandatul 2022-2026

La Palatul Patriarhiei din București s‑a desfășurat joi, 29 septembrie 2022, ședința de constituire a noii Adunări Naționale Bisericești pentru perioada 2022‑2026. În cadrul ședinței, prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost validate mandatele...