Dar sus la Golgota…, de Costache Leonid
E plin de miraje pământul,
de patimi ce-atrag în noroi,
Mușcăm din păcat tot mai lacomi
și tot mai flămânzi și mai goi.
Dar sus, la Golgota, pe cruce,
cu pieptul de-o lance străpuns,
la tainica vremii răscruce,
ne-așteaptă cu lacrimi, Isus.
În ritm de stridente orchestre,
perechile lumii petrec,
crezând că-s mai tari decât moartea,
spre brațele morții se-ntrec.
Aleargă mașini pe artere.
Rachete zvâcnesc printre nori.
Tresare Selena-n cratere.
Saturn e cuprins de fiori.
Tu, rege al vremurilor noastre,
tu, om ce străbați prin stihii,
tu știi să te-nalți către astre,
dar taina supremă n-o știi.
Tu nu știi că sus pe Golgota,
cu pieptul de-o lance străpuns,
sub norii ce-ntunecă bolta,
ne-așteaptă cu lacrimi ISUS.
