Dăruirea

de | iul. 10, 2024

În cadrul ediție de astăzi vom vorbi despre dăruire sau dăruirea. Cât de importantă este dăruirea în relațiile pe care le avem cu semenii noștri și mai ales pentru noi înșine? Are o vorbă părintele Nicolae Steinhardt de la Rohia “dăruind vei dobândi”. Cu cât te dăruiești, cu cât dăruiești, cu atât mai mult crești în cele duhovnicești dar și în relație cu aproapele tău.

Încă de când venim pe lume primim o mulțime de lucruri. Primim mâncare, apă, haine, jucării, cărți, protecție și dragoste. Pe măsură ce creștem însă descoperim că viața nu înseamnă doar să primești, ea are un scop mult mai înalt. Scopul vieții înalt este să dăruiești, să te dăruiești. De ce ne este greu să dăruim? Din cauza egoismului, ne iubim atât de mult încât punem mereu pe primul loc propriile interese și propriul bine, ne purtăm ca și cum totul ni se cuvine și avem pretenția ca oamenii din jurul nostru să se sacrifice pentru noi ori de câte ori este nevoie, să ne iubească și să ne accepte așa cum suntem. Egoismul naște în timp ambiție, răutate, invidie, lăcomie, zgârcenie și ură și egoismul ne transformă în oameni urâți, oameni pe care nimeni nu și-i dorește în preajmă.

Acuma fiecare dintre noi suntem provocați în vremurile acestea suntem provocați, provocați de a fi generoși, provocați de a iubi dăruirea și de a ne dărui. Generozitatea este o calitate pe care o dobândim în timp prin exercițiu. Generozitatea presupune să renunțăm la confortul nostru în favoarea celui de lângă noi. Renunțarea la sine nu este nici simplă nici ușoară. Mântuitorul Iisus Hristos de altfel spune “cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze în fiecare zi” (Marcu capitolul 8 versetul 34). Deci ține de voință, de renunțare. Generozitatea ne aduce satisfacții nebănuite, deși este greu uneori de făcut. A împărțit din puținul tău, a întinde o mână celui aflat în nevoie, a face o surpriză plăcută, a oferi un semn de apreciere sau un zâmbet sunt gesturi care ne transformă în oameni sensibili, plăcuți, înțelegători, plini de compasiune, iertători, plini de dragoste, atenți la nevoile celor din jur.

De asemenea, generozitatea, dragostea cu care luptăm în societatea aceasta ne face optimiști și mai presus de toate ne face oameni iubitori, oameni ai Raiului, oamenii ai bucuriei. Dumnezeu însuși ne învață să trecem peste dorința de a primi și ne provoacă să învățăm lecția dăruirii, fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui nu cu părere de rău sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu. (2 Corinteni capitolul 9, versetul 7). Și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, zice Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Matei capitolul 22 versetul 39.

Dăruirea necondiționată e importantă în viață. Adevărata generozitate presupune să oferim parte din resursele noastre: timp, bani, haine, diverse lucruri pe care le avem din toată inima fără să așteptăm în schimb nimic. Dacă motivația care stă în spatele unui gest generos este dorința de a primi ceva la schimb situația se schimbă, în acest caz nu mai putem vorbi despre dragostea necondiționată sau despre sacrificiu, ci despre o metodă prin care încercăm să obținem ceva. Atâta timp cât Dumnezeu ne binecuvintează cu tot ceea ce avem nevoie fără să ne pună condiții și noi putem să fim o binecuvântare pentru ceilalți fără să așteptăm să fim recompensați pentru asta. Timpul în care dăruim, cât dăruim, când dăruim, mulți ar spune dăruim la aniversări, la zile onomastice,  la sărbători, în ocazii speciale. Adevărul este însă că putem dărui oricând, nu avem nevoie de confirmarea unui calendar ca să facem cuiva ziua mai frumoasă, ca să aducem bucurie, zâmbet unuia care așteaptă de la noi aceasta. Putem transforma o zi obișnuită într-o zi specială alegând să facem cuiva o surpriză plăcută. Asta nu înseamnă însă că vom trece cu vederea ziua de naștere a unui prieten pentru că oricum îi facem cadouri destul de frecvent.

Ce fel de cadouri dăruim? Cadoul se alege în funcție de vârsta și de preferințele persoanei care îl va primi. Nu îi vom dărui unei fetițe de 11 ani, să zicem așa, un set de oale, învățătoarei o mașinuță teleghidată și bunicului un ursuleț de pluș. Pentru a evita greșelile de felul acesta este bine să cerem sfatul și să vedem cum este mai bine pentru cel căruia vrem să-i oferim, ce cadou i s-ar potrivi cel mai bine.

Cum oferim cadourile? Sigur, nu oferim, nu dăruim altora diverse obiecte pe care le avem prin casă și care nu ne plac. Un cadou ambalat cât mai frumos cu putință va face întotdeauna o bună impresie și-l va surprinde plăcut pe sărbătorit. Când oferim o carte evităm să scriem o dedicație pe ea. Putem scrie câteva gânduri frumoase pe o hârtie elegantă pe care o vom strecura între paginile cărții respective. Nu este frumos să oferim cărți pe care nu le-am citit sau despre care nu știm absolut nimic. Când oferim un buchet de flori ținem cont de faptul că numărul de flori trebuie să fie impar, buchetele cu număr par de flori se oferă doar la înmormântare. Atenție! Nu oferim niciodată flori artificiale! Nu dezvălui niciodată prețul unui cadou, este o impolitețe să-i spunem sărbătoritului cât a costat cadoul. Deși între membrii familiei se mai practică obiceiul de a dărui sărbătoritului o anumită  sumă cu care să-și achiziționeze singur cadoul dorit, este indicat să evităm această variantă mai ales când e vorba de prieteni sau de persoane nu foarte apropiate.

Modul în care primim un cadou se deprinde prin exercițiu și presupune o preocupare din partea noastră în acest sens. Darurile primite, fie că sunt mici sau mari, serioase sau amuzante, simbolice sau scumpe reprezintă un semn de prețuire din partea celorlalți. Prin urmare, reacția noastră trebuie să fie una pe măsură. Când primim un cadou spunem “mulțumesc” și îl desfacem în prezența celui care ni l-a dăruit. Dacă primim flori le punem imediat într-o vază cu apă. Este un semn de politețe să zâmbim și să ne arătăm încântați de cadoul primit.  Evident, nu trebuie să exagerăm repetând ore în șir cât de minunat este cadoul respectiv. S-ar putea ca uneori să nu ne placă ceea ce primim sau să avem deja obiectul respectiv. În aceste situații mulțumim pentru cadou fără să facem observații.

Nu-i stricăm bucuria celui care ne oferă cadoul nici cu reacții de genul “o dar nu trebuia”, “de ce te ai deranjat”, “e mult prea scump” și așa mai departe. În niciun caz nu întrebăm cât a costat, este o lipsă de respect. Este interzisă refuzăm un cadou. Atenție! O reacție nepotrivită îl poate jigni profund pe cel care a ales să cheltuiască din timpul și din banii săi pentru a ne face o surpriză frumoasă.  Cadourile se pot înapoia doar în cazuri excepționale, de exemplu când cineva te jignește, însă lucrul acesta nu este obligatoriu. Un înțelept anonim spune că cineva poate dărui fără să iubească, dar nimeni, nimeni nu poate iubi fără să dăruiască. Dăruirea, oferirea de cadouri este semn al iubirii, semn al prețuirii, semn al dragostei deosebită pe care i-o porți celui căruia îi oferi cadou. Sfânta Scriptură,  Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu spune și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia, căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea îi plac, deci lui Dumnezeu Îi plac jertfele acestea, dăruirea și binefacerea, dărnicia.

Nu uitați: dăruind vei dobândi! Doamne ajută!

ABC-ul bunelor maniere
ABC-ul bunelor maniere
Dăruirea
Loading
/

DISTRIBUIE

Emisiuni recente

Taina nunții și familia creștină – partea a VIII-a

Taina nunții și familia creștină – partea a VIII-a

Vom discuta și în această emisiune (difuzată în data de 14 septembrie 2024) despre Taina nunții și familia creștină. Este o temă importantă pentru viața spirituală a creștinilor noștri, majoritatea lor fiind oameni căsătoriți. Prin taina cununiei ei pimesc un har care...